Din cuprinsul articolului
InfoCons din cadrul Institutului Clinic Fundeni – sprijin pentru pacienți și aparținătorii lor care pot discuta despre boală inclusiv cu psihologi
Violeta Fotache
Grija pentru pacientul de la Stat, care era sau părea defavorizat în raport cu cel de la Privat, începe să nu mai fie o iluzie. Prima unitatea spitalicească de stat care s-a gândit să deschidă un centru de informare special pentru pacient și pentru aparținătorii lui este o instituție medicală de elită: Institutul Clinic Fundeni. Premiera în sistemul public de să- nătate din România a fost anunțată în ziua de deschidere a Zilelor Institutului Clinic Fundeni 2015, când a avut loc inaugurarea primului Centru de Informare și Consiliere pentru Pacienți și Aparținători – InfoCons, integrat într-un spital de stat din Romania. Centrul de informare InfoCons a fost realizat în parteneriat cu Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons.
Scopul proiectului este crearea unui centru de dialog între pacienți, aparținători și Institutul Clinic Fundeni, care să faciliteze o comunicare continuă, promovând încrederea și transparența. Iar scopul final este acela de a oferi pacienților de la I.C. Fundeni o îngrijire la cele mai înalte standarde de calitate, atât din punct de vedere medical, cât și logistic. Aflat Conducerea Institutului a făcut un apel la pacienţi, aparţinători, asociaţii de pacienţi de a se implica activ, venind cu sugestii. Pacienții Institutului – care nu sunt puțini (numai anul trecut fiind spitalizate peste 100.000 de persoane) – vor fi mai bine informați și asistați psihologic.
Managerul Institutului, conf. univ. dr. Carmen Orban, a precizat că în cadrul noului centru deschis în sprijinul pacienților și aparținătorilor lor, relația dintre medic și pacient/aparținător poate fi mediată de experți ai asociațiilor de pacienți ori ai altor organizații neguvernamentale de profil. De multe ori, pacienții nu au curajul să spună tot. Într-un fel vorbesc cu tine când sunt internați și în alt fel când nu mai sunt aici, spunea managerul. De aceea poate că mai bine este ca pacienții și aparținătorii lor să-și spună problemele unei alte persoane decât medicul ori asistentul din spital. Iar această persoană/ asociație/ONG să transmită cadrelor medicale și să informeze apoi pacientul cu privire la cine îi va explica și când, dar și mă- surile luate pentru repararea vreunei nereguli.
Institutul Clinic Fundeni este o instituție medicală de elită, cu tradiție în patologia dificilă hepatică, renală, hematologică și digestivă, care pune pacientul pe primul loc în activitățile, cercetările și inițiativele desfășurate. Premiera InfoCons a fost anunțată în cadrul sărbătoririi Zilelor Institutului Clinic Fundeni.
Managerul Institutului cu trei centre de excelență, care a înregistrat premiera pentru un spital de stat, este conf.univ.dr. Carmen Orban (foto) „Una dintre marile noastre preocupări este aceea ca, în cadrul Institutului Clinic Fundeni, pacienții să fie tratați potrivit standardelor europene. Înființarea primului Centru de Informare și Consiliere pentru Pacienți și Aparținători – InfoCons este o măsură prin care se dorește îmbunătățirea comunicării dintre medici, pacienți și aparținătorii acestora”, spune managerul. „Centrul are ca obiective informarea, consilierea juridică și psihologică și consultanță gratuită pentru pacienți și aparținători, în cadrul campaniei «Și eu sunt pacient european și am drepturi». Transparența și corectitudinea ne ghidează toate activitățile. Noul centru se va dezvolta pentru respectarea drepturilor și necesităților pacienților, în conformitate cu legislația națională și europeană”, a mai explicat managerul.
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…