Din cuprinsul articolului
Află ce au pregătit astrele pentru prima săptămână a lunii decembrie pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători şi Pești.
Vine o perioadă în care prioritară va trebui să fie sănătatea. Faceți analize medicale, nu neglijați semnalele transmise de organism, pentru că bolile apărute acum dar neglijate, capătă mare complexitate în timp. Adoptați un regim de viață sănătos, din care să nu lipsească pauzele, mesele regulate și mișcarea fizică.
Până pe 5 decembrie, vă ocupați de finalizarea proiectelor vechi, de îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor, ceea ce poate aduce o mare satisfacție morală. Dar o să vă și consolidați poziția la locul de muncă, o să vă demonstrați abilități organizatorice și o să câștigați putere și influență în echipă. Poate veți primi oferte tentante, iar unii dintre voi chiar vor dori și vor putea să-și organizeze propria afacere.
În perioada 3 –4 decembrie va fi mai dificil să faceți acest lucru, deoarece situația se va schimba, colaboratorii vor fi mai puțin amabili, mai nervoși, ceea ce va afecta și starea voastră de spirit, inclusiv calitatea de comunicare. Va fi mai dificil să ajungeți la un acord, să ajungeți la un compromis în situații dificile.
E o săptămână în care pot apărea bune rezultate, doar cu mult efort și multă muncă. În acest sens, această primă decadă a lunii se poate dovedi a fi una pozitivă doar pentru planificare și pentru afaceri care vizează viitorul, pentru consolidarea relațiilor în echipă sau a oricărei forme de cooperare. În primele 3-4 zile ale lunii primiți suport de la Venus, planeta voastră guvernatoare, după care, aceasta modifică tiparul energetic și începe să vă convingă cu alte metode.
Calmul și relaxarea se vor instala, lăsând în urmă ceea ce v-a produs stres în noiembrie. Semnarea acordurilor oficiale vor contribui la dezvoltare și stabilitate în continuare. Altfel, a vă lăsa dominați de instincte și sentimente, ar conduce la pierderi. Nu vă lăsați provocați și nici nu acționați pe baza stărilor emoționale, ci curățați-vă mintea de gândurile inutile! Aveți nevoie de claritate pentru a schița bine acțiunile.
Nu va fi o perioadă netedă, pentru că vă este greu să vă adaptați schimbărilor ce vin în lume. Nu puteți voi să schimbați mersul lucrurilor,iar pentru asta, nici nu trebuie să vă scufundați în pesimism și depresie. Va fi mai simplu să deveniți adaptabili și să îi lăsați pe alții să-și bată capul. Astfel, veți reuși să vă echilibrați nervos și să evitați conflictele. De fapt cu voi și cu încrederea de sine trebuie să luptați, potrivit click.ro.
Dacă o să reușiți asta, o să primiți bune semnale din zona profesională. Spiritul proactiv și antreprenorial care vă caracterizează, împreună cu relațiile de prietenie, vă vor ajuta să vă consolidați baza, iar obiectivele pe care le veți stabili în această perioadă pot fi realizate și încă destul de repede. Este adevărat, acest lucru poate fi însoțit de complicații și conflicte. Dar energia, ambiția în afaceri, precum și disponibilitatea de a sacrifica ceva de dragul unor realizări mărețe, vă pot ghida spre succes.
Pentru voi, vin zile în care va trebui să acordați mai mult timp și atenție familiei. Dacă există și copii, atunci nu le neglijați interesele, comunicați onest și sincer, aveți grijă de părinți, bunici și de persoana iubită! Încercați să-i ascultați pe cei mai în vârstă și mai experimentați, nu transferați obligațiile voastre asupra altora, comportați-vă responsabil chiar și în problemele casnice minore!
E o săptămână bună pentru amenajarea sau cumpărarea unei noi locuințe, dar cum spuneam, înainte de a lua o decizie, asigurați-vă că v-ați consultat cu rudele în vârstă. Sunt mult mai înțelepte ele în astfel de chestiuni care nu pot fi ignorate. Reparațiile, achizițiile și înregistrarea moștenirii vor fi favorabile.
În continuare, Marte activează sfera medicală sau a sarcinilor de rutină. S-ar putea să călătoriți pe 4-5 decembrie, fie pentru tot felul de treburi, depuneri de acte sau chestiuni minore dar care necesită deplasare.
Probabil va trebui să amânați problemele legate de muncă pentru o perioadă. N-ar fi exclus ca problemele de familie să fie de vină. Este posibil să aveți nevoie brusc de ajutor de la rudele apropiate și îndepărtate. Ca urmare, numărul de contacte va crește, ceea ce va contribui la întărirea legăturilor de familie. De se va ivi ceartă, faceți tot posibilul să ajungeți la reconciliere. Numai așa sectorul de afaceri nu va fi afectat.
Perioada este favorabilă lucrului la proiecte comune împreună cu familia. Dacă v-ați gândit să începeți o afacere comună, este timpul să meditați asupra ei. De asemenea, puteți pleca într-o călătorie de afaceri pe termen scurt sau vă puteți face timp pentru câteva zile de odihnă sau pentru o schimbare de la mediul obișnuit.
În prima jumătate a săptămânii, cu Venus încă pe casa 3, multe se încadrează în sectorul de comunicații și vă vor oferi un avantaj destul de mare în orice activitate scrisă, vorbită, de publicitate sau de branding. Folosiți acest potențial pentru a transmite mesajele în lume și cui e nevoie.
Va fi o perioadă în care primele 3 zile vă veți axa pe zona financiară, dar trebuie să munciți din greu dacă vreți rezultate bune să reușiți să achitați datorii. Poate unii vor decide să-și schimbe locul de muncă cu unul mai promițător, alții se vor gândi să caute surse suplimentare de venit. Ideea e că decembrie este de succes pentru planificarea de investiții pe termen lung.
Dacă aveți economii puse deoparte, vă puteți gândi chiar să începeți propria afacere, perioada pentru aceasta este optimă analizei. Doar că achizițiile inutile nu sunt binevenite, rezultatul ar putea fi cu pierderi financiare sau, pe fondul unor astfel de achiziții, există o probabilitate mare de conflicte cu cei dragi.
De dragul valorilor materiale, veți fi gata să mutați munții din loc. Chiar puteți face asta căci, munca activă va ajuta la îmbunătățirea situației financiare, iar intuiția dezvoltată va ajuta la conectarea în afaceri. Ar fi bine totuși să luați în calcul și planurile legate de casă.
Ar trebui în continuare să vă așteptați la rezistență și opoziție a altora din cercul apropiat, în special dacă-s membri ai familiei. Tot opoziții ori judecăți nedrepte vă așteaptă și în ceea ce privește ideile și opiniile voastre în viața intimă sau referitor la finanțele comune. Dacă știți la ce să vă așteptați, puteți reacționa la astfel de situații cu mai multă conștiință, calm și înțelepciune. Când vine vorba de dragoste, artă și estetică, plăceri, perioada e propice. Se îndreaptă lucrurile în direcția dorită.
Profesional, dacă simțiți că trebuie luate măsuri acolo, nu ezitați să lucrați la un plan în această direcție. Venus vă facilitează câștiguri. Dacă ceva nu a mers bine, ar fi cel mai bun moment pentru a vorbi despre asta, chiar dacă primul impact al persoanelor implicate va fi de negație. Trebuie să profitați de așezarea astrală, de intrarea lui Venus în Scorpion, pentru a rotunji conturile.
Pentru a nu amplifica disensiuni acasă, ori la întâlnirile cu părinții, va trebui să vă monitorizați cu atenție energia și să dialogați clar, răspicat și asumat.
Financiar, săptămâna trebuie să fie una a economisirii și nu a cheltuielilor pe lucruri neînsemnate. Nu de alta dar, eventualele dificultăți din sfera financiară pot afecta negativ, atât starea de spirit, cât și sănătatea. Noroc că suplimentați cu creativitatea!
Va trebui să vă concentrați mult mai mult decât de obicei și totul ar putea părea foarte obositor. De asemenea, veți avea tendința de a fi confuzi și distrași de la lucrurile grele. Mai bine v-ați relaxa cu puținii prieteni de bază.
Profesional, dacă ocupați o poziție de conducere sau chiar vă administrați propria afacere, vă sugerez să achitați restanțele și abia apoi să gândiți cum să contractați un împrumut pentru investiția pe termen lung pe care doriți să o faceți. Veți avea nevoie nu numai de o abordare rezonabilă, ci și de un calcul atent.
Pentru voi, Soarele încă rămâne pe zodia voastră și continuă să livreze energie puternică. Aceasta ori vă susține vitalitatea, ajutându-vă să luați decizii corecte într-un mod intuitiv, ori amplifică tendința de a fi aroganți. Veți avea nevoie să vă simțiți într-o adevărată armonie corpul fizic cu starea dumneavoastră mentală, cu teoriile de viață.
Tranzacțiile în afaceri sunt favorabile cu Mercur pe zona banilor, precum și tot ce se referă la înscrisuri, dacă vă bazați pe fler și nu vă implicați în investiții riscante. Dispuneți probabil de economii, dar nu trebuie să le aruncați pe fereastră.
Din weekend încolo, veți fi încurajați să vă gândiți dacă totul este pe drumul cel bun la locul de muncă sau dacă trebuie să aduceți unele îmbunătățiri anul viitor. Veți avea poate mult curaj în acest timp pentru a aduce la cunoștință eventualele probleme șefilor voștri. Iar dacă reușiți să îi convingeți, s-ar putea chiar să obțineți o recunoaștere publică, o recompensă specială ca premiu, ceea ce va avea ca rezultat o laudă și o protecție.
Ceea ce se îndreaptă spre voi apasă zona voastră interioară, echilibrul și starea de spirit. Noroc pentru voi că acesta în mod normal nu reprezintă punct vulnerabil al zodiei voastre. Sistemul nervos trebuie să fie puternic influențat de disciplina mentală, pentru a supraviețui tuturor adversităților și a rezolva problemele cu personalul tânăr.
E nevoie de efort suplimentar pentru a construi încrederea și a consolida finanțele. Dar trebuie să pășiți cu încredere și speranță în tot ce Universul va arunca pe piață pentru voi. Vin modificări, iar rolul vostru va fi să vă debarasați de lucruri, de oameni alături de care nu evoluați sau nu vin cu noi perspective.
Dacă nu vă veți teme de niciun obstacol, veți putea acționa mai deliberat și mai prudent, iar o astfel de poziție poate fi eficientă în a rezolva probleme din trecut, sau poate da impuls inițial noilor succese în carieră.
Dacă veți ști cum să stabiliți obiectivele și prioritățile, săptămâna va fi bună. Vă puteți asuma riscuri, dar fără să vă pierdeți capul și verificând bine de tot informațiile.
Îndrăzneala excesivă și acceptarea unor provocări inutile pot duce la faptul că angajamentele asumate nu vor fi apreciate în mod corespunzător de alții. Ar trebui să dați dovadă de răbdare, rămânând în același timp perseverenți. Iar în echipă, ar trebui să monitorizați cu atenție declarațiile, deoarece ele pot declanșa invidii sau dorințe de răzbunare. Dorința de schimbări, de implementare a planurilor planificate pe termen lung va crește. Atenție, o oarecare intoleranță și hotărâre grăbită v-ar putea împinge la acțiuni pripite.
A doua parte din săptămână vine cu schimbări și e nevoie de efort ca să nu ratați oportunitățile. Proiectele noi pot să nu fie viabile sau să conțină potențiale pericole și erori ascunse. Nu le definitivați deocamdată!
Aceia harnici, punctuali și responsabili vor fi remarcați de șefii lor. Nu omiteți însă nici atenția pe care trebuie să o oferiți vieții personale de cuplu! Și acolo, pe 4, 5, 6 decembrie, Luna vă ajută câteva zile să rezolvați practic orice divergențe ar putea apărea în relații, asta dacă nu veți fi exagerați în reacții.
Relația cu unul din părinți sau cu cineva din familienu este strălucită pentru că vă deranjează conservatorismul său. Încercați să le fiți alături și să îi sfătuiți să fie corecți în judecarea situațiilor. S-ar putea ca unii să fie ofensivi și să vă facă probleme. Nu le permiteți să vă intimideze ori să vă controleze! Cereți timp de gândire dacă aveți nevoie de el. Ca să reușiți asta, nu trebuie să mai fiți atât de critici cu voi și nici cu alții. Altfel, nu veți fi capabili să vă depașiți condiția. Faceți voi întâi cât de mult puteți, înainte de a-i lăsa pe alții să vă ajute.
Financiar, munciți mult pentru a avea, iar când îi aveți, îi risipiți cu familia și prin vacanțe. Așadar, e puțin probabil să vă dea cu plus banii din portofel. Doar dacă veniți cu noi idei bune de dezvoltat.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…