Din cuprinsul articolului
Simptome hipotiroidism. Hipotiroidismul este o afecțiune des întâlnită mai ales la femeile de peste 55 de ani, o boală în care glanda tiroidă nu produce o cantitate suficientă din anumiți hormoni tiroidieni care să ajute la buna funcționare a organismului.
Din fericire, astăzi există tratament pentru această afecțiune, tratament care poate ține sub control boală și ameliora simptomatologia. Medicul specialist endocrinolog este cel care stabilește diagnosticul și prescrie tratamentul.
Hipotiroidismul este definit în termeni medicali ca sindromul care apare din pricina scăderii acțiunii hormonilor tiroidieni la nivelul receptorilor celulari. Este o boală des întâlnită, iar medicii atrag atenția că în cazul femeilor gravide boala poate să lase urmări grave asupra fătului.
De asemenea, rar, atunci când apare, hipotiroidismul infantil dacă nu este tratat poate duce la afectări ale creierului, ce implică un retard psihic dar și unul al dezvoltării. Cu tratament adecvat însă hipotiroidismul este ținut sub control și sunt evitate complicațiile.
Datele statistice arată că în țara noastră sunt peste un milion de pacienți care au primit diagnosticul de hipotiroidism. Pacienții la risc sunt cei care au boli autoimune – boala Addison, boala celiacă -, femeile însărcinate, pacienții care iau tratament pentru hipertiroidism, sau cei care au fost operați hipofizar.
Din păcate diagnosticul este destul de dificil de stabilit deoarece semnele și simptomele bolii sunt specifice multor afecțiuni. În plus, boala poate evolua mulți ani până să apară primele simptome.
Dar pacientul trebuie să meargă la medic, prevenit. Să-și facă analize de sânge, dozările hormonale care pot scoate în evidență prezența sau absența bolii. Totodată, medicul va recomanda pacientului și o ecografie tiroidiană care deși nu ajută la stabilirea diagnosticului, este extrem de importantă fiindcă arată cauza hipotiroidismului.
Medicii spun că tratamentul este necesar deoarece cu ajutorul lui se va ameliora simptomatologia. De asemenea, în lipsa tratamentului, hipotiroidismul poate duce la creșterea ratei de mortalitate cardiovasculară.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…