Din cuprinsul articolului
Horoscop 1-15 februarie. Astrologul Cristina Demetrescu spune că este o perioadă destul de bună pentru majoritatea nativilor, cel puțin până pe 8 februarie, să punem osul la treabă, să nu amânăm – un drum de făcut, o discuție, un proiect ele trebuie realizate acum.
„Planetele sunt în armonie, nu este nicio planetă retrogradă, toate ușile vieții noastre sunt deschise. S-ar putea să descoperim lucruri noi, unele care pot fi chiar și în defavoarea noastră. Planetele aflate pe zodii de pământ, în Capricorn și în Taur, sunt într-un raport bun. După 8 februarie, se pun un pic în cruce, de-a curmezişul, dar lucrurile tot merg înainte, evenimentele tot sunt într-o zonă de progres, însă ne raportăm noi mai mult la factorii colectivi,” a precizat Cristina Demetrescu, pentru stirileprotv.ro.
Dacă e aglomerat la serviciu, trebuie să ceară o mărire de salariu. Fie poate fi despăgubit în această perioadă, fie poate să primească un bonus. Poate să ceară o mărire de salariu atunci când își dă seama că, de fapt, raportul dintre muncă și salariu nu mai este în regulă.
Norocul vine de la drum lung, poate chiar și iubirea. Taurul este într-un punct al vieții lui în care se pregătește pentru un drum lung. Există o perspectivă foarte largă. Sunt acele evenimente care se întâmplă pentru toată viața, este vorba despre proiecte pe termen lung.
Dacă există anumite situații nefavorabile, acestea nu vor deveni mai bune. Este vorba despre o schimbare pe care Gemenii trebuie să o facă. Nu trebuie să aștepte să se schimbe ceva, dacă undeva este blocat, că nu se va schimba. Din contră, lucrurile vor deveni mai apăsătoare. Pot exista cheltuieli.
Racul are nevoie foarte mare de libertate și din cauza aceasta, din cauza fricilor interioare, dă vina pe partener. I se pare că partenerul îl constrânge sau că este gelos sau posesiv. Lucrurile nu stau chiar așa: este posibil ca Racului să-i fie frică și să nu se exprime suficient de bine, să își prezinte situația suficient de bine.
Leul are o perioadă foarte bună din punct de vedere profesional și concentrarea ar trebui să fie doar pe carieră și pe profesie. Pentru unii Lei mai pot apărea unele mici probleme de sănătate.
Fecioarele sunt cele mai binecuvântate în această perioadă din tot zodiacul, în sensul că găsesc veriga lipsă – un profesor, un mentor, un maestru, casa potrivită, locul potrivit, relația, iubirea potrivită. Fecioarele pot spune că au viața perfectă în perioada aceasta, după care vin alte probleme, dar măcar se relaxează.
Balanțele vând ori cumpără. Apar niște schimbări de proprietate, de mașină, pot accesa credite. Este vorba şi despre investiții pe termen lung: unele se fac pentru suflet, pentru familie, altele se fac pentru că vor aduce bani în viitor.
Pentru Scorpioni apar foarte multe acte, documente. Semnează contracte, pot să semneze un act de căsătorie, pot să semneze și un act de divorț. Este o perioadă mai lungă și un proces mai complex. De asemenea, se pot asocia cu cineva. S-ar putea să primească din partea partenerului o surpriză, un cadou, o maşină, dar e vorba de multă birocraţie.
Săgetătorii merg la interviuri, au proiecte profesionale care acum sunt foarte bine aspectate şi acolo se negociază. Săgetătorul ar trebui să negocieze pentru că este pe un val de creștere. Se vorbește și despre bani, dar mai apar și câteva clauze cu care Săgetătorul ar trebui să fie de acord, fie de confidențialitate, fie de exclusivitate, dar merită să își asume aceste constrângeri.
Nativii sar peste etape în dragoste, sunt puțin grăbiți. Îl au pe Marte care îi pune să dea repede la pedale și cumva se și plictisesc ușor. Dacă ar avea puţină răbdare, e bine, că au cea mai bună etapă din punct de vedere sentimental. Se aprofundează un pic relația în care sunt. Este și o perioadă foarte creativă. Cei care nu aleargă după iubire, măcar să alerge după propriile lor idei.
Nativii nu doresc altceva decât liniștea căminului. Paradoxul este că dacă e un loc la capătul pământului unde să-şi găsească liniştea, se pot duce şi până acolo.
În viața Peștilor e foarte multă aglomerație – prieteni, relații, evenimente pe care le organizează fie ei, fie sunt invitaţi. Oricum, multă lume de jur împrejur. Nu este cazul să refuze invitațiile, pentru că se întâmplă lucruri. Sunt situații care s-ar putea să-i inspire pe Pești, chiar să scrie despre aceste lucruri povești de viață. Este o perioadă favorabilă”, a spus astrologul Cristina Demetrescu, potrivit stirileprotv.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…