În cartierul clujean Zorilor, se află Biserica cu Hramul „Învierea Domnului” unde Icoana Mântuitorului Iisus Hristos a împlinit 100 de zile de când lăcrimează.
Preotul – paroh Nicolae Dura a declarat pentru Cluj24 că lăcrimarea se stinge ca intensitate, iar lacrima s-a redus ca dimensiune, traseul rămânând, însă, umed.
”Acest fenomen rămâne sub supraveghere pe mai departe”, a spus părintele Dura.
Acesta a dezvăluit că, încă din prima zi în care a observat că Icoana Mântuitorului Iisus Hristos lăcrimează, în 3 decembrie 2021, a știut că fenomenul are legătură cu războiul.
”Din start am știut și m-am gândit că va fi ceva, și în mod special m-am gândit la război. Mi-a fost teamă că se întinde mai mult. Atunci am discutat cu cineva din cercul nostru și am spus că mi-e teamă de un război.
Atunci nu știam ce și cum va fi, dar acum s-a adeverit. Am intuit că așa va fi, că va fi de rău, dar nu am avut curajul să o spun în cerc larg pentru a nu crea panică.
Mântuitorul nu lăcrimează degeaba și nici icoanele, în general. Va fi suferință și va fi durere, va fi ceva rău pentru noi oamenii”, a afirmat Nicolae Dura.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…