Din cuprinsul articolului
Horoscopul despărţirilor. Mihai Voropchievici: Fecioara nu suportă se te victimizezi, Leul pleacă dacă nu se simte adulat, iar Taurii vor fapte, nu vorbe
Relațiile sunt delicate, necesită timp, răbdare, sacrificiu. Dar, fiecare zodie are nişte nevoi personale, nişte necesităţi de care dacă partenerul nu ține seama se ajunge inevitabil la ruperea relației.
Există un Horoscop al despărțirilor care creionează punctele sensibile ale fiecărei zodii.
„Nu trebuie să gândim prea mult, prea sofisticat, pentru că fiecare zodie are nişte nevoi personale, nişte necesităţi. În momentul în care a făcut un cuplu, persoana din faţa lui i-a oferit exact plusul şi minusul. El avea minusul şi a luat plusul de la partener.
Atât timp cât funcţionează acest circuit perfect este ok. La un moment dat, ca orice aparat, şi sufletul e un aparat al naibii de complicat. Pentru că în momentul în care s-a făcut un scurtcircuit acolo, a intervenit ceva şi ţi-a perturbat armonia, automat se produce ruptura.
Şi fiecare zodie reacţionează în felul ei. Pentru că nu toate zodiile au energia zodiilor de foc, nu toate au puterea de a răbda a zodiilor de pământ, nu toate sunt volatile ca zodiile de aer şi nu toate sunt alunecoase cum sunt zodiile de apă”, a declarat numerologul Mihai Voropchievici, la Antena 3.
Poate să pară un clişeu, dar în momentul în care apare acel scurtcircuit, Berbecul sare pârleazul şi se duce şi paşte în altă parte. Că nu îi mai convine. Unui Berbec dacă nu îi oferi dragostea şi atenţia de care are nevoie pleacă în altă parte. Dacă el nu se mai simte acel cuceritor, şi e valabil şi pentru Leu şi Săgetător pentru că ei au nevoie de dragoste şi de adrenalină, au nevoie ca la rândul lor să ofere, iar dacă îl pui la pachet şi îl scoţi din când în când, nu merge, s-a rupt filmul. Pentru că nu îi convine.
Se va speria dacă începi să vii cu nişte jocuri la el sau cu nişte provocări. De aia nici nu prea merge o combinaţie între două cornute, între un Taur şi un Berbec. Are nevoie de vorbe frumoase, de cuvinte plăcute. Taurul are nevoie să fie cucerit, să se lase cucerit. Fiind dominat de zeiţa Venus, la el contează modul de adresare, felul în care vii să îl curtezi. Dacă eşti prea bleg, zice că nu are ce face. Cheia succesului este comunicarea scurt şi la obiect. E romantic până în vârful urechilor. Ei vor fapte, nu vorbe.
Aici e nevoie de multă fineţe. Dacă eşti îndrăgostit de un nativ din zodia Gemeni, el îşi ia un calcul să vă despărţiţi dacă nu mai ai lucruri interesante cu care să îl surprinzi. Este omul care are nevoie de surprize. Să nu intervină monotonia. Dacă intervine, s-a terminat. Are nevoie, în primul rând, de provocare intelectuală. De multe discuţii inteligente. Orgasmul pentru ei pleacă de la minte. Cu cât eşti mai alambicat şi vorbeşti cu mai multe cuvinte, ai cucerit Geamănul. Undeva sunt şi egoişti pentru că impun stilul lor de viaţă şi partenerilor. Ori îi lăsăm de capul lor, să îşi aleagă ce vor, ori ne adaptăm pentru ei, dacă suntem în stare.
Este romantic, e gelos, e perseverent în ceea ce îşi doreşte, dar pentru a atrage atenţia nativilor din zodia Rac trebuie să îi faci geloşi. Dacă i-ai lovit aici, te bagă în cleşti. Gelozia e un fel de scurtcircuit la creier pentru Raci. Dacă simte că s-a schimbat ceva, s-a terminat. Nici măcar ca joc să nu încerci să faci gelos un Rac. Are nevoie de linişte, pace, armonie în casă. Dacă nu are siguranţă, Racul cade psihic, apoi se dezmeticeşte, analizează. Nu încerca, nici în joacă, să îi provoci gelozia pentru că se termină.
În momentul în care ai un partener Leu şi vrei să ieşi în faţă, s-a terminat. Dacă i-a luat cineva faţa, ai terminat-o cu el. Trebuie să îl laşi, pe cât e posibil, dacă vrei să îl câştigi pentru toată viaţa, pune-l tu în valoare. Dacă nu se simte adulat, Leul îşi pierde interesul.
Dacă vrei să pierzi o Fecioară, du-te şi udă ochii, plânge-te. Fecioara e o forţă, o putere, cum să te plângi în faţa ei. Găseşte replică pentru orice, nu veni să te lamentezi, nu încerca să îi câştigi încrederea. E mama răniţilor, şi cu cât o persoană e rănită, dar nu se plânge, cu atât mai mult intervine în viaţa ei.
Balanţa are nevoie de spaţiu, dă-i un pic de spaţiu, nu-l sufoca pentru că nu îi place gălăgia, agresivitate. Dacă nu are acest spaţiu, pleacă fără să îţi dea lămuriri. Te lasă în agonia ta şi stai acolo şi îţi pui întrebări. Nu trebuie să sufoci Balanţa. Este vanitoasă, nu trebuie să o lezezi. Cu toate că e de fier, vrea să o scarpini.
La Scorpioni tot ce contează e viaţa sexuală. Poţi să îi spui că îl iubeşti de o mie de ori, are nevoie de fapte. Şi îţi va spune direct în faţă că are nevoie de mai mult. Îi lipseşte această latură foarte mult şi dacă nu o găseşte o va căuta tot timpul, chiar şi în afara casei.
Să nu încerci să îl prinzi în mreje, să nu impui starea de relaţie serioasă, să îl laşi în voia lui. Bărbaţii Săgetători sunt nişte galanţi, le plac femeile foarte îngrijite. Femeile Săgetători au tendinţa de a controla relaţia pentru că au nevoie de independenţă. Şi unii, şi ceilalţi. Dacă i-ai luat independenţa, s-a terminat.
La ei apare chestia asta în relaţie atunci când ei îşi caută un partener serios, o persoană adultă, matură, pe care se pot baza. Lângă un Capricorn stă doar un partener în adevăratul sens al cuvântului. Un camarad, un om pe care se poate baza oricând, la orice oră.
Nu prea pot gestiona foarte multe trăiri, ei sunt şi romantici, au nevoie şi de declaraţii sentimentale, plânsul, furia. Sunt mai plângăcioşi. Dacă simte că eşti un bloc de gheaţă, Vărsătorul va pleca. Trebuie să le demonstrezi tot timpul că îi iubeşti.
Despărţirea în relaţia de cuplu cu un nativ din zodia Peşti intervine din cauză că persoana iubită este pisăloagă. Dacă îl ciocăneşti la cap tot timpul, va cădea în depresie ca Racul şi va căuta un partener care să îl înţeleagă. Are nevoie de o mamă, un loc unde să refugieze. Şi din când în când are nevoie să se îndrăgostească. Sunt romantici.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…