Hepatita, o boală grea. Persoanele născute înainte de 1989, care au făcut transfuzii înainte de 1992, care merg des la manichiură sau care s-au tatuat au un risc crescut de a fi bolnavi.
Cele mai cunoscute și mai înfricoșătoare tipuri de hepatită sunt B și C. Dacă în cazul celei de-a doua există un tratament care vindecă infecția, pentru prima, scopul terapiei este doar de a ține sub control boala, dar aceasta poate fi prevenită prin vaccinare.
Conform estimărilor specialiştilor, peste 800.000 de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei B, în timp ce aproximativ 650.000 suferă de hepatită C. Pentru ca boala poate evolua ani de zile fara simptome, ţara noastră înregistrează un număr mare de decese generate de ciroze, o evoluție negativă a ficatului infectat cu virusul hepatitic C.
„Hepatitele B și C se transmit prin sânge sau pe cale sexuală. Mai există și virusul Delta care se asociază cu hepatita B și duce la o formă severă rapid. Am avut un pacient de doar 16 ani care fusese infectat în copilărie cu virusul B plus Delta și avea deja ciroză”, a atras atenția dr. Adriana Moțoc, medic primar infecționist, la unul din interviurile Doctorul Zilei.
Specialistul a mai precizat că virusul B se transmite mai ales prin contact sexual neprotejat. Înainte putea fi transmis și de la mamă la copil, la naștere, dar în zilele noastre gravidele sunt testate și se pot lua măsuri ca bebelușul să se nască sănătos. Înainte de 1989, acest virus se putea lua foarte ușor și la vaccinare sau prin tratamente injectabile pentru că se foloseau seringi de sticlă și, de multe ori, se schimba doar acul și se folosea aceeași seringă pentru mai multe persoane.
„Atunci au fost foarte multe multe îmbolnăviri, iar copiii care au fost infectați atunci sunt adulții de astăzi, de aceea e recomandat ca orice persoană să se testeze pentru virusurile hepatice B și C”, a avertizat dr. Adriana Moțoc.
Nu contează dacă ai sau nu simptome, poți avea boala
Cu atât mai mult, orice persoană ar trebui să se testeze pentru hepatita B și C măcar o dată, având în vedere că 90% dintre cei care se infectează nu prezintă niciun simptom. ”Oamenii se așteaptă să facă icter dacă au hepatită. O stare de oboseală sau de greață trec neobservate sau se pot pune pe seama oboselii și de fapt să fie vorbab de hepatită . Virusurile B și C rămân în organism și se înmulțesc nu numai în ficat dar și în alte organe și nu produc simptome ani și ani de zile. Semnele apar odată cu complicațiile. Există persoane care pot ajunge la ciroză fără să știe și abia când fac o hemoragie digestivă sau se îngălbenesc realizează că au o boală hepatică. Dar atunci este foarte grav și uneori unica soluție este transplantul” , a spus medicul infecționist Adriana Moțoc.