Sari la conținut

Horoscop Noiembrie. Astrolog: Universul mai răstoarnă lucrurile

horoscop
sursa foto: arhiva doctorul zilei
Predictiile astrale

Cristina Demetrescu, astrolog, a dezvăluit ce ce surprize ne-a pregătit luna Noiembrie. Ultima parte a lunii se pare că va fi extrem de interesantă.

Astrologul spune că toată lumea va resimți schimbări, pentru că Universul mai răstoarnă lucrurile, însă vestea bună este că urmează o perioadă de „minuni” care va ține până în decembrie inclusiv.

„Pe 14 noiembrie o să înceapă o perioadă foarte interesantă, dar până atunci urmează cele două săptămâni în care va culmina o eclipsă totală de Lună în zodia Taurului, care aduce foarte mult imprevizibil.

Taurul are legătură cu banii, oamenii trebuie să se repoziționeze și trebuie să ne adaptăm la schimbările prin care trecem, pentru că degeaba ne revoltăm. Universul mai răstoarnă lucrurile.

Dacă tu stai şi te plângi, nu găseşti nicio soluţie, nu poţi să evoluezi, lucrurile acestea se întâmplă de când lumea. Ne confruntăm cu o altă repoziționare a energiilor.

Avem un Marte retrograd în zodia Gemeni. Este o planetă a acțiunii, nu foarte puternică, dar este enervant ce face ea acolo, pentru că dezinformează, ne bagă în tot felul de ezitări, nu ştim ce să facem. Trebuie să ne bazăm pe fler și să ne dăm seama şi să simţim care e direcția bună.

Cristina Demetrescu: „Perioada 22 noiembrie-20 decembrie, epoca marilor minuni”

Dacă vrei să faci un lucru îl faci, şi cu Marte retrograd. Nu prea sunt indicate operațiile în perioada aceasta, cu excepţia celor care sunt urgente, dar nu e de mers să ridicăm o sprânceană căzută.

Planetele personale sunt în Scorpion, Soare, Mercur, Venus. Este un teritoriu foarte obscur şi nu ne putem controla emoțiile, iar sentimentele devin copleșitoare.

Jupiter se întoarce în Pești, el finalizează pandemia şi termină niște lucruri care ne-au supărat, deci ne ajută să ne vindecăm. Între 22 noiembrie și 20 decembrie, pot să spun că este epoca marilor minuni”, a explicat astrologul Cristina Demetrescu, potrivit Antena 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel