Sari la conținut

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Avertisment pentru acești nativi! Mare atenție, nu se termină deloc bine!

urania, astrolog
Sursă foto: Fanatik
Horoscop săptămânal Urania

Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie.  Berbec

În dimineața zilei de 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va dezvolta o serie de influențe astrale îndreptate spre chestiunile bănești (în principal salariale).

Tendințele marțiene în acest semn de Pământ îi vor îndemna pe Berbeci să fie harnici, pragmatici, chibzuiți, conștienți de situația profesională în care se află pentru a nu se plasa în posturi defavorabile lor (pretenții nejustificate, refuz al unor sarcini de serviciu sau al unui efort special în cadrul muncii de fiecare zi).

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, cei tineri vor dori să se facă apreciați și cunoscuți în varii domenii (sport, spectacole, activități publice, artă indiferent de gen).

Între 12 iunie, după ora 08:39’, și 14 iunie, plictiseală, abordare responsabilă (conștiință a datoriei) dar fără satisfacție sau entuziasm.

Berbecii se vor confrunta cu discrete disfuncții digestive sau hepatice și vor simți nevoia unui repaus culinar.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Taur

În dimineața zilei de 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va tranzita casa I a celor care s-au născut în acest semn dându-le un important sprijin astral pe multiplele paliere ale personalități lor.

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, secvența domestică neesentială; probabil, că va fi vorba de aceleași premise, aceleași răspunsuri, aceleași reacții doar în atitudinea celor tineri s-ar  putea identifica, mai multă intransigență sau chiar indisponibilitate de a ceda în principiile sau în planurile lor legate de părinți, de patrimoniu sau de administrarea unei averi.

Între 12 iunie, după ora 08:39’, și 14 iunie, pe fondul unor discrepanțe în relațiile sentimentale sau nemulțumiri parentale Taurii vor avea tendința „să pună piciorul în prag”, impunând reguli clare în comportamentul și în dialogul lor cu cei care (deocamdată) le sunt dragi doar că, dacă aceia nu vor ține cont de dorința și voința nativilor, de acum încolo, timp de două săptămâni, aceia ar putea asista la destrămarea relației însăși sau la deteriorarea comunicării cu nativii în mod drastic.

Posibile cumpene financiare născute din modificarea unui statut socio-profesional, notează astrologul.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Gemeni

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va tranzita casa a XI l-a a sănătății construite pe zestre genetică sau, într-o altă cheie astrologică, karmică.

Dorință de a epata în cazul unor interviuri, conferințe, inițiative cu ecou în viața publică care, prin mediatizarea lor, vor atrage atenția asupra calităților și capacităților lor umane, morale, fizice sau intelectuale.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, context de viață banal: îndatoriri, tabieturi și repere casnice care nu aduc fericirea dar, cu siguranță, solicită și obosesc, într-un târziu.

Întreaga săptămână, va sta sub semnul celor patru planete care tranzitează zodia Gemenilor, dându-le celor care s-au născut în acest semn vigoare mentală, idei sclipitoare, intuiție, inspirație și adaptabilitate mai ales că sfârșitul săptămânii va aduce o minunată conjuncție Soare/Mercur care le va oferi nativilor prilejul de a scoate la lumină idei, conexiuni și explicații necesare.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Rac

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va exercita o influență în mare parte pozitivă supra relațiilor de prietenie pe care le va dinamiza dar cărora le va imprima o notă materialistă. interesată, egoistă și/sau profitoare.

Unii, dacă vor intui că vor avea de profitat pe urma unei persoane născute în zodia Racului, vor face demersuri pentru a consolida această relație, oferind de la ei puțin (mai degrabă o promisiune vagă)în speranța că vor primi mai mult.

Între 9 iunie, după ora 22:29’, și 12 iunie dimineața, Racii își vor susține motivațiile financiare cu tărie, fără a putea fi intimidați sau manipulați.

Între 12 iunie, după ora 08:39’, și 14 iunie, refuzuri venite din partea unor persoane sau instituții care nu oferă soluții la cererile adresate lor, care întârzie și caută nod în papură pentru a justifica un refuz sau masca o neregulă în stilul lor de lucru.

Univers interior care debordează de idei, de inițiative, de soluții mai mult sau mai puțin plauzibile dar care conțin o idee ce trebuie reținută și șlefuită. Noroc la informațiile venite spre ei pe diferite căi.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Leu

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va tranzita casa a X-a a carierei și a succesului dându-le celor tineri și mai ales a celor care au 33 de ani șansa de a se afirma, de a se impune, de a-și consolida statutul public cu care au fost învestiți.

Uneori, aceștia se pot implica în rezolvarea sau în modificarea unor condiții impuse de actele normative dar care împiedică desfășurarea unei activități ori conțin aspecte neclare iar ambiția lor va fi tocmai înlăturarea unor neajunsuri care lezează o categorie largă de oameni și nu doar pe ei sau cauza lor.

Între 12 iunie, după ora 08:39’, și 14 iunie, efort de bună administrare a veniturilor; posibil conflict care pleacă de la bani cu un prieten dacă vor sesiza o incorectitudine sau o manevră lipsită de onestitate.

Pe de altă parte, acumularea celor patru planete, în tranzit prin zodia Gemenilor, mai ales la sfârșitul săptămânii, când Mercur se va afla în conjuncție cu Soarele, va permite stabilirea de noi contacte umane în plan personal sau oficial, un schimb de impresii la un nivel superior simplelor vizite sau întâlniri cu apropiații și integrarea în grupuri care desfășoară proiecte și inițiative care îi vor permite unui nativ să dezvolte calități și preocupări alternative profesiei de bază.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Fecioară

Între 9 iunie, după ora 22:29’, și 12 iunie dimineața, Fecioarele vor elimina abordările șubrede în chestiunile personale sugerând celor din jur voință și putere.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, Luna va străbate casa I a personalității celor despre care vorbim acum care se vor dovedi calmi, metodici, atenți la detalii, organizați și riguroși în disputele parteneriale sau interesele divergente.

Benefică și constructivă se va dovedi, întreaga săptămână, echipa celor planete în tranzit prin casa a X-a a carierei care le poate aduce o schimbare de statut, un succes sau o ipostază publică flatantă (premii, distincții, onoruri, funcții reprezentative).

Sfârșitul săptămânii, care oferă o minunată conjuncție Soare/Mercur, îi va favoriza pe actorii, ziariștii și oamenii politici ori de câte ori aceștia se vor exprima în public.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Balanță

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate casa a VII l-a a bunurilor și a veniturilor care provin de la persoane particulare sau de la instituții în varii ipostaze (litigii, partaje, despăgubiri, retrocedări, donații, tranzacții, moșteniri, redevențe).

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, stare de spirit cam morocănoasă; Balanțele nu vor avea chef de muncă, vor formula tot felul de observații, vor fi critice și nemulțumite la tot pasul când va fi vorba de o sarcină de serviciu dar nu va fi vorba decât de o stare de spirit trecătoare.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Scorpion

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate casa relațiilor parteneriale și va declanșa o perioadă de dezbateri și de confruntări nu tocmai ușoare care pot ajunge, mai repede sau mai târziu, la un conflict deschis.

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, chemările profesiei, îndatoririle publice, mecanismele sociale în care Scorpionii vor avea un rol mai mult sau mai puțin important, în funcție de vârstă, de meserie, de competență, de experiență.

Între 12 iunie, după ora 08:39’, și 14 iunie, unii nativi își pot pierde încrederea într-un prieten sau pot manifesta rezerve față de posturile în care un grup de apropiați se prezintă, de la un timp încoace, și cu ale căror idei, premize, inițiative sau activități nu se mai identifică ori de care se dezic.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Săgetător

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate sectorul muncii unde ar putea alimenta situații care vor impune luarea unei decizii în funcție de schimbările care vor surveni la locul de muncă sau în legătură cu una sau mai multe oferte pentru un serviciu ori pentru desfășurarea unei activități suplimentare.

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, unele persoane vor dori să ofere colegilor, specialiștilor sau publicului larg o demonstrație a valorii lor profesionale sau umane printr-un comportament demn, prin decizii curajoase, printr-o atitudine corectă sau prin asumarea unor riscuri și gestionarea lor eficientă.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, activități socio-profesionale care presupun birocrație și rutină.

Nativii vor trebui să acorde atenția necesară relațiilor personale al căror sector va fi tranzitat de patru planete, printre care cei doi Benefici, care vor deschide porțile spre un dialog onest, spre soluții acceptate de ambele părți, convenabile și la lumina zilei, fără tertipuri sau ascunzișuri.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Capricorn

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate sectorul vieții afective accentuând senzualitatea și nevoia de distracții sau de plăceri oferite de mâncăruri, de băuturi, de activitatea în aer liber.

Între 9 iunie, după ora 22:29’, și 12 iunie dimineața, posibilă intervenție energică în cazul în care niște demersuri legate de regimul unor bani sau bunuri nu au condus la un rezultat clar ci se prelungesc (verificarea stadiului în care se află, grăbirea unui parcurs personal sau oficial, schimbarea strategiei).

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, unii Capricorni vor face efortul de a înțelege rostul și mecanismul unor schimbări, al unor atitudini sau politici publice ori al unor repere sociale, politice, economice, juridice care reprezintă instrumente de lucru în activitatea lor profesională.

Cele patru planete în tranzit prin casa muncii și a sănătății vor exercita, în continuare, o influentă pozitivă iar cei doi Benefici vor instaura un climat de normalitate, de flexibilitate, de înțelegere și de adaptare prin acceptare la condițiile momentului sau la nevoile organismului.

Posibile recuperări organice la nivelul brațelor și al aparatului respirator în urma unor tratamente sau terapii speciale.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Vărstor

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate sectorul relațiilor de familie și al treburilor domestice și administrative referitoare la aspectul funciar, imobiliar, patrimonial.

Deși nu vor dori asta, totuși, unele persoane s-ar putea hotărî să facă un pas decisiv pe calea unei schimbări de locație, de proprietate, de strămutare dintr-un oraș în altul, nu fără regrete și nu fără mici pierderi materiale cauzate de strămutarea însăși.

Între 9 iunie, după ora 22:29’, și 12 iunie dimineața, nativii își vor regăsi latura provocatoare și demonstrativă în relațiile parteneriale, multe dintre inițiativele lor plecând de la principiul „le arăt eu lor cine sunt ”, „vor vedea cu cine au de-a face”.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, demersuri administrative pentru a reglementa o chestiune financiară sau materială de mică importanță asociată însă cu pierdere de timp, cu enervări, cu încurcături, cu discuții inutile sau chiar absurde. Horoscop integral pe Urania.

Horoscop Urania 9 – 14 iunie. Pești

Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va fi un factor astral profitabil pentru toți cei care învață sau se pregătesc să susțină examene, testări, verificări, să dea audiții, să participe la preselecții.

Între 9 iunie, după ora 22:29′, și 12 iunie dimineața, posibil stres legat de fiziologia axei cârdio-vasculare mai ales dacă nativii nu se vor menaja și vor exagera cu efortul fizic, cu stresul și cu tensiunea psihică ori cu implicarea în conflicte profesionale costisitoare.

Între 12 iunie, după ora 08:39′, și 14 iunie, moment în care Peștii nu „vor fi în apele lor”, pe fondul unor relații parteneriale tensionate, nu foarte grave dar suficient de dizarmonice cât să le strice ziua și echilibrul interior.

Până la un punct, ei vor reuși să treacă cu vederea unele întâmplări deranjante dar dacă se va depăși o limită ei vor răbufni. Cred că ignorarea acelei situații va fi la fel de contraproductivă ca și reacția lor drastică. I

gnorarea și sugerarea unei atitudini nechibzuite, cel puțin în aceste două-trei zile, va fi suficientă.

Relațiile de familie vor fi dinamice; dialogurile și (re)vederile pot fi plăcute dar mai degrabă politicoase decât profunde.

Sunt posibile unele împăcări sau concesii pe o temă patrimonială sau relațională.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel