În intervalul 10.04.2021 (10:00) – 11.04.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.
121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În acest video este prezentată situația din UPU Brașov, în data de 9 aprilie 2021. Din păcate, aceasta nu este o situație singulară, ci este realitatea în care se află toate UPU-urile din țară.
Majoritatea cazurilor prezente în UPU sunt medii și grave. Principala problemă identificată este aceea că pacienții ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive de cateva zile.
„Astăzi, 11 aprilie 2021, un număr de 635 de pacienți erau asistați în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, la nivel național.
Ajută-ne să te putem ajuta! Sănătatea ta este ȘI responsabilitatea ta
VACCINEAZĂ-TE! Îți poate salva viața!
POARTĂ CORECT MASCA!
EVITĂ AGLOMERAȚIILE! Respectă măsurile de protecție și distanțare pentru a diminua riscul de a te infecta!
TESTEAZĂ-TE la primul semn de boală!
TRATEAZĂ-TE, urmează cu strictețe tratamentul prescris de medic!
MERGI LA SPITAL PENTRU EVALUARE dacă observi că, in ciuda tratamentului, starea ta se înrăutațește!
INFORMEAZA-TE DIN SURSE CREDIBILE! Nu cadea prada dezinformării și manipulării!”, a postat Departamentul pentru Situații de Urgență pe Facebook.