Sari la conținut

Hotărâre istorică: Oficialii europeni au decis! Ce se va întâmpla cu ora de vară

Parlamentul European a votat pentru eliminarea trecerii la ora de vară și ora de iarnă. Este un obicei ce va fi uitat, întrucât Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului.

Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

Parlamentarii europeni au spus că vor ruga Comisiunea Europeană, care în trecut s-a opus acestei schimbări, să implementeze decizia, relatează realitatea.net.

”Sunt foarte încântat că după ani de discuții la nivelul comisiilor în Parlamentul European a fost dezbătută această rezoluție și votată astăzi în plen”, a spus Sean Kelly, parlamentar european din Irlanda.

Trecerea la ora de vară are loc la sfâșitul lunii martie, iar schimbarea orei de vară se petrece la sfârșitul lunii octombrie. Mai multe studii au încercat să tragă o concluzie clară despre efectele schimbărilor, dar indică că pot afecta sănătatea oamenilor.

În fiecare an, ora se schimbă de două ori, în preajma echinocțiilor de primăvară și de toamnă. În aceste date, ziua este egală cu noaptea, schimbarea de la ora de iarnă la ora de vară și invers, se face mereu într-o noapte de sâmbătă către duminică.

Astfel, organismul are o zi la dispoziție pentru a se adapta la noul program pentru săptămâna care urmează. Cu toate acestea, specialiștii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta.

Anul acesta vom trece la ora de vară în ultimul weekend al primei luni de primăvară, și anume pe data de 25 martie 2018. Astfel, în această zi vom da ceasurile cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel