Din cuprinsul articolului
Horoscop Septembrie 2022. Astrologul Mariana Cojocaru a dezvăluit la Antena Stars că începutul toamnei vine cu 7 planete retrograde. Iată ce presupune acest lucru și care sunt sfaturile sale pentru nativi!
„Este zona de retrospectivă a ceea ce ai făcut în trecut sau n-ai făcut și trebuia pus ca să te reorganizezi, să poți să faci. Retrograd înseamnă restante din trecut, inclusiv din viețile anterioare, pentru că unii nu știu ce restanțe au și ce au promis că vor îndeplini în viața asta și vor îndrepta, dar asta ţine de astrograma karmică a fiecărui om.
Sunt în septembrie marcate 7 planete retrograde și, practic, are impact asupra zodiacului în ansamblu.
Avem Jupiter retrograd în Berbec şi asta înseamnă acțiuni care țin de justiție, acțiuni care țin de dreptatea pe care poți să ți-o faci sau nu, de nedreptățile care se pot produce pe Jupiter retrograd, îndreptarea unor chestiuni care țin de social și politic, a unor măsuri care s-au luat și erau nedrepte pentru țară, pentru mapamond, pentru că afectează întreaga planetă.
Avem şi un Satun retrograd – este cel care constrânge, disciplinează, vrea și are pretenție de la noi. Se spune că lucrurile trebuie gândite ca la carte, ideile trebuie să fie reformatoare, geniale, de acolo și mișcările de stradă care pot să apară.
Suntem în anul Tigrului, echivalent Vărsător-Tigru de apă. În 1956, acum aproximativ 60 de ani, când a mai fost anul Tigrului de apă, au fost acțiuni de stradă în România, acţiuni grele care au fost reprimate.
Şi dacă vor începe tensiuni de stradă, nu mai putem să funcționăm ca pe vremea comuniștilor și să reprimăm, cum era atunci. Deci clar că anticipează ceva, cu mișcări de stradă, cu nemulțumiri, cu frustrări, cu dureri acumulate.
Mai avem apoi Neptun retrograd în Pești, care ne duce cu gândul către ceva profund, latura aceasta nevăzută a lumii. Pentru unii înseamnă crez, pentru alții înseamnă tranziție. Pentru cei mai mulți poate să însemne mișcări macro în zona politică, deci lucrurile vor avea o anume evoluție.
Mai avem un Pluton retrograd în Capricorn. Capricornul în general este tăcut şi atunci e o chestiune care ține de psihic, de interior, de regăsirea eului interior, de conectarea la eul superior, la univers, la astral, la energia planetelor, la magnetism.
Şi, evident, Mercur retrograd care urmează în septembrie”, a spus astrologul la Antena Stars.
„Planetele retrogradează pentru că, dacă nu ar retrograda, noi am ține-o într-o direcție, cum spune românul de la țară, langa, nu ne-am mai uita în stânga, în dreapta. Alții ar călca pe cadavre ca să facă o carieră de succes, alții nu țin cont și au impresia că cu cât lovesc mai tare, cu cât afectează mai tare, cu atât sunt ei mai zmei, mai zbir. Nu este chiar așa.
Deci trebuie să intre în mișcare retrogradă pentru că oricine trebuie să se reconecteze, să întoarcă fața către trecut, să se analizeze, să vadă ce are de făcut de-acum încolo”, a continuat astrologul.
„În luna septembrie, acțiunile sunt specifice lunii Fecioarei. Ne pregătim organismul pentru sezonul rece, trebuie să venim cu un plus de vitamine, de fier, de calciu, de lucruri care să ne pregătească pentru trecerea către zona aceasta, mai ales acum că trăim vremuri atât de grele.
Trebuie să avem o retrospectivă a ceea ce înseamnă studiile noastre, reorganizarea, reorientarea profesională. Unii pot lua o decizii majore de plecat din țară, de venit din țară.
Există aspecte care te duc cu gândul la afecțiuni care se pot croniciza, iar Fecioara și așa are structură ipohondră și face din țânțar armăsar.
Trebuie să fie atenți toți nativii dacă merită să facă anumite investigații, dacă merită să facă anumite intervenții, operații, dacă trebuie să se ocupe mai mult de ei, dar nu numai în plan fizic, ci și în plan spiritual și sufletesc”, a încheiat astrologul Mariana Cojocaru.
În ediția din 16 noiembrie a emisiunii „360 de grade”, Alina Bădic a discutat împreună…
Izolați-vă ferestrele astăzi! Vă pregătiți pentru zilele reci de iarnă? Prin setarea ferestrelor dvs. din…
Cheagurile de sânge pot pune viața în pericol dacă blochează venele sau arterele, făcând conștientizarea…
Pancreasul este un organ care ajută la digestie și la metabolizarea zahărului și este situat…
Pe 17 noiembrie 2024, horoscopul zilnic aduce o serie de provocări și oportunități pentru fiecare…
Boala de inimă rămâne principala cauză de deces pentru bărbați și femei în Statele Unite.…