Categories: Stil de viaţă

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Se CRAPĂ CERURILE pentru acești nativi! Dar se anunță vești bune pentru alte trei zodii. Lor le surâde NOROCUL

În fiecare vineri, Urania realizează horoscopul pentru săptămâna ce urmează, ajuntându-te să navighezi mai ușor printre problemele medicale sau sociale.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Berbec

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, spirit tânăr, novator, inițiativă, dorință de acțiune, motivații puternice, entuziasm manifestat atât de către Berbeci] tineri, cât și de către cei maturi. între 1 aprilie, după ora 6:05’, și 3 aprilie dimineața, unele persoane s-ar putea confrunta cu situații mai greu de gestionat în plan profesional sau în cadrul unor activități publice (funcții).

La începutul zilei de 3 aprilie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, care va dura până pe 26 aprilie, timp în care va crea un cadru astral necesar reevaluării unor premise de viață personală (proiecte, inițiative, dorințe).

Din 5 aprilie, după ora 13:13′, acumulare majoră de influxuri astrale în casa I a personalității Berbecilor (cinci planete alături de sensul vieții) care vor declanșa o maximă solicitare a tuturor celor care s-au născut în această zodie.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Taur

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, atitudine corectă față de temele de viață curentă care fac referire la câștiguri, administrare a banilor, obținere a unor avantaje materiale.

Între 1 aprilie, după ora 6:05’, și 3 aprilie dimineața, Taurii vor trăi un sentiment neplăcut de limitare sau de nevoie de a se alinia unor comandamente cu deosebire în spațiul profesional. Pe 3 aprilie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, care va dura până pe 26 aprilie.

Din 5 aprilie, după ora 13:13′, relațiile de prietenie vor fi în continuare răscolite de cele trei și, în aceste câteva zile, patru planete care le vor permite să mențină un dialog plăcut, întâlniri agreabile, sentimente sincere de simpatie și rezonanță interioară pe coordonatele unor interese sau gusturi și preocupări comune, doar că, de la sfârșitul acestei săptămâni, situația va începe să se modifice și o atmosferă apăsătoare își va face simțită prezența, relațiile „înnorându-se” ca ecou al unor emoții negative. Previziunile complete pot fi citite aici.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Gemeni

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, posibile dialoguri într-un cadru oficial pe chestiuni de metodă (norme și aplicări ale legii), dorință de a pune ordine în relațiile parteneriale, abordări punctuale ale unor instituții prin reprezentanții ei în vederea reglementării unui contract sau a unei dispute.

La începutul zilei de 3 aprilie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 26 aprilie, cât va dura această postură, va crea un cadru mai mult sau mai puțin favorabil reevaluării unor idei, implicării.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, provocări speciale născute din tumultul activităților profesionale sau al implicării unora dintre Gemeni în activități importante de conducere, de organizare sau de reprezentare. Dificultatea gestionării unor secvențe de viață publică va rezulta din jocul între vis, dorință, speranță, ideal și constrângerile momentului sau limitările relaționale.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Rac

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, stare organică normală.

Activități curente la locul de muncă, marcate de nevoia de a pune ordine în relațiile profesionale, contractuale sau legale (juridic/financiar). între 1 aprilie, după ora 6:05′, și 3 aprilie dimineața, indiferență față de solicitările unui partener; apatie, mobilizare greoaie, lipsă de inițiativă.

Pe 5 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 29 aprilie, va aduce o contribuție importantă pentru imaginea publică a nativilor, pentru afirmare, debut, succes, victorie într-o competiție oficială. în ciuda statutului ei de protector și aducător de șanse.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, în ciuda unui elan special care se va manifesta ori de câte ori va fi vorba de aspirații și proiecte generoase, unele constrângeri se vor evidenția, în circumstanțe diferite de viață personală, loc în viața socială, context național sau internațional, care nu trebuie ignorate sau minimalizate, pentru că, într-un viitor, ele ar putea constitui piedicile esențiale pentru parcursul nativilor.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Leu

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, stare generală bună, născută dintr-un real chef de viață, de relaxare, de distracție, entuziasm, dorință de afirmare nestingherită a unor însușiri, calități (culturale, sportive, artistice) manifestate în public, într-un cadru oficial (spectacol, concurs, întreceri, participare la concursuri și demonstrații ale abilităților personale).

între 1 aprilie, după ora 6:05′, și 3 aprilie dimineața, simț al datoriei și al responsabilității profesionale, chiar dacă asta va presupune muncă asiduă, efort fizic sau/și intelectual, răbdare, metodă, atenție pe detalii și concentrare.

Ăntre 3 aprilie, după ora 11:08′, și 5 aprilie, la prânz, Leii s-ar putea afla în situații mai puțin obișnuite în planul relațiilor oficiale provocate de veștile care uimesc sau schimbă datele problemei, de dialogurile insolite, de reacțiile intempestive ale lor sau ale celor cu care se întâlnesc, discută sau negociază.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, atitudine inconsecventă (duală, contradictorie) cu privire la banii și la bunurile cuvenite lor sau revendicate.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Fecioară

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, efort de a rezolva cu blândețe și înțelegere chestiunile curente care decurg din obligațiile asumate față de părinți, pe care doresc să-i menajeze și să-i ajute, fără să-i solicite excesiv ori să-i alarmeze inutil.

Între 1 aprilie, după ora 6:05’, și 3 aprilie dimineața, preocupări superioare legate de pregătirea profesională.

Pe 3 aprilie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 26 aprilie, va funcționa în chip util nativilor care se vor putea gândi și răzgândi, după o atentă analiză, la o decizie, la o strategie privitoare la bani și bunuri ori la avantajele materiale pe care doresc să le obțină. în același sector, din 5 aprilie va interveni și planeta Venus, care va intra în zodia Berbecului și, până pe 29 aprilie, va crea momente favorabile pentru a da curs unei oferte, pentru a schimba o strategie, pentru a avea o inițiativă legată de specificul acestei case a materialității.

Din 5 aprilie, după ora 13:13′, Fecioarele ar trebui să nu dea curs unui gând formulat cam brutal, unei indispoziții trecătoare care să-i transforme în ființe antipatice ori să ia decizii care să-i îndepărteze de o rezoluție favorabilă lor în planul relațiilor parteneriale.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Balanță

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața,deplasări,conversații, corespondență, contacte cu persoane aflate în altă localitate decât cea în care se află nativul, nevoie de informații corecte juridic, economic, fiscal, pedagogic, turistic.

Între 1 aprilie, după ora 06:05’, și 3 aprilie, dimineața, activități curente pentru care Balanțele nu vor avea nici o tragere de inimă sau pe care chiar le vor amâna (ignora).

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, stare de spirit specială, vecină cu exasperarea: nemulțumiți de presiunile care se vor fi exercitat asupra lor în relațiile de muncă, unii dintre nativi (destul de mulți!) vor dori să se izoleze de acești factori de stres și să se cufunde în activități de compensare, de liniștire a spiritului lor răscolit de contradicții; conflict interior între sentiment și datorie.

Sursă foto: Playtech

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Scorpion

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, gânduri, planuri, estimări salariale, calcule financiare sau pentru perioada imediat următoare când nativii vor trebui să onoreze niște plăți către stat (taxe, impozite, rate, „dări” de tot felul).

Între 1 aprilie, după ora 06:05′, și 3 aprilie, dimineața, deplasări anulate sau reduse ca timp și spațiu de desfășurare la minimum necesar: moment al abordărilor serioase, mature ale chestiunilor existențiale pentru care unele persoane, mai ales dacă sunt (încă) tinere, vor simți nevoia unui plus de informare, de limpezire și de aprofundare a contextului pentru a înțelege corect subiectul analizat.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, emoții și sentimente trăite intens; răstimp favorabil activităților artistice (creație și interpretare).

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Săgetător

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, Luna va tranzita casa I a personalității celor care s-au născut în acest semn zodiacal și vor beneficia de o stare fizică și psihică bună; nativii ar trebui să fie în formă, energici, (destul de) optimiști și de dispuși să desfășoare activități care nu întotdeauna sunt confortabile sau simple.

Motivații puternice, determinare, inițiative puse în aplicare și duse la îndeplinire.

Între 1 aprilie, după ora 06:05′, și 3 aprilie, dimineața, context astral mai puțin semnificativ pentru a formula o anticipare plauzibilă legată de regimul banilor și al bunurilor.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, deși nativii vor face efortul de a menține relațiile bune cu familia din care provin aceștia se vor confrunta cu destule piedici (pretenții, nemulțumiri mocnite dar vizibile, ostilitate greu reprimată). Dorința de a realiza armonia domestică.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Capricorn

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, context astral mai puțin relevant pentru mecanismele ascunse (karmice, genetice ale funcționării organismului). între 1 aprilie, după ora 06:05’, și 3 aprilie, dimineața, Luna se va afla în tranzit prin casa I a celor care s-au născut în zodia Capricornului și le va îmblânzi unele asperități din gândire, din atitudine sau radicalismul unor decizii.

Doar că, numărul mare de planete plasate în zodia Berbecului îi vor destabiliza acum, și întreaga săptămână, supunându-i unor adevărate teste de rezistență și autocontrol.

Între 3 aprilie, după ora 11:08’, și 5 aprilie, la prânz, posibile surprize financiare sau reevaluări salariale generate de restructurările de la locul de muncă. Nu sunt excluse relațiile (discuțiile) tensionate între nativi și copiii lor sau cei dragi pe teme bănești (cheltuială neprevăzută).

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, dialoguri și întâlniri plăcute, pe fond, dar în cadrul cărora Capricornii vor trebui să se controleze (comportament, vocabular, maniere, teme de discuție, opinii) pentru a face față onorabil rigorilor unor condiții speciale (etichetă, dress code, integrare într-un grup de necunoscuți).

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Vărsător

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, bună comunicare cu prietenii aflaţi departe de locul în care trăiește sau se află, pentru moment, un nativ. Schimb plăcut de impresii. între 1 aprilie, după ora 06:05’, și 3 aprilie, dimineața, context astral modest pentru specificul casei a XII-a; identificăm, totuși, o foarte posibilă oboseală, o nevoie de izolare sau o reacție de respingere a risipirii în activități comune, gălăgioase, publice, neimportante.

Între 3 aprilie, după ora 11:08’, și 5 aprilie, la prânz, Luna va tranzita zodia Vărsătorului și le va spori celor care s-au născut în acest semn intuiția, spontaneitatea, gândirea novatoare, curajul de a face planuri îndrăznețe.

Din 5 aprilie, după ora 13:13’, posibile avantaje materiale sau discuții pe teme de muncă și plată salarială în condiții oneste, de reală disponibilitate a celor abordați de a-i ajuta pe nativi în postură de solicitanți.

Horoscop Urania, 30 martie – 5 aprilie. Pești

Intre 30 martie și 1 aprilie dimineața, mobilizare, implicare în activități profesionale care îi pot atrage unui nativ laude, prețuire, simpatie și încredere.

Între 1 aprilie, după ora 06:05′, și 3 aprilie, dimineața, context astral puțin relevant pentru relațiile de prietenie din perspectiva tranzitului Lunii prin acest sector.

Între 3 aprilie, după ora 11:08’, și 5 aprilie, la prânz, posibilă stare de neliniște interioară; mecanisme astrale care pot patrona o nebănuită perspectivă asupra unui eveniment din trecut ori o atitudine imprevizibilă în cazul unuia în curs de derulare.

Din 5 aprilie, după ora 13:13′, Luna va începe să tranziteze zodia Peștilor alcătuind o formațiune de cinci planete în acest semn de Apă și dându-le nativilor numeroase oportunități de dezvoltare personală și înțelegere subtilă a vieții.

 

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

12 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

42 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: