Iaurt. Analiză de ultimă oră a APC, Asociația Pro Consumatori, în legătură cu conținutul iaurturilor care se găsesc pe piața de desfacere din România.
”Iaurtul industrial se realizează din lapte tratat termic (pasteurizare la minimum 80 grade Celsius, temperatură la care temuta bacterie Escherichia coli este distrusă, dar care distruge și componente valoroase din laptele crud), conține conservanți, se realizează din materii prime care nu pot fi mereu cele mai proaspete și este sistematic supus înnoirilor de rețetă”, potrivit Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE Bucureşti.
Iaurtul face parte din categoria numeroasă a „lactatelor acide“ sau „lactatelor fermentate“, adică produse lactate cu gust acru, cum este numit în Merceologie (știința mărfurilor) grupul produselor rezultate din lapte ca urmare a acțiunii în timp a unor microorganisme specifice (bacterii de fermentație).
Denumirea de iaurt vine din limba turcă, unde se pronunță cam la fel, dar se scrie yoğurt; pronunția termenului este aproximativ asemănătoare peste tot unde este cunoscut și se consumă iaurt.
Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 45 tipuri de iaurt din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), cu gramajul cuprins între 100 g și 300 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.
Rezultatele sunt următoarele:
Iaurtul din lapte de capră este singurul tip de iaurt care NU produce balonare, acel tip de inflamație specifică zonei digestive!
9 din 10 tipuri de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat!
2 din 10 tipuri de iaurt conțin adaosuri proteice! Doar 1 din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc.
Doar 15% din tipurile de iaurt analizate sunt ambalate în ambalaje din sticlă!
13% din tipurile de iaurt analizat conțin adaos de smântână!
Studiul privind calitatea iaurturilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experţii Asociaţiei Pro Consumatori (APC) îşi propun să-i înveţe pe consumatori să înţeleagă eticheta produselor alimentare astfel încât aceştia să facă achiziţii în cunoştinţă de cauză.
”Din păcate, iaurtul fabricat în sistem industrial, cu mici excepții, nu mai are nimic în comun cu procesul natural de obținere al acestuia, adică prin fermentarea naturală a laptelui nestandardizat de către bacteriile de fermentație. Multe sortimente de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat și omogenizat, lapte praf degresat, concentrate proteice de origine lactată obținute prin ultrafiltrare și grăsimi din lapte. Le recomand consumatorilor să cumpere acele tipuri de iaurt care au pe etichetă mențiunea „Produs românesc”, fapt care atestă că acel produs s-a obținut numai din lapte românesc. A nu se confunda mențiunea „Produs românesc” de pe eticheta unor iaurturi cu mențiunea “Produs în România”, care poate ascunde faptul că acel iaurt conține și lapte din afara țării, amestecat cu lapte romanesc”, conchide Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…