Sari la conținut

Ileana Badiu, câștigătoarea premiului de excelență Women’s Advocacy Award, anunță lansarea platformei unice în România: suntlamenopauză.ro

 

Ileana Badiu, personalitate publică cu 30 de ani de experiență în industria de comunicare și marketing, a fost recompensată cu Premiul de Excelență Women’s Advocacy Award, în cadrul Galei Digital Divas care a avut loc joi, 12 septembrie, la Palatul Bragadiru pentru performanțele de a fi primul comunicator din România care își asumă un discurs deschis despre longevitate și menopauză, de a demola un tabu și de a introduce pe agenda publică, după vaste acțiuni de informare și comunicare, unul dintre cele mai importante subiecte din sfera socială și medicală din România: menopauza.

„Menopauza nu este o alegere, este o realitate inevitabilă de care nu trebuie să ne ascundem, pe care trebuie să o acceptăm cu toții, despre care trebuie să vorbim, să fim informate, să fim pregătite ca pentru o etapă firească a vieții, care implică însă o avalansă de schimbări, simptome și necesități.”, spune cu voce tare Ileana Badiu în contextul în care 9,8 milioane din populația României este compusă din femei, 42% din forța de muncă a României este formată din femei, iar 40% dintre acestea se află în perimenopauză și menopauză.

După ce a creat o adevărată revoluție în spațiul public expunându-și povestea personală de teamă, singurătate, jenă și lipsă a informațiilor la instalarea propriei etape de menopauză cu 8 ani în urmă, Ileana Badiu și-a asumat în ultimul an misiunea de a fi portavocea femeilor din România și a nevoii lor de a fi informate, de a avea partener de dialog, de a cunoaște cele peste 70 de simptome ale menopauzei și de a avea spațiul social și medical pentru a le discuta, trata și gestiona cât mai bine pentru o viață împlinită.

„Ne-am strâns în doar câteva luni pe facebook și în mediul online aproape jumătate de million de femei într-o comunitate unită în care vorbim despre menopauză și de aceea nu ne putem opri aici. Avem planuri mari și revoluționare. Este o nevoie uriașă de comunicare pe acest subiect, sunt milioane de femei tăcute și rușinate care se feresc să accepte, să se informeze, să discute și să ia în calcul firescul etapei menopauzei care se instalează conform ultimelor studii, tot mai devreme, cu începere de la 35 de ani. Femeilor li se cere să iasă la pensie la 65 de ani, să fie productive și să reprezinte motorul familiei și al societății fără să li se dea în schimb cel puțin dreptul la informare, la sinceritate, adevăr și tratamente adecvate. Așadar, împreună cu o echipă fabuloasă de femei mi-am propus să mutăm munții și am construit suntlamenopauza.ro, o platformă unică în România, care va fi o adevărată revoluție în mediul social și medical din țară. Răspunsuri la peste 600 de întrebări strânse din partea femeilor aflate în această perioadă, zeci de medici și specialiști care vor da ghidaj medical, educativ și informativ pe cele mai importante aspecte, sute de soluții pentru tratarea problemelor apărute odată cu instalarea perimenopauzei și a menopauzei. Platforma va fi un ghid medical ușor de parcurs, cu multă componentă video și explicativă, cu soluții integrate, dar și un spațiu de întâlnire pentru toate femeile în perioade sensibile.”, declară Ileana Badiu despre Suntlamenopauza.ro, prima platformă din România de informare și ghidare de excelență, dedicată femeilor aflate la perimenopauză și menopauză, care se va lansa în mediul online la finalul lunii septembrie.

În urma a zeci de evenimente în țară, interviuri, comunicări în presa generalistă, medicală și de life-style și dialoguri cu femei, Ileana Badiu și-a conturat misiunea de a reuși să pună semnul egal între menopauză și normalitate, de a arăta că menopauza nu este o sentință, ci o perioadă în care femeia poate fi cool, împlinită, iubită, sănătoasă și fericită: „Mai mult de trei sferturi din viață își petrece o femeie în stadiile de perimenopauză și menopauză, așa că trebuie să alegem să fim informate și fericite cu ceea ce trăim, pentru că avem astăzi toate instrumentele și tratamentele necesare pentru a estompa efectele negative ale menopauzei, doar trebuie să știm de ele, să întrebăm, să fim deschise și să putem spune zâmbind: sunt la menopauză!”, spune Ileana Badiu despre drumul nou și revoluționar pe care îl scrie alături de partenerele ei, Ana Maria Bîtu și Maria Manole, în societatea românească.

Platforma Suntlamenopauză.ro, ce urmează să se lanseze la finalul lunii septembrie, va avea și o componentă caritabilă. Asociația Suntlamenopauză, nou înființată, va exista pentru a ajuta femei din medii defavorizate, cu povești de viață dramatice sau cu menopauză precoce, indusă de diverse intervenții chirurgicale, să primească ajutorul și tratamentele de care au nevoie pentru o viață sănătoasă.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel