Categories: Stil de viaţă

I se umflau picioarele tot timpul și medicii i-au spus că din cauza obezității. Într-un final a aflat însă adevărata cauză

Cauze nebănuite pentru picioare umflate. O tânără, de 36 de ani a ajuns la spital din cauză că i se umflau picioarele tot timpul. Medicii i-au spus că e din cauza obezității însă după mai multe investigații a aflat adevăratul motiv. 

Theresa a văzut că, de la o zi la alta, picioarele ei se umflau tot mai mult și durerile deveneau tot mai intense. I s-a spus că e din cauza obezității, că e vorba de grăsime și că are doar picioarele umflate. Medicul generalist i-a recomandat să își cumpere și să poarte niște șosete compresive.

Femeia a ales să urmeze întocmai sfatul specialistului, așa că s-a dus la magazin ca să își cumpere cele necesare. Vânzătoarea a fost cea care i-a spus că, de fapt, problema tinerei este una mult mai gravă, ce necesită un control de specialitate. Fără să mai stea pe gânduri, Theresa a mers la un specialist și acesta i-a pus diagnosticul de lipoedem, o acumulare anormală de grăsime la nivelul picioarelor pacientului.

Azi, femeia în vârstă de 36 de ani a ales să își facă povestea cunoscută pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a face cât mai cunoscută această afecțiune. În prezent, Theresa are mai bine de o sută de mii de urmăritori pe contul său de Instagram (@theresasweetpeach). Este model plus size și fotografiile sale adună imediat mii de aprecieri de la oameni din întreaga lume, arată cei de la dailystar.co.uk.

Deși se confruntă cu această problemă de sănătate, acest lucru n-o oprește pe femeia din Austin, Texas (Statele Unite ale Americii) să fie sigură pe ea și să nu îi fie teamă să îmbrace ținute îndrăznețe și chiar piese de lenjerie intimă sexy. Prin fotografiile sale de pe Instagram, dar și prin numeroasele clipuri video de pe TikTok, ea vrea să arate lumii faptul că trebuie să te iubești așa cum ești, chiar dacă ai kilograme în plus sau o problemă medicală.

Ce este lipoedemul si care sunt cauzele care genereaza boala

Cunoscut si sub numele de „sindromul grasimii dureroase”, lipoedemul este o boala cronica pe care, in mod eronat, multi o confunda cu celulita.

Desi cel mai frecvent afecteaza femeile, cu lipoedem se pot confrunta si barbatii – potrivit mai multor studii, un procent mare se inregistreaza in randul femeilor afectate de lipoedem si doar 1% -2% dintre cazurile existente sunt semnalate in cazul barbatilor.

Lipoedemul este o boala caracterizata de o proliferare excesiva si patologica a celulelor grase (adipocite) in majoritatea cazurilor in partea inferioara a corpului – manifestandu-se de la solduri pana la gambe sau chiar glezne si brate.

Odata cu trecerea anilor, reactia celulelor grase la diete se agraveaza si, ca urmare, prin dieta, se va pierde in greutate doar in partea superioara a corpului, aparand diferente evidente intre partea superioara si cea inferioara.
Numeroase opinii sustin ca lipoedemul are cauze ereditare la doar 20% dintre pacienti. Este o conceptie departe de adevar, lipoedemul fiind o boala ereditara in 100% din cazurile in care apare. Eroarea care intervine in stabilirea cauzalitatii bolii tine de faptul ca nu intotdeauna poate fi stabilit corect istoricul familial.

In cele mai multe cazuri, lipoedemul se dezvolta incepand cu perioada pubertatii, insa sunt frecvente si cazurile in care apare sau se agraveaza incepand cu perioada in care se instaleaza menopauza. Numeroase studii arata ca utilizarea contraceptivelor orale accelereaza totusi dezvoltarea lipoedemului.

Modul in care boala progreseaza si se extinde difera de la o persoana la alta, insa un aspect ramane cert: obiceiurile alimentare proaste si lipsa activitatilor fizice (sedentarismul) pot duce la progresia mai rapida a bolii. Lipoedemul este frecvent asociat si cu alte boli, cum ar fi: hipotiroidismul, sindromul ovarului polichistic, endometrioza sau tulburari ale ciclului menstrual, diabetul de tip II sau MODY.

Simptomele lipoedemului

Cel mai comun, persoanele afectate de lipoedem pot observa cum disproportia dintre partea superioara a corpului si cea inferioara este tot mai evidenta. Grasimea se acumuleaza brusc, cuprinzand trupul de la talie si pana la genunchi sau chiar glezne, fara a afecta si laba piciorului.
De asemenea, simptomele precoce includ oboseala sau umflarea picioarelor, stari cu mult mai pregnante in perioadele menstruale si in timpul expunerii la cald. Pielea isi pierde treptat elasticitatea si la nivelul sau apar vanatai si umflaturi.

Alte simptome apar la un anumit interval de timp de la instalarea bolii: senzatia de frig, aspect gumat al pielii, oboseala chiar si in afara perioadei ciclului mentrual. Starile cu care pacienta cu lipoedem se confrunta sunt durerea cronica si deteriorarea progresiva a mobilitatii. Dincolo de toate simptomele fizice, apar si simptomele psihologice care constau in sentimente de tristete, furie, descurajare si chiar depresie.

Tipuri de lipoedem

In functie de zonele afectate, lipoedemul suporta mai multe tipuri:

Tipul I: sunt afectate fesele si soldurile;
Tipul II: sunt afectate fesele, soldurile si coapsele;
Tipul III: sunt afectate soldurile, coapsele si membrele inferioare;
Tipul IV: sunt afectate bratele;
Tipul V: sunt afectate toate membrele;

Stadiile clinice ale lipoedemului

In functie de gradul de afectare al pielii, se poate vorbi despre urmatoarele stadii clinice:
Etapa I: caracterizata de o suprafata normala, neteda, a pielii, desi la palpare se pot simti noduli mici;
Etapa II: caracterizata de o suprafata a pielii inegala si greu de atins, datorita cresterii structurii de grasime nodulara;
Etapa a III-a: caracterizata de o suprafata deformata a pielii, din cauza cresterii tesutului gras, in special, la nivelul soldurilor si gambelor. In aceasta etapa nodulii variaza ca marime;
Etapa a IV-a (Lipo-limfedem): caracterizata prin faptul ca nodurile si conductele limfatice sunt puternic afectate.

Tratamentul lipoedemului

Toate studiile realizate in legatura cu lipidemul au aratat ca nu este o boala care sa raspunda la diete sau exercitii fizice. Imaginati-va o cutie cu bijutetii, in care adaugati cele mai pretioase elemente pe care le detineti, dar nu le mai puteti extrage de acolo. Similar se intampla si in cazul lipidemului, grasimile se acumuleaza, dar nu mai pot fi eliminate.

Liposuctia ramane o solutie eficienta atat timp cat la procedura se recurge in primele stadii de boala.
Similar oricarei alte probleme de sanatate, detectarea din timp a bolii este esentiala, doar asa se pot exclude riscuri iminente de aparitie a complicatiilor care, indubitabil, afecteaza calitatea vietii.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

32 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: