Din cuprinsul articolului
Luna august va fi protejată de divinitate. Trei zodii vor fi protejate de Dumnezeu în luna august. Destinul lor se schimbă în bine, potrivit astrologilor.
Horoscop AUGUST. Astrolog: Trei zodii protejate de Dumnezeu
Cele trei zodii norocoase, cărora li se schimbă destinul în bine, sunt chiar: Scorpionul, Balanța și Fecioara.
Destinul se schimbăradical
Nativii Scorpion, Fecioară și Balanță, vor fi protejați de Dumnezeu toată luna August.Acest lucru se întâmplă datorită binelui pe care l-au făcut și de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Fie că vorbim despre domeniul financiar, cel amoros sau chiar și despre carieră, totul merge la superlativ.
Dacă lucrurile nu au mers chiar bine până acum pentru Scorpion, Fecioară și Balanță, în luna August destinul lor se schimbă radical în bine, astfel că nu vor mai duce griji de absolut nimic. De asemenea, este momentul oportun în care se pot face remarcați.
Fie că vorbim despre o afacere, o meserie de viitor sau orice altceva, cert este că vor intra în atenția tuturor și vor impresiona pe toată lumea cu norocul pe care-l au, dar mai ales cu ideile pe care le pun în aplicare.
Dacă nu ești însă printre cei trei norocoși, nu trebuie să îț faci griji fiindcă fiecare zodie are momente de glorie și unele în care simt că le fuge pământul de sub picioare, așa că o să vină și rândul tău.
Horoscop 11-17 iulie pentru toate zodiile, cu astrologul Camelia Pătrășcanu
O săptămână cu Lună Plină care ne invită să ne cunoaștem bine interesele, dar să colaborăm cu cei de-ai casei pentru interesele noastre și, de asemenea, să găsim soluții pentru rezolvarea problemelor cu oficiali.
Berbec
Berbecii, încă de la începutul săptămânii, adică luni, pot manevra multe acte și le și rezolvă. Întâlnirile sunt plăcute, iar în conversație au argumente, marți, miercuri și joi. Miercuri se formează și Lună Plină cu Luna în Capricorn. Sunt zile în care pot avea loc întâlniri deosebite, iau decizii, își hotărăsc un demers important, un proiect important sau o nouă cale în viață. Știu ce vor și e bine că se bazează pe intuiția lor, pe experiența lor. În weekend, alături de prieteni.
Horoscop 11-17 iulie. Taur
Taurii sunt preocupați de bani luni și știu că banii pot veni într-un mod inteligent din relații și colaborări, dacă știu cum să abordeze persoana cu care discută. Sunt și niște chithițe juridice pe care e bine să le cunoască.
Marți și miercuri este vorba de obținerea acestor acte. Pot exista mici dispute, adică ciocniri de argumente cu oficiali, dar până la urmă pot găsi o cale de rezolvare sau o altă cale de abordare a acestor persoane importante de care depind. Lucrurile se tranșează abia vineri după-amiază. În weekend au șanse, mai ales pe final de weekend, să fie alături de persoane de dragi, de suflet.
Horoscop. Gemeni
Pentru Gemeni și în cazul lor, săptămâna începe sub patronajul întâlnirilor. Pentru unii sentimentale, dar pentru alții pot fi colaborări de business, așa că discuții luni și marți. Miercuri și joi se discută mult despre bani. Sunt interesați de bani. Nu vor să piardă și această teamă de a pierde îi faci foarte prudenți și foarte perspicaci în a distinge care sunt capcanele, care sunt erorile și de a găsi măsuri. Călătorii frumoase în a 2-a jumătate a săptămânii, experiențe inedite.
Horoscop 11-17 iulie. Rac
Racii muncesc încă de la început de săptămână și trebuie să facă foarte corect, astfel încât tot ceea ce fac să fie chiar și minuțios rezolvat. Pot comunica cu persoane interesate de munca lor, dar persoane care se află la mare distanță. De asemenea, legea și ordinea e bine să fie bine cunoscute la locul de muncă. Discuții, negocieri, marți și miercuri. Miercuri este și Lună Plină și trebuie să fie atenți să asculte cu atenție ce spun ceilalți. Economie în weekend și tot felul de calcule financiare. Grijă și pentru sănătate.
Horoscop 11-17 iulie. Leu
Creativi la început de săptămână și simt ei cumva că există o cale mai ușoară de abordare a lucrurilor sau își propun să vadă jumătatea plină. Nu știu dacă reușesc, pentru că marți miercuri și joi sunt zile mai tensionate.
Miercuri este și Lună Plină pe axa grijilor și a muncii. Grijile pot fi legate de persoane cu care colaborează, vechi colaboratori care îi cam încurcă acum și nu știu cum să abordeze lucrurile. Griji și pentru sănătatea unei persoane din familie și simt nevoia să intervină și să salveze, deci tot felul de sarcini care apasă. La mijlocul săptămânii, însă, în a doua jumătate a săptămânii, joi, vineri, sâmbătă se recentrează, își regăsesc motivarea și puterea interioară și, de asemenea, și o persoană pe care se sprijină.
Horoscop. Fecioară
Fecioarele încep săptămâna poate mai lent și mai ușor sau se adună mai greu și au nevoie de un timp pentru ele. Luni, marți, miercuri sunt în formă. Miercuri este și lună plină pe axa independenței și a expresiei de sine. Cu alte cuvinte, capătă energie, încredere în ei să facă lucrurile în propria lor manieră, în propriul lor stil. Și pot veni idei sau se pot gândi la proiecte noi, în general. Însă, la mijlocul săptămânii multe Fecioare vor dori să nu mai depindă atât de mult de sistem, de șef, de condiționări, de angajamente și caută o cale de eliberare. Așa că în a 2-a jumătate a săptămânii, joi, vineri, sâmbătă muncesc sau sunt foarte preocupate să-și reorganizeze sau reprioritizeze viața și munca. În funcție de sănătate pot decide ce muncă fac și cu cine fac, ca să fie mai plăcut
Horoscop 11-17 iulie 2022. Balanţă
Pentru Balanțe, drumuri sau acte. Sau și drumuri și acte sau birouri prin care intră chiar la începutul săptămânii. Marți, miercuri cu Lună Plină, sunt foarte preocupați să nu piardă din ce au câștigat până acum, reputație, siguranță, comodități sau familie și casă și au nevoie să simtă că cei ai casei sunt alături de ei. Vor o schimbare, poate de casă sau o schimbare în viață și au au nevoie să simtă că oamenii apropiați sunt alături de ei. Toată lumea ar trebui să fie lângă ele, zic Balanțele. Și într-adevăr, pot obține acest acord pentru că știu cum să folosească cuvintele și trag către familie în acest moment. În weekend, petreceri, distracție, potrivit Antena3.
Horoscop. Scorpion
Scorpionii, foarte preocupați de probleme financiare, simt că sunt foarte aproape să pună mâna pe bani, însă există poate impedimente juridice sau hârtii și acte. Nu prea au răbdare să aștepte să se rezolve toate aceste etape. Sunt bine organizați, însă marți, miercuri și joi fac multe diligențe administrative și e posibil să bată la multe birouri sau să aibă de-a face cu funcționari-cheie în care ei se împiedică. Acum se discută mult despre norme, reguli și lege. Nu sunt implicate emoțiile. Este implicată mai mult mintea pentru a înțelege cadrul restrictiv, constrângător al unor formalități. În familie, în weekend.
Horoscop 11-17 iulie. Săgetător
Sunt în formă luni și vor să se pună în valoare. Foarte practici, marți și miercuri, muncesc bine, au rezultate, pot chiar avea popularitate și să facă un pic vâlvă în jurul lor la locul de muncă, pentru că lucrurile le ies la mijlocul săptămânii, iar Luna Plină poate să vină cu succes financiar.
Deci ceea ce fac acum, proiectul în care sunt acum aprinși, pot avea un succes financiar chiar săptămâna asta. În a 2-a jumătate a săptămânii, joi, vineri, pe drumuri, vizite plăcute, întâlniri.
Horoscop 11-17 iulie. Capricorn
Pentru Capricorni, au o restanță. Încep săptămâna cu gândul că trebue să rezolve ceva ce n-au rezolvat sau se întorc de pe un drum, întârzie un pic și îi așteaptă niște treburi la ușă. Marți, miercuri sunt în formă. Luna Plină îi vizează direct. E vorba de transformarea lor sau adaptarea lor la cerințele altora. Dar oameni apropiați, importanți pentru ei, poate partener de viață. Această Lună Plină de la mijlocul săptămânii, miercuri, vine cu intuiția. Trebuie să țină un pic mai mult cont de cel de lângă ei. Pentru a doua jumătate a săptămânii cheltuieli, muncă bună cu bani, dar și cheltuieli și investiții pe care le fac și atenții persoanelor iubite.
Horoscop. Vărsător
Foarte sociali sau se gândesc la publicul lor, la grupul lor, mica societate în care ei își petrec viața asta. Luni se frământă la cum să-și strângă prietenii aproape. Poate unii pregătesc o festivitate. În tot cazul, sunt în afara casei și preocupați de ce se întâmplă în societate. Marți, miercuri, joi în prima parte a zilei, aspecte tensionate. O Lună Plină dificilă pe două capitole: sănătate și muncă. Trebui să-și organizeze viața în așa fel încât să aibă un ritm de viață mult mai prielnic pentru ei, pentru că au scăpări la ambele capitole. În a 2-a jumătate a săptămânii se recentrează și se organizează foarte bine.
Horoscop 11-17 iulie. Peşti
Pentru Pești, autoritate și responsabilități. Luni trebuie să facă lucrurile legal, corect, poate chiar își apără un punct de vedere cu legea în brațe. Luni, marți și miercuri Luna Plină poate aduce tranșarea unei probleme sentimentale, o lămurire, o clarificare, de asemenea. Cei care sunt părinți, în a 2-a jumătate a săptămânii au nevoie să reflecteze la ce s-a întâmplat, poate, în ultima vreme.Caută liniștea și pacea sufletească.