Categories: Stil de viaţă

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Careul dintre Mercur și Neptun  va aduce confuzie

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Careul dintre Mercur și Neptun  va aduce confuzie pentru unele semne din zodiac. Pentru Capricorn, careu între Mercur și Neptun care îți va aduce dificultăți destul de mari în comunicarea, mai ales la locul de muncă. Previziuni pentru toate zodiile.

Astrologul Alexandru Păunescu a prezentat, pentru Observatornews, predicții astrale pentru săptămâna 19-25 iunie 2023.

„Mercur și Neptun se află în careu și ar putea evidenția o dificultate de gestiona banii în raport cu dorințele, iar astfel să creeze mici crize financiare pentru unele zodii”, potrivit Alexandru Păunescu.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Berbec

Săptămâna începe sub influența aspectului de careu dintre Mercur și Neptun care va aduce confuzie în discuțiile cu ceilalți și posibile secrete. Apoi Soarele trece miercuri în Rac de unde favorizează relațiile cu familia și aspecte ce țin de proprietate, cămin sau bunuri imobile.

BANI: Cu Soarele care traversează casa a patra atenția ta se va concentra pe cămin și pe lucrurile care pot fi îmbunătățite aici. Dacă vrei să închiriezi o proprietate s-ar putea ca în săptămâna aceasta să găsești ceea ce îți doreai. Există o mare posibilitate de a cheltui bani pe lucrurile care sporesc confortul.

DRAGOSTE: S-ar putea ca la începutul săptămânii să afli că ai fost mințit sau că ți s-au ascuns lucruri. Este important să vezi dacă toate acestea au fost făcute intenționat sau din cauza lipsei de comunicare sau poate a comunicării defectuoase. Nu lăsa lucrurile neclarificate.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Taur
Sub influența careului dintre Mercur și Neptun vor exista divergențe între tine și prieteni, iar motivul principal va fi legat de bani sau lucruri personale. Miercuri, Soarele trece în Rac de unde aduce comunicării o natură mult mai empatică și emoțională care te ajută să te conectezi la ceilalți.

BANI: Se pare că restituirea unei sume întârzie sau chiar nu mai apare. Deși nivelul tău de frustrare poate fi destul de ridicat este important să încerci să rezolvi lucrurile amiabil. Neplăcerile financiare se vor rezolva până la finalul săptămânii, deci nu te agita foarte tare în această privință.

DRAGOSTE: Cu Soarele în casa comunicării vei reuși să îți exprimi emoțiile și sentimentele într-o manieră mult mai clară pentru ceilalți. Profită de această perioadă pentru a consolida relația și pentru a împărtăși sentimente nespuse. Dacă ești singur ai nevoia acută de o relație foarte securizantă.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Gemeni

Mercur face careu cu Neptun la începutul săptămânii ceea ce poate aduce o serie de nemulțumiri legate de relația cu șefii sau de cum ești perceput la locul de muncă. De miercuri, Soarele trece în Rac și luminează sectorul financiar, înlesnind modul în care câștigi și menții banii.

BANI: Pentru următoarea lună ai parte de susținerea Soarelui deoarece acesta se află în casa banilor. Câștigurile tale vor fi mai evidente și sigure, tot ce trebuie tu să faci este să te concentrezi pe acest domeniu pentru a maximiza potențialul pe care astrele îl oferă în această perioadă.

DRAGOSTE: Aspectul dinte Mercur și Neptun ar putea afecta inclusiv imaginea ta în interiorul relației. Se pare că vei experimenta un sentiment de inferioritate care te face să ceri de la partener o serie de reasigurări. Încearcă să îți crești încrederea în sine prin raportare la realizările de până acum.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Rac
Aspectul dificil dintre Mercur și Neptun care are loc la începutul săptămânii te va face să te gândești la schimbări majore de planuri. Soarele trece în zodia ta începând de miercuri ceea ce aduce mai multă claritate și îți calmează mare parte din neliniștile pe care le vei traversa la începutul săptămânii.

BANI: Se pare că nu te mai simți confortabil, inclusiv din punct de vedere financiar și vrei să faci o schimbare totală de peisaj. Poate te gândești să pleci în străinătate sau să lași totul baltă. Este important să știi că influența aspectului este trecătoare, iar acțiunile impulsive pot aduce efecte dezastruoase.

DRAGOSTE: Cu Soarele în propriul semn începi să vezi lucrurile mult mai optimist. Relația în care te afli confirmă nivelul superior la care ai ajuns, iar dacă în momentul de față ești singur atunci vei simți că este momentul să împarți fericirea ta cu altă persoană. Ești sensibil și matur, deci nu îți va fi greu să începi o relație.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Leu
Careul dintre Mercur și Neptun te face să nu vezi foarte bine riscurile financiare la care te poți expune mai ales la începutul săptămânii. Din fericire, Soarele ajunge în Rac, miercuri, de unde te protejează în mod indirect de pericole. Vei simți că cineva este în spatele tău și te ghidează spre tărâmuri mai sigure.

BANI: Dacă ai propuneri de investiții sau cineva îți cere bani ar trebuie să refuzi politicos deoarece există un mare risc de pierdere financiară în aceste situații. Încearcă să îți păstrezi banii chiar dacă ți se prezintă oportunități care par prea frumoase ca să fie adevărate.

DRAGOSTE: Sentimentele tale de neliniște și anxietate se vor diminua o dată cu plasarea Soarelui în casa psihicului. Te vei putea raporta mai bine la sentimentale tale și îți vei înțelege mai bine reacțiile dar și nevoile emoționale. Fii sincer cu tine și nu intra în relații unde nu vezi niciun viitor.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Fecioară
Guvernatorul tău, Mercur, se află în careu cu Neptun și s-ar putea să reactiveze un conflict mai vechi între activitatea de la locul de muncă și nevoile și dorințele partenerului. Soarele trece miercuri în Rac de unde favorizează interacțiunile sociale și poate extinde grupul de prieteni și apropiați.

BANI: Se pare că ești foarte aglomerat la locul de muncă iar activitatea ta continuă și acasă, ceea ce creează disensiuni. Responsabilitățile profesionale par foarte presante deoarece tu le acorzi o natură de urgență care nu îți permite să separi cele două planuri ale existenței tale.

DRAGOSTE: Deși există tensiuni și agitație la începutul săptămânii din cauza lipsei tale de implicare lucrurile vor avansa spre o situație mult mai bună spre final. De miercuri poți profita de activarea mediului social și să petreci împreună cu partenerul și câțiva prieteni mai apropiați.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Balanță
Careul dintre Mercur și Neptun aduce în general confuzie și frustrare, iar în cazul tău se pare că relațiile cu colegii contravin idealurilor tale morale. Soarele trece mai apoi în Rac de unde favorizează mediul profesional și inclusiv tot ceea ce ține de recunoașterea meritelor la locul de muncă.

BANI: Cu Soarele care strălucește din casa profesiei este posibil ca efectele muncii tale să te propulseze acum spre noi poziții sau proiecte. Nu este exclusă o promovare, dar de asemenea ia în considerare și imaginea pozitivă care se creează în ochii superiorilor tăi și care te va ajuta mai târziu.

DRAGOSTE: Vei experimenta o serie de frustrări legate de locul de muncă dar și de ideea de moralitate și etică. S-ar putea ca relația ta să fie motivul unor zvonuri la locul de muncă, printre colegi. Încearcă să nu reacționezi impulsiv, ci mai degrabă să confrunți elegant tot ceea ce se spune pe la uși.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Scorpion
Aspectul dinamic dintre Mercur și Neptun diluează limitele mai ales în interiorul relațiilor, iar din acest motiv pot apărea discuții legate de proprietatea banilor. Soarele trece miercuri în Rac de unde aduce cu sine energie și nevoia de adrenalină și agitație, care poate agita și mai mult spiritele.

BANI: Vei fi pus în situația de a avea nevoie de bani, dar se pare că tendința ta nu este de a cere, ci de a lua, mai ales dacă ai fonduri comune cu partenerul. Orice tip de împrumut cerut sau făcut la începutul săptămânii va genera mai apoi discuții destul de stresante și neplăcute.

DRAGOSTE: Limitele sunt foarte importante în relațiile tale și astfel ar trebuie să respecți spațiul și proprietatea privată a celuilalt. În acest sens nu riști să ai o atitudine dominatoarea care va genera emoțiile contrare, iscându-se astfel un conflict în toată regula între tine și partener.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Săgetător
Careul dintre Mercur și Neptun reactualizează un conflict între familia ta și partener sau nevoia ta de siguranță și nevoile partenerului. Soarele care trece miercuri în Rac te ajută să echilibrezi anumite împrumuturi din zona financiară și astfel să nu te mai simți la fel de presat de datorii.

BANI: Influența Soarelui în casa banilor datorați te ajută să te eliberezi de mai multe constrângeri în următoarea perioadă. Lucrurile vor evolua treptat, dar vei sesiza la finalul acestui tranzit că ai reușit să faci pași important spre stabilitate și independență financiară.

DRAGOSTE: S-ar putea ca familia ta să nu fie foarte mulțumită de natura relației tale sentimentale și astfel să intervină în moduri intruzive, ceea ce va afecta legătura dintre tine și partener. Deși nu vrei să strici relațiile în niciuna dintre părți ar trebuie să mediezi această situația cu foarte mare luciditate.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Capricorn

Săptămâna începe cu un careu între Mercur și Neptun care îți va aduce dificultăți destul de mari în comunicarea, mai ales cea cu colegii de muncă. Soarele trece miercuri în zodia Racului ceea ce pentru tine reprezintă un beneficiu important pentru sectorul de relații.

BANI: Dacă coordonezi o echipă îți va fi destul de dificil să comunici nevoile profesionale sau sarcinile pe care colegii trebuie să le cunoască. Din acest motiv vor exista neînțelegeri ale căror efecte vor fi reprezentate de întârzieri sau chiar erori care trebuie reparate destul de rapid.

DRAGOSTE: Cu Soarele în casa relațiilor vei simți un optimism aparte în raportul cu relația în care te afli. Aspectul este și mai important pentru cei care nu au relație deoarece oferă posibilitatea identificării unui posibil partener care să se plieze pe idealul imaginat de tine. Deci profită de acest moment cât ai ocazia.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Vărsător
Mercur și Neptun se află în careu și ar putea evidenția o dificultate de gestiona banii în raport cu dorințele tale, iar astfel să creeze mici crize financiare. Miercuri Soarele trece în Rac aduce mici benefici la locul de muncă care vor crește nivelul de compatibilitate dintre tine și echipa cu care lucrezi.

BANI: S-ar putea ca în această săptămâna să te întinzi mai mult decât îți este plapuma și să te trezești că ai făcut tot felul de achiziții emoționale, pe care mai apoi le regreți. Încearcă să îți fixezi clar în minte care este bugetul de care beneficiezi, iar astfel să îți trasezi niște limite foarte clare.

DRAGOSTE: În același context de acțiune s-ar putea ca partenerul să fie partea rațională din cuplu și să îți atragă atenția, atât la derapajele financiare, cât și la cele emoționale. Deși tendința inițială este de a răspunde ostil încearcă să îți iei câteva momente de reflecție înainte și apoi comunică.

Horoscop săptămâna 19-25 iunie 2023. Pești
Săptămâna debutează sub influența aspectului dintre Mercur și Neptun care te poate face să simți că nu îți mai găsești locul și astfel să te demoralizeze. Din fericire lucrurile se redresează începând de miercuri, când Soarele trece în Rac și aduce mai multă lumină în sectorul emoțiilor.

BANI: Confuzia ta legat de identitate și implicit de nivelul de potrivire va afecta și locul de muncă unde ți se pare că nu mai dai randament. Deși nimeni nu îți reproșează ceva ai tendința de a te auto-sabota și astfel să îți scoți în evidență greșeli care pot exista, sau nu.

DRAGOSTE: Cu Soarele în casa emoțiilor este foarte probabil ca această săptămâna să aducă cu sine începutul unei povești interesante de dragoste. Durata este cu siguranță necunoscută, mai important însă este că vei experimenta o serie de emoții la care nu ai avut acces până acum.

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

8 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

9 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

9 ore ago

Citeste si: