Din cuprinsul articolului
Astrologul Cristina Demetrescu a venit cu cele mai noi previziuni astrale pentru luna aprilie. Aceasta a explicat contextul astral în care ne aflăm și care sunt cele mai avantajate zodii în următoarea perioadă. Ea a numit și zodiile care trebuie să fie atente la anumite aspecte, ce țin de bani, sănătate și relații.
„Luni şi marţi, 10 şi 11 aprilie, Soarele se întâlneşte cu Jupiter, este cea mai bună dintre planete şi potenţată de Luna din Săgetător, pentru cei interesaţi este startul unor noi aventuri.
Acei oameni care au idei noi sau care au curaj să înceapă să facă ceva sau care intră într-o relaţie, în aceste zile astrale, dacă prinzi din zbor momentul şi te urci pe calul fermecat, este foarte posibil să ajungi foarte departe.
Perioada aceasta poate să ţină şi 12 ani, pentru că este vorba despre Jupiter şi Luna în Săgetător propune drumuri lungi pentru cei temerari şi curajoşi.
Apoi, Venus intră în Gemeni, zilele acestea stăm foarte bine, iar pe Venus o întăreşte şi o ajută să comunice şi să-şi rezolve problemele, mai ales cele sentimentale.
Apoi, Venus va face nişte tensiuni cu planeta Saturn şi mare atenţie, nu vă angajaţi în anumite relaţii doar pe vorbe, important e să analizăm un pic mai mult.
Marte este în zodia Rac, o zodie a trecutului, şi ne ajută să ne aducem aminte diverse lucruri, pentru cei care vor sa restabilească un adevăr istoric.
Apoi, pe 20 aprilie urmează două evenimente foarte importante: o eclipsă totală de Soare pe Taur şi Mercur retrograd, care va ţine de pe 20 aprilie până pe 14 mai, tot pe zodia Taurului.
Mare atenţie la bani, la zona ORL, glanda tiroidă, atenţie la accidente. În tot cazul, este o perioadă în care nu trebuie să ne ambalăm foarte tare”, a spus astrologul Cristina Demetrescu, luni, la emisiunea Vorbeşte lumea.
Berbecii trebuie să fie mai atenţi la sectorul financiar. Pentru că Mercur a intrat pe 4 aprilie în Taur, pe zodia banilor pentru Berbec, şi va ieşi abia pe 12 iunie, şi cum
Berbecii sunt mai impulsivi, e bine să încerce să-şi stabilească un echilibru şi un balans financiar pe termen mai lung.
Mai ales că eclipsa de Soare vine şi cu surprize întotdeauna, nu cheltuim impulsiv.
Taurul poate să aibă nişte evenimente în viaţa personală. Eclipsele nu sunt ceva de rău şi nici de bine, sunt nişte energii care declanşează după suflet anumite evenimente în viaţa personală. Aceşti nativi sunt un pic impulsivi, atenţie şi la dezechilibrele alimentare.
Pentru Gemeni, ce se întâmplă pe zodia Taurului este pe o casă mai delicată, care se numeşte casa sănătăţii.
Atenţie la Mercur retrograd pentru că implică boli cronice cu tratamente pe o perioadă îndelungată. Deci, atenţie la zona sănătăţii, dar şi la hoţi – hoţi de buzunare, hoţi de suflete, hoţi de inimi şi persoane care stau sub semnul duşmanilor ascunşi.
Şi persoane care se dau buni prieteni şi te iubesc îţi pot da sfaturi proaste şi, atunci, mai bine îţi vezi de viaţa ta.
La fel şi la Raci, forul universal al prietenilor unde fiecare e de altă părere nu ajută Racul în această perioadă, deşi el simte nevoia să se consulte, să ceară o părere, pentru că este nesigur pe emoţiile lui, pe ceea ce simte. Dar Racul are ajutor de la Saturn, din zodia Peşti, care este într-o perioadă de evoluţie pe cont propriu. De aceea, dacă se raportează mai mult la ceilalţi, s-ar putea să ia decizii greşite.
Pentru Lei, apar nişte şanse majore din punct de vedere profesional, dar Mercur retrograd le poate amâna.
Să fie atenţi Leii care au funcţii de decizie, pentru că pe Mercur retrograd şi pe eclipsă s-ar putea să se supere la un moment dat şi să ia decizii radicale. Atenţie şi la relaţia cu taţii şi cu tot ce ţine de autorităţi.
Fecioarele trebuie să fie un pic mai atente la călătorii, poate chiar în afara graniţelor ţării. Vorbim despre Mercur retrograd, despre consum mare de energie la drum, la examene, pentru că vor să înveţe, să muncească, dar să se gândească în viitor dacă chiar merită să-şi consume nervii pe tot felul de diplome pe care le obţin, le pun acolo şi nu le folosesc la nimic.
Balanţa e bine să fie un pic mai atentă, mai ales cele care au economii subterane, care câştigă banii legal, care plasează sau dau banii fără hârtii, pentru că tot ce ţine de zona aceasta mai ocultă a banilor, sau chiar plasarea lor în monede virtuale, este destul de riscantă, păguboasă.
La modul general, Balanţele să fie atente cu energia din această perioadă a Taurului, pentru că se numeşte casa morţii şi a renaşterii, iar energia este foarte slabă.
Pentru Scorpioni, dacă este cazul să joace poker cu soţia sau cu partenera de viaţă, cărţile mai bune nu sunt la ei, motiv pentru care Scorpionul ori joacă la cacealma, ori are nevoie de timp mai mult să-şi convingă partenera.
Deci, este vorba despre aceste parteneriate, nu neapărat foarte apropiate, dar de oameni de care Scorpionul are nevoie, pe care se poate baza şi de la care primeşte ajutor.
Eclipsa poate să genereze nişte fenomene imprevizibile şi să nu fie acel om lângă Scorpion atunci când este nevoie. Mai ales când este vorba de chestiuni patrimoniale, acolo este o problemă.
Săgetătorii au Taurul undeva pe sectorul activităţii profesionale şi, dacă vorbim de Mercur retrograd, atenţie la treaba pe care trebuie să o facă bine şi temeinic. Este posibil să fie puţini obosiţi, este şi zona sănătăţii, iar la ei poate fi vorba despre tratamente care nu dau rezultate, care trebuie duse pe termen mai lung. Atenţie şi la accidente. În rest, e nevoie de odihnă şi puţină mâncare de Paşte.
Capricornii au un impact major al eclipsei în plan sentimental, dar nu toată lumea care se iubeşte se şi înţelege. Vorbim aici de un Mercur retrograd care îi pune puţin în contradictoriu pe cei care se îndrăgostesc, iar inspiraţia pentru cei mai creativi este acolo, dar trebuie foarte multă răbdare.
Pentru Vărsători, de la o mică reparaţie în casă, este posibil să avem nevoie de o întreagă renovare. Aşa că cel mai bine ar fi să înceapă să facă aceste lucruri după eclipsa din luna mai, pentru că mai avem una, deci nu în această perioadă. Nu se fac aceste schimbări în perioada când Mercur retrograd e pe casa ta, pentru că vorbim şi de bani foarte mulţi pe care îi aruncăm.
Peştele este în lumea gafelor în acestă perioadă. Să fie foarte atenţi la ce spun, ce vorbesc pentru că s-ar putea ca din cauza lui Mercur retrograd să trebuiască să explice, să-şi ceară scuze, unii s-ar putea să fie daţi în judecată pentru tot felul de lucruri spuse sau scrise sau să se folosească cineva de semnătura lor ori să pună o semnătură unde nu trebuie şi, atunci, să se creeze nişte complicaţii de la o mică neatenţie.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…