Categories: Stil de viaţă

Horoscop 16 – 31 octombrie cu Cristina Demetrescu. Zodia care scoate din noi tot ce e mai rău: schimbări profesionale și investigații medicale

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit la Vorbește Lumea de la ProTV despre ce se întâmplă din punct de vedere astral în ultimele două săptămâni din octombrie. Este perioada în care intrăm în zodia Scorpionului.

„Am venit cu vești bune. Dincolo de faptul că ne apropiem de zodia Scorpionului cu vreo trei planete, adică este Marte deja acolo şi este puternic, e Mercur, o să intre și Soarele.

Scorpionul este întotdeauna o zodie a transformărilor, a schimbărilor. Atenție, cei care poate nu înțeleg ce înseamnă această schimbare. Pur și simplu sunt schimbări care se produc de la sine sau pe care le putem coordona noi.

Dar planetele din zodia Scorpionului ne vor face mai atenți, mai preciși, mai exacţi, mai intuitivi, mai curioși, mai iscoditori, mai geloși.

Se joacă mintea noastră prin tot feluri de culori ale tenebrelor: uneori avem dreptate, alteori nu, alteori bănuim pur și simplu ca să vedem reacția celui de lângă noi.

Scorpionul: zodia despre care se spune că scoate din noi ce e mai rău

Este o zodie despre care se spune că scoate din noi ce e mai rău, dar în sensul bun al cuvântului, că până la urmă fiecare trebuie să-şi conştientizeze demonii.

Veștile bune sunt legate de faptul că aceste două săptămâni sunt marcate de aspecte pozitive. Se numesc trigoane, ele sunt între planete benefice, Venus, pe de-o parte, în Fecioară, și Jupiter și Uranus în zodia Taurului.

Sunt mulți oameni care vor succes peste noapte, bani peste noapte și lucrurile să meargă de la sine. Venus din Fecioară le explică și le transmite ideea că fără muncă, fără efort, fără sacrificiu și fără puțină smerenie și implicare în toate aceste procese, este aproape imposibil doar să visăm și să așteptăm din altă parte. Dar, cu toate acestea, se creează oportunități.

Pe data de 29 octombrie va fi o eclipsă parțială de lună, pe zodia Taur, și acest lucru ne ajută să rectificăm calculele greșite, mă refer aici la bani, buget, viziune, naivitate. Pierdem, dar nu ne dăm seama că pierdem”, a spus, luni, astrologul Cristina Demetrescu.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Berbec

Berbecul este într-o perioadă în care se simte mai obosit, mai blocat. Atenție, blocajul acesta nu vine de la faptul că nu a dormit sau că a muncit prea mult, ci de la faptul că nu se mai conectează la energie.

Pentru el, aici este vorba de niște schimbări foarte serios de asumat. Astrele vin cu aceste aspecte bune și cu oportunități. Singura problemă este că trebuie să aibă viziune, dar și curaj.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Taur

La Tauri, s-ar putea să apară niște tensiuni conjugale, dar în sensul bun. Apar balaurii și dacă, în viitor, îi decapităm, totul va fi bine. E ceva puțin mai complicat, dar, într-un final, este bine.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Gemeni

Gemenii trebuie să se preocupe în continuare de problemele de sănătate, fie ale lor, fie ale celor dragi. Pot fi modificări la locul de muncă al Gemenilor la care ei în primă fază sunt refractari sau nu au chef de schimbare.

Schimbarea este acceptată mai greu de această zodie versatilă, care spune că schimbările nu au niciun sens, dar chiar au în această perioadă.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Rac

Racii care sunt idealiști și mai visători, şi care vor ca toate lucrurile să fie ca în visele lor, trebuie să se apropie mai atent de copiii lor și să deschidă niște capitole, cum ar fi depresia infantilă, anxietatea infantilă, să se ocupe de lucrurile acestea, chiar dacă nu vor să accepte că există și situații de genul acesta sau că al lor copil este trist.

Sunt câteva conflicte în plan amoros, sentimental pentru Raci, dar s-ar putea să se întâmple lucruri care să îi ajute să se elibereze de anumite obsesii.

Racii sunt şi foarte marcați în această perioadă de tendințe sexuale care s-ar putea să îi poarte către niște legături mai complicate.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Leu

Leii sunt răscoliți în această perioadă, simt un pic de disconfort în casă. Pot avea unele situații în familie care nu sunt foarte plăcute. Pot avea această senzație și dacă trebuie să se mute pentru că răscolesc mobila.

Această zodie a Scorpionului ascunde lucrurile, dar te ajută să le și găsești atunci când faci investigațiile de rigoare.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Fecioară

Fecioara este zodia care se tot implică în niște discuții complicate, care nu sunt tocmai în regulă. Ar face bine ca în această perioadă să caute cauzele în interior, adică să rupă creanga aceea care intră în nod și care nu o lasă să vadă tabloul de ansamblu.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Balanță

Cei din Balanță pot avea senzația că pierd ceva, dar, de fapt, câștigă. Când o Balanță are inteligența necesară de a se debarasa de lucrurile care îi fac rău, chiar și o mică pierdere este un câștig.

Sursă foto: captură ecran Vorbește Lumea

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Scorpion

Scorpionii sunt oamenii-cheie în această perioadă. Ei vor fi chemați în tot felul de situații din acestea critice, ca să găsească acul în carul cu fân. Au atenție chirurgicală.

Pot fi oameni incomozi, dar pe de altă parte pot fi extrem de utili.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Săgetător

Săgetătorii au o perioadă cam aglomerată. E posibil să nu fie foarte bine organizați. Pot să încerce să se mai recompenseze cu câte ceva ca să nu ajungă la burnout.

Mare atenție, până intră Soarele în Săgetător mai e o lună.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Capricorn

Capricornii au reuniuni în care se discută lucruri profunde, cu care nu sunt întotdeauna de acord, dar se întâmplă ceva care le stârnește curiozitatea și s-ar putea să schimbe direcția.

Știi cum e, depinde de persoana pe care o întâlnești. Mulți îți spun „Uite, fă așa!”, dar, la un moment, faci chimie cu cineva și îți schimbă viața.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Vărsător

Vărsătorii își pot da demisia în această perioadă, pot face reconversie profesională, pot fi somați dinspre partea cu autoritate, dar și pentru ei schimbările sunt de bun augur, pentru că le-au amânat prea mult.

De regulă, la ei sunt traumatice doar acele lucruri pe care nu le-au schimbat la timp.

Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Pești

Peștii sunt deschiși pentru orizonturi noi. Îi atrag călătoriile lungi, poate fi vorba și despre studii, pe care s-ar putea să le termine cine știe când, dar care merită.

E bine să iasă din zona de confort și să plece la drumul acesta care trebuie să îi scoată cumva din blocaj”, a spus astrologul Cristina Demetrescu, luni, la Vorbeşte lumea.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

32 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: