Din cuprinsul articolului
Horoscop 13-31 MARTIE 2023. Cristina Demetrescu, astrolog, spune la ce să ne așteptăm în următoarele două săptămâni, din punct de vedere astrologic. Previziuni complexe pentru toate semnele din zodiac.
„Pe data de 25 martie, Marte iese din Gemeni, unde a stat şapte luni și ne-a zăpăcit pe toți cu ideile împrăștiate, și intră, evident, în semnul emoțional al Racului, unde va crea niște descătușări de emoții. Unii plâng, alții se înfurie, deci descătușarea aceasta vine așa, ca și cum s-ar sparge barajul”, a explicat astrologul Cristina Demetrescu.
„Aceste două săptămâni care urmează sunt extraordinar de complexe, în primul rând, sunt două planete mari care au schimbat zodia.
Saturn deja a intrat în zodia Pești pentru următorii trei ani și va trebui să încercăm să ne folosim mai mult intuiția de aici înainte, pentru a descifra misterele vieții, care sunt de obicei complicate, dar parcă acum sunt și mai complicate.
Jupiter și Chiron este o conjuncție de planete care ne ajută la înțelepciune, ne ajută să vedem lucrurile mult mai limpede, dar tot într-un context amestecat, că până iese Marte din Gemeni mai este, cu tot felul de informații contradictorii și tot felul de păreri rupte din context.
Dacă cereți sfatul cuiva, să știți că acea persoană s-ar putea să fie foarte Subiectivă şi mai rău să încurce. Deci, mai bine să ne bazăm pe intuiție și înțelepciune.
Venus va intra în Taur. Se schimbă în bine sistemul de valori şi de data aceasta ne place ce ne place, nu ne mai place ce ni se pare că ne place.
Mercur iese din Pești și intră în Berbec. Ni se adună ideile, este ca și cum Mercur suflă din fluier și toate gândurile și ideile noastre se adună și suntem concentrați către idei foarte clare, ceea ce este un lucru foarte bun”, a explicat astrologul care a venit şi cu previziunile pentru următoarele două săptămâni.
Horoscop. Berbec
Berbecul intră într-o perioadă, apropo de Saturn, care poate fi mai apăsătoare, îl împinge cumva să se trezească din anumite inerții. S-ar putea să își asume responsabilitatea pentru el, pentru problemele sale de sănătate, dar și pentru altcineva. Dar, cu răbdare, deși se simte cumva prins într-o pânză de păianjen, cu siguranță va vedea și sensul acestor lucruri. Berbecul beneficiază de Luna Nouă, care va fi în Berbec o dată cu echinocțiul, pe data de 21 martie, un moment absolut spectaculos, pentru toată lumea, pentru a începe lucruri noi. Pentru Berbec, este cea mai bună ipostază, apar câștiguri, deblocări emoționale, mai mult interes pentru grupuri noi.
Horoscop. Taur
În ciuda unor probleme medicale, pe Taur îl așteaptă o perioadă absolut glorioasă, cu succes, poziții profesionale. Poate să cunoască oameni noi, culturi noi, apropo de Pluton care intră în următorii 20 de ani, nu se știe unde îl va aduce pe Taur sau ce interese noi va dezvolta în zona călătoriilor. Aspectele sunt extraordinare și din punct de vedere profesional. Venus intră în Taur și îl face să arate și bine, îi dă și noroc, se și îndrăgostește. Se pare că toate bilele albe sunt la el. Deci, şi frumos, şi deştept, şi cu putere, şi cu bani, şi sănătos.
Horoscop. Gemeni
Gemenii scapă de Marte, toate lucrurile au un sens, dar scapă de o perioadă foarte iritantă. Apare, tot grație lui Venus în Taur, pacea minții. Odată cu pacea minții, apare dorința Geamănului de a face shopping, de a cheltui. Nu este neapărat un lucru bun, pentru că practic cheltui pentru niște nevoi emoționale. Mai bine să strângă niște bănuți, pentru că începe o perioadă foarte benefică învățării, mai bine cumpără un curs, mai bine citește o carte şi se dezvoltă. Este foarte sănătos, în această perioadă, să se ducă spre interese și domenii noi de cunoaştere. Geamănul este într-o perioadă de apogeu profesional.
Horoscop. Rac
Pentru Raci, se lucrează intens în această perioadă la instalarea unei borne între ce a fost în viața lor până acum și ce va fi de aici înainte. Evident, ei simt lucrul acesta, dar poate nu știu de unde să o ia. Au nevoie de mai multă cunoaștere și cultură spirituală pentru a înțelege în profunzime ce se întâmplă în viața lor. Este o perioadă importantă, intră Marte în
Rac și o dată cu asta se mai liniștesc și ei. N-au știut în ce direcție să o ia, iar acum Marte în Rac găsește acel izvor ale ideilor clare, care îl ajută pe Rac să meargă în direcția potrivită. Este foarte susținut şi ajutat în această perioadă de prieteni, încurajat.
Horoscop. Leu
Leul este o persoană mai conservatoare și mai rezistentă la anumite schimbări, cu toate că, în această perioadă, va intra într-o etapă de schimbări majore, atât din punct de vedere personal, cât și din punct de vedere al unor relații care nu mai funcționează pe niște baze corecte. Vorbim despre Luna Nouă din data de 21 martie care îi ajută foarte mult să își canalizeze ideile. Ei cheltuie destul de mult, dar apar câteva avantaje profesionale, iar asta o să îi bucure.
Horoscop. Fecioară
Fecioarele care au chemat ceva în viața lor, care au muncit, au făcut anumite eforturi, apar schimbări profesionale. Altele încă își mai caută curajul de a face aceste schimbări și, evident, ar trebui să mai și învețe câteva ceva în această perioadă. Saturn intră undeva pe zona relațiilor, este un cronometru care îi face să fie mai atenți la relațiile lor conjugale, pentru următorii trei ani.
Horoscop. Balanță
Începe o perioadă mai dificilă, din punct de vedere profesional, cu mai multă implicare, mai multă smerenie, mai mult efort, deși s-ar putea ca teaserul acesta, pentru următoarea perioadă, să nu fie foarte încurajant, dar este încurajantă partea financiară pentru ei, iar asta e un lucru care să le aducă avantaje. Este și o perioadă foarte bună a relațiilor, iubirea se transformă în perioada următoare, creativitatea şi pe asta să se bazeze, pentru că îi scoate pe aceşti nativi din depresia ultimilor ani.
Horoscop. Scorpion
Viața Scorpionilor se schimbă și ea. Poate a fost mai păguboasă, în ultima vreme, din punct de vedere financiar, dar și energetic. Și asta se întâmplă și datorită faptului că s-ar putea să găsească un terapeut bun, s-ar putea să schimbe locul de muncă, dar apar și niște relații noi sau emoții noi. Următorii ani s-ar putea să fie vorba de schimbări patrimoniale, unii pot câştiga, alţii pot pierde. În relațiile lor apar împăcări, îmbunătățiri şi rezolvarea unor probleme tot datorită împăcării.
Horoscop. Săgetător
Săgetătorii sunt cei mai norocoși. În viața lor apare o perioadă intensă de introspecție, sper să înțeleagă ce se petrece în următoarea perioadă. Pentru mulți s-ar putea să apară și un declin energetic, motiv pentru care este bine să-și tureze viața și evenimentele în funcție de lucrul acesta. Schimbarea locului de muncă poate să-i aducă cumva mai multă relaxare sau să găsească o activitate care să-i țină în echilibru.
Horoscop. Capricorn
La ei apar schimbări în sursa de bani, poate și datorită unor cursuri, școli pe care le fac, își iau anumite licențe și pot da drumul la anumite activități, pot debuta în activităţi noi. Atenție la cheltuieli, la consum energetic foarte mare în această perioadă.
Horoscop. Vărsător
Este o perioadă în care Vărsătorul devine din actor, regizorul vieții lui. Este bine să nu mai aștepte aplauze şi să vadă dacă în viața lui este ceva care nu funcționează. Cumva, i se datorează lui. În plus, schimbări patrimoniale pentru Vărsători în perioada următoare.
Horoscop. Peşti
Peştii pot intra într-o perioadă de vindecare un pic mai amplă care poate să-i conducă pe ei chiar la ridicarea unei cruci karmice şi poate chiar la schimbarea profesiei, cumva ideea de a conștientiza mai mult care este rolul lor, a spus astrologul Cristina Demetrescu, luni, la emisiunea Vorbeşte lumea.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…