Categories: Stil de viaţă

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Avertisment pentru acești nativi! Mare atenție, nu se termină deloc bine! Sorele, Venus și Mercur vor intra în zodia Racului

Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Berbec

Între 15 și 17 iunie dimineața, posibile oferte împăciuitoare venite de la diferitele persoane cu care nativii se află în relații parteneriale sau de colaborare și între care s-au strecurat animozități; sunt de luat în calcul și divergențele minore și de răspuns lor cu politețe.

între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie după-amiaza, provocări sau situații incomode în demersurile nativilor cu privire la o chestiune bănească, fiscală, salarială sau patrimonială; enervări, dar și concluzii destabilizatoare cu privire la lipsa de onestitate a unor persoane cu care nativii trebuie să intre în contact.

Pe 17 iunie, planeta Venus va intra în zodia Racului și, până pe 11 iulie, va accentua nevoia ca Berbecii să se ocupe de casă și gospodărie ori să se dedice acestora cu prioritate, alocându-le timp, efort și energie.

Din 19 iunie, după ora 19:32′, unii Berbeci pot avea legături mai strânse cu persoanele și instituțiile din străinătate în vederea punerii în practică a unui proiect personal profesional sau pedagogic. Horoscop integral pe Urania.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Taur

Intre 15 și 17 iunie dimineața, efort de menținere a unui echilibru organic; Taurii vor încerca să nu reacționeze vehement la provocările legate de muncă.

Între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie, după-amiaza, stres relațional; nativii se vor afla pe picior de dispută, vor fi implicați în situații incomode și vor constata că trebuie să-și tempereze reacțiile tumultuoase pentru a nu deteriora niște relații parteneriale, puse la încercare de întâmplările neprevăzute sau de neregulile banale cărora li se acordă prea multă importanță.

Pe 17 iunie își va începe tranzitul, în zodia Racului, și planeta Mercur, care, până pe 2 iulie, va crea un climat prielnic învățării, memorării și atenției la detalii. Mercur va susține deplasările cu scop recreativ, cultural, spiritual, va permite reluarea dialogurilor cu rudele îndepărtate și va alimenta dorința persoanelor care trăiesc departe de țară de a se întoarce în locurile natale.

Atenție pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/ Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor influenta relațiile personale, veniturile, comunicarea și deplasările.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Gemeni

Intre 15 și 17 iunie dimineața, efort de eliminare a factorilor de stres care pot complica o relație afectivă, protejare prin ignorare sau prin tratarea cu umor a unor situații deranjante în relațiile nativilor cu cei dragi lor.

Între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie după-amiaza, posibile răceli ușoare, guturai trecător, suferință dentară. Nu sunt indicate intervențiile stomatologice care presupun abordarea maxilarului inferior și intervențiile chirurgicale; posibil proces infecțios la nivelul aparatului genital sau urinar.

Pe 17 iunie, planeta Venus va intra în zodia Racului și, până pe 11 iulie, va crea un cadru financiar favorabil, menit să le aducă un venit sau ajustarea lui în urma unor cereri și pretenții, dar la un nivel mai modest decât sperau nativii să fie.

Tot pe 17 iunie, în zodia Racului. își va începe tranzitul și planeta Mercur, care. până pe 2 iulie, va permite dialogul pe teme financiare (fiscale, salariale, plăți și drepturi cuvenite) cu destul de multă prudență, Gemenii estimând că nu este momentul să se lanseze în cereri de anvergură, care pot fi respinse sau care pot stârni enervarea celor abordați într-un chip riscant.

Pe 20 iunie (23:51′), Soarele va intra în zodia Racului, în care va rămâne mai mult timp decât în alți ani, respectiv treizeci și una de zile și zece ore; prezenta lui va dinamiza sectorul banilor câștigați din muncă proprie și va insufla o atitudine chibzuită, favorizând economiile și eliminând riscurile. Posibil eveniment în familie cu impact negativ asupra vieții profesionale.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Rac

Intre 15 și 17 iunie dimineața, calm domestic. între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie după- amiaza, stări de spirit mai puțin armonice în plan afectiv; contradicții și contrarietăți în relațiile cu cei dragi.

Pe 17 iunie, planeta Venus va intra în zodia Racului și, până pe 11 iulie, va crea un climat astral favorabil dezvoltării laturii sensibile a personalității nativilor care vor dori să fie protejați, admirați, prețuiți și scutiți de cei din jur de obligații, de neplăceri și de stresul vieții cotidiene pline de capcane și încercări, iar acest răstimp ar trebui să fie unul mai liniștit sau mai puțin conflictual decât în alte perioade.

Din 19 iunie, după ora 19:32’, stare de sănătate bună cu o discretă solicitare a aparatului locomotor și a brațelor (coaste, stern, vertebrele zonei dorsale), precum și a funcțiilor respiratorii. Pe 20 iunie (23:51′), Soarele va intra în zodia Racului, semn în care va rămâne mai mult timp decât în alți ani (treizeci și una de zile și zece ore).

Nu va fi cea mai bună postură pentru acest Luminariu, dar nativii vor putea acumula energie specifică din astral.

Atenție pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/ Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor implica acele două case ale sănătății, creând substratul astral pentru erori de gândire, evaluări greșite sau exagerări.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Leu

Intre 15 și 17 iunie dimineața, nativii vor face efortul să se reconcilieze cu niște persoane cu care au „reușit” să-și strice relațiile, acestea devenind atât de dificile, încât le afectează colaborarea, conviețuirea sau un proiect comun (afacerea).

între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie după-amiaza, în funcție de vârstă și de context familial sau social, unii Lei pot f. îngrijorați pentru starea de sănătate a părinților sau pot fi preocupați de o chestiune imobiliară unde mai evidente vor fi disputele cu una sau mai multe instituții.

Puternic impuls de interiorizare și de autoevaluare.

Din 19 iunie seara, degajare, chef de viață, de distracții, de afirmare a calităților în varii împrejurări, de obicei într-un grup de apropiați, dar și multă pierdere de timp în activități care le ocupă timpul, dar care nu le dau decât plăceri superficiale, trecătoare.

Pe 20 iunie, Soarele va intra în zodia Racului, în care va rămâne mai mult timp decât în alți ani, respectiv treizeci și una de zile și zece ore, postură din care va exercita un rol de protector pentru sănătate, în general, și pentru fiziologia aparatului digestiv în special (alimentație, digestie, metabolism).

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Fecioară

Intre 15 și 17 iunie dimineața, încercare de temperare a enervărilor stârnite de o neregulă bănească (fiscală).

Între 17 iunie, după ora 9:38’, și 19 iunie după-amiaza, supărare, mâhnire la auzul unei vești; Fecioarele nu vor trece prea ușor cu vederea derapajele de limbaj sau de comportament ale unor persoane care „depășesc măsura” și pe care le vor pune la punct fără nici un fel de reticență; mai complicată va fi ipostaza controverselor profesionale, ideologice sau politice, unde spiritele se vor încinge, iar Fecioarele vor dori să se știe că nu-și abandonează principiile.

Din 19 iunie, după ora 19:32′, solicitări pe multiple planuri personale și profesionale.

Atenție pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor angaja propria persoană (necazuri existențiale), relațiile parteneriale (evaluări greșite, abordări nerealiste, erori de judecată) și cele socioprofesionale.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Balanță

Intre 15 și 17 iunie dimineața, Balanțele vor avea nevoie de calm și de tihnă de aceea se vor distanța de toate provocările care-i pot destabiliza; de exemplu, de relațiile parteneriale conflictuale sau de discuțiile în contradictoriu cu sau fără rost.

Între 17 iunie, după ora 09:38’, și 19 iunie, după- amiaza, posibil calcul salarial dat peste cap de niște modificări inconvenabile; nereguli care trebuie reparate dar care, mai întâi, presupun asumarea stresului unui conflict verbal cu cel/cea care a greșit.

Pe 20 iunie, Soarele va intra în zodia Racului, în care va rămâne mai mult timp decât în alți ani, respectiv treizeci și două de zile, perioadă în care va lumina sectorul profesiei, al posturilor publice sau oficiale, deschizându-le Balanțelor drumul spre succes si eliminând piedicile.

Între 19 iunie, după ora 19:32′. și 21 iunie, comunicare intensă, nevoia de a se adresa instituțiilor publice, deplasări cu scop precis, comunicare cu persoanele și instituțiile aflate dincolo de granițele țării.

Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/ Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor privi sănătatea, munca de fiecare zi, învățătura și deciziile profesionale.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie.Scorpion

Intre 15 și 17 iunie dimineața, evoluție normală a stării de sănătate.

Între 17 iunie, după ora 09:38’, și 19 iunie, după-amiaza, Luna va tranzita zodia Scorpionului și le va da celor care s-au născut în acest semn, din nou, un noian de trăsături caracteristice zodiei manifestate mai intens și, prin asta, cu un profit mai mare pentru toți nativii. Intuiția și capacitatea de a construi strategii vor fi remarcabile.

Pe 17 iunie, planeta Venus va intra în zodia Racului și, până pe 11 iulie, se va plasa în sectorul idealurilor, al planurilor majore de viață, al conștiinței și al învățăturii la un nivel superior.

Din această perspectivă, Micul Benefic va fi un factor util pentru toţi cei care vor să progreseze prin ridicarea nivelului de pregătire profesională și înțelegere a realității.

Între 19 iunie, după ora 19:32’, și 21 iunie, Scorpionii vor trebui să se informeze, să cerceteze un text de lege care să le ofere temeiul juridic pentru abordarea corectă a unei chestiuni bănești.

Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor afecta relațiile personale, afective, parentale și chestiunile bănești.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Săgetător

Între 15 și 17 iunie dimineața, context mai puțin relevant pentru evoluția relațiilor personale, de prietene sau bazate pe sentimente; în segmentul atașamentelor afective, va fi oarecare stres și iritare iar în cel al relațiilor cu apropiații identificăm un soi de indiferență.

Între 17 iunie și 11 iulie, planeta Venus va tranzita sectorul banilor și al bunurilor care depind de persoanele și instituțiile responsabile (notariat, tribunal) și va intensifica tendința nativilor de a se crampona de respectivele bunuri cuvenite lor (cote părți, preț) făcând mai dificilă rezolvarea cauzei.

Între 19 iunie, după ora 19:32′, și 21 iunie, energie și mobilitate socială (disponibilitate pentru întâlniri, dialoguri, corespondență, cooperare). Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T, care vor afecta relațiile parteneriale și pe cele profesionale precum și statutul personal al nativilor.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Capricorn

Intre 15 și 17 iunie dimineața, nativii vor fi nevoiți să tempereze niște ostilități; mai periclitați vor fi cei care au funcții, un statut socio- profesional special sau care au o imagine publică de apărat mai ales că multe dintre provocări vor fi alimentate de un grup de colaboratori sau asociați de-ai lor într-un proiect.

Va fi nevoie de diplomație, de măsură și de abilitatea de a se strecura printre piedici, capcane și riscuri.

Pe 20 iunie, Soarele va intra în zodia Racului, și timp de aproape treizeci și două de zile, le va insufla partenerilor care nu trec prin momente armonioase, rigiditate, ambiție, indiferență și tăceri ostile.

Între 19 iunie, după ora 19:32’, și 21 iunie, energie și mobilizare pentru treburile curente profesionale.

Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor viza sectoarele comunicării, ale deplasărilor și ale muncii de fiecare zi.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Vărsător

Intre 15 și 17 iunie dimineața, efort de calmare a spiritelor iritate de o discuție sau un context socio-profesional în care ideile și soluțiile propuse au fost de natură să-l nemulțumească pe un nativ care s-a abținut să declanșeze o dispută fățișă și, acum, „fierbe”.

Între 17 iunie, după ora 09:38’, și 19 iunie, după-amiaza, posibil stres legat de rezolvarea sarcinilor socio-profesionale care s-ar putea petrece într-un context rigid, ostil ori față de care nativul însuși are numeroase rezerve de abordare, stil și miză.

Pe 17 iunie, planeta Venus va intra în zodia Racului și, până pe 11 iulie, va crea un context blând, nu foarte intens dar totuși eficient pentru buna funcționare a aparatului digestiv ori de vindecare a unor afecțiuni legate de digestie, lactație, regim al zahărului.

între 19 iunie, după ora 19:32’, și 21 iunie, relații personale agreabile, vesele, destinse.

Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/Lună/Lună Neagră, care vor pune la încercare cele două case ale banilor prin proiecte nerealiste, confuze sau insuficient documentate.

Horoscop Urania 15 – 21 iunie. Pești

Intre 15 și 17 iunie dimineața, Peștii vor face efortul de a nu se lăsa duși de valul enervărilor produse de chestiunile bănești curente.

Între 17 iunie, după ora 09:38’, și 19 iunie, după-amiaza, dialoguri neplăcute, în contradictoriu, pe teme ideologice, politice, sociale, morale, religioase, culturale cu o persoană sau dispută în interiorul unui grup de studiu și preocupări comune.

Pe 20 iunie, Soarele va intra în zodia Racului în care va rămâne mai mult timp decât în alți ani, respectiv treizeci și una de zile și zece ore, și va ridica nivelul emoțiilor dând acestor trăiri forma unui continuu tremolo interior; după ce legăturile din aceste trei planete se vor slăbi, se va atenua și această efervescență sufletească.

Între 19 iunie, după ora 19:32’, și 21 iunie, preocupări socio-profesionale desfășurate cu entuziasm.

Atenție, pe 20 iunie și, apoi, pe 21 iunie, când se vor realiza două careuri în T la grad perfect: 1) Neptun/Soare/Luna Neagră și 2) Neptun/ Lună/Lună Neagră, care vor angaja sectorul personalității, relațiile parteneriale, zona familială și cea profesională.

 

 

 

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

15 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

45 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

55 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: