Din cuprinsul articolului
Horoscop 20 februarie: Luna Nouă în Peşti aduce un nou început pentru toate semnele din zodiac. Daniela Simulescu, astrolog, spune că Luna Nouă în Pești vorbește și despre o dizolvare sau un nou început. Previziuni astrologice pentru toate zodiile.
„Lună Nouă de pe 20 februarie în semnul Peștilor ne poate pregăti pentru intrarea lui Saturn în același semn. Până acolo, ar fi bine să facem pace cu noi, să ne liniștim și să facem armonie și pace cu noi înșine. Această Lună Nouă de luni își dorește împăcare, acceptare, speranță și credință”, potrivit astrologului Daniela Simulescu.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Berbec
Ție ți-ar prii să faci o rugăciune pentru trecutul tău și pentru tot ce nu a funcționat. Pentru că Luna Nouă se va petrece în Casa a 12-a. Aici găsim nostalgia, trecutul, amintirile, dar și fricile sau sentimentele îngropate. Când ai o Lună Nouă aici și știi că va intra în martie și Saturn, ar fi bine să te rogi și să te gândești la sănătatea ta mintală, emoțională și fizică și să îți accepți trecutul. Să faci pace cu el. Trebuie să îți dai seama că nu este cazul să îl blamezi atât de mult, fiindcă asta ar însemna să te blamezi pe tine însuți. Fii mai blând cu propria persoană și nu îți mai judeca atât de aspru trecutul.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Taur
La tine, Luna Nouă se petrece în Casa a 11-a. Așa că ar fi bine să faci pace cu oamenii din viața ta, fie că vorbim despre prieteni, anturaj sau comunitate. Și să accepți că poate ți-au greșit sau tu le-ai greșit lor. Trecând peste aceste greșeli, înveți să te accepți și pe tine și să fii mai blând. Această Lună Nouă în Pești își dorește și să fii mai blând în ceea ce privește viitorul. Vrea să te gândești la următorii pași din viața ta cu mai multă liniște. Mai dizolvă din pretenții sau exigență. Oferă-ți mai multă blândețe pentru viitorul apropiat, potrivit astrosens.ro.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Gemeni
Luna Nouă se petrece în Casa a 10-a, unde va intra și Saturn de pe 7 martie. Ce ar trebui să faci? Să manifești blândețe pentru rolul tău în societate. Poate că ți-ai dorit la un moment dat o altă carieră sau un alt statut profesional, dar realizezi că nu ești acolo unde trebuie. Este drept că avem așteptări cu toții sau că ne facem scenarii, dar nu ne ies mereu în totalitate. Luna Nouă vrea să te îmblânzești puțin și să îți dai seama că ai făcut tot ce a ținut de tine pe partea profesională. Acceptă-te și înțelege-te.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Rac
Este un moment important pentru tine, dacă ținem cont de faptul că Luna, guvernatoarea ta, este implicată. Luna Nouă în Pești se va petrece în Casa a 9-a. Ce te roagă? Să accepți că poate nu ai făcut o anumită școală, un anumit curs sau că nu ai luat cea mai bună notă. Acceptă faptul că ai făcut tot ce ai putut în zona de studii. De asemenea, gândește-te că ai putea oricând să începi o nouă școală sau alte forme de educație. Nu contează vârsta sau statutul. Ai mai multă compasiune pentru tine și nu te mai compara cu cei din jur.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Leu
Luna Nouă în Pești se va petrece în Casa a 8-a, recunoscută pentru foarte multe lucruri. Însă, astrologul insistă în zona fricilor și a tendinței de a te gândi la cele mai rele lucruri posibile care ți se pot întâmpla. Și în cazul tău, Luna Nouă vrea să fii mai blând cu tine. Să nu te mai gândești la toate aceste scenarii. Unele se pot întâmpla, altele nu. Dacă aceste frici pun stăpânire pe tine, stai cu ele, ascultă-le, vorbește și simte-le. Ar fi bine să te ierți mai mult.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Fecioară
Luna Nouă se va petrece la tine în Casa a 7-a. Iar aici vom face referire la relațiile afective, mai ales că o Lună Nouă în Pești vorbește despre emoții, trăiri, stări și sentimente. Gândește-te astfel. Dacă ești singur și nu ai întâlnit încă iubirea vieții tale, nu uita că Saturn va intra în această casă din 7 martie și vrea de la tine ceva oficial. Însă, poate ai dat de persoanele nepotrivite. Poate acum cei singuri cred că nimeni nu îi place sau că nu se vor așeza niciodată la casa lor. Fii mai blând cu tine pe 20 februarie. Odată cu acest eveniment, nativii Fecioară ar fi bine să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și să își seteze niște limite când vine vorba de relații. Saturn nu mai vrea legaturi ciudate, toxice, anormale sau indisponibile. Ai nevoie de mai multă prospețime în zona relațională.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Balanţă
Luna Nouă se va petrece la nativul Balanță în Casa a 6-a. În primul rând, s-ar putea să îți arate că nu ai un stil de viață care să îți placă. Saturn o să vină aici din martie și o să-ți dea destule lecții. Însă, ai face bine să capeți puțină blândețe. Ai grijă mai multă la ce mănânci, la ce bei. Îi oferi corpului tău tot ce are nevoie? Gândește-te bine. Trebuie să înveți să îți gestionezi mai bine stresul. Dă deoparte obiceiurile care îți dăunează destul de mult și ia in calcul zona de muncă, sănătate și stil de viață.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Scorpion
Luna Nouă va avea loc în Casa a 5-a. Este o casă a iubirii, a creativității și a veseliei. Cu o Lună Nouă aici, vorbim foarte mult de romantism. Dar în același timp și de acceptarea persoanei noastre. Adică cine ești tu de fapt. Iubești într-un fel, urăști într-un fel sau te bucuri în altul. Fii mai blând cu propria persoană dar și față de copiii tăi, dacă ai. Deoarece în Casa a 5-a găsim și copiii. Saturn o să intre în această casă din martie și vrea să devii mai responsabil. Mai mult, nu o să mai ai atât de mult timp pentru stări, veselie și emoții.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Săgetător
La Săgetător, Luna Nouă se va petrece în Casa a 4-a. În primul rând, vorbim despre familie. Poți folosi acest eveniment ca să-i ierți pe cei din familie care poate te-au supărat. Fie că este vorba despre mamă, tată, unchi sau verișori. Dacă îți ierți rădăcinile, te ierți pe tine. Împacă-te cu ei și fii tu cel matur. Poate că au greșit dintr-un motiv întemeiat. Totodată, ar fi bine să binecuvintezi și locul în care stai.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Capricorn
Luna Nouă se petrece în Casa a 3-a. Deci, amintim de comunicare. Luna Nouă te îndeamnă să fii mai molcolm, mai împăciuitor și mai tolerant. Să auzi, să asculți și să nu mai judeci atât de repede. Să nu îi vezi pe ceilalți doar din punctul de vedere al experienței tale. Pe 20 februarie, poți acționa conform zicalei: „Vorba dulce, mult aduce”. Saturn va intra în această casă din martie, așa că s-ar putea ca vorbele tale să fie destul de interpretate. Învață să fii blând.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, pentru Vărsător
Luna Nouă o să fie în Casa a 2-a. Așadar, poți învăța să îți ierți toate cheltuielile anapoda pe care poate le-ai făcut. Iartă-ți faptul că nu te consideri destul de talentat sau că îți este frică. Casa a doua ne vorbește despre resurse, atât cele materiale, cât și cele interioare. Păstrează în minte faptul că totul pleacă de la ce valoare ne oferim. Saturn va intra aici și o să te învețe, mai plăcut sau mai neplăcut, să trăiești cu mai puțini bani sau să fie nevoie să economisești. Fii mai blând cu propria valoare.
Horoscop Lună Nouă în Peşti, chiar pentru Peşti
Ești un semn care trebuie să se pregătească folosind multă blândețe. De ce anume? De intrarea lui Saturn în semnul tău din martie, unde va sta până în 2026. Această Lună Nouă vrea să faci pace cu tine, cu corpul tău, cu mintea ta, cu viața ta, dar și cu experiențele de până acum. Vrea să te împaci cu toate fricile și toate viciile pe care le ai. Ieși din faza de negare și intră în faza de acceptare. Va fi un moment bun să îți promiți că nu o să te abandonezi niciodată, indiferent de ce se întâmplă.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…