Sari la conținut

Harta Șpăgii în spitalele din România, luna iunie: județele cu cel mai ridicat procent de mită oferit personalului medical

Spaga la medic
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Medici prinsi cerand spaga

Dragoş Vana, fondatorul platformei Graphs.ro, care prelucrează statistic datele transmise de pacienţi prin mecanismul de feedback implementat de Ministerul Sănătăţii, a declarat că, în luna iunie, cea mai bună poziţie pe aşa-zisa “Hartă a Şpăgii” a fost ocupată de judeţul Gorj, cu o rată de doar 2,8%. La celălalt pol, se află Harghita, cu 10,5%.

“Răsturnare de situaţie la Harta Şpăgii, unde cel mai bun loc este ocupat în luna iunie 2024 de Judeţul Gorj cu 2.82%. Un judeţ care în mod normal avea o rată a şpăgii mult mai mare.

Următoarele poziţii sunt ocupate de Sălaj (3.06%), Hunedoara (3.52%), Cluj (3.74%) şi Timiş (3.79%).

Bucureştiul cu 3.93%, deşi constant, se îndepărtează uşor de media naţională de 4.59%, în jurul căreia se situa de obicei, ceea ce este bine.

La polul opus avem judeţul Harghita cu 10.5%, aproape dublul mediei naţionale, urmat de judeţele Olt (9.56%), Buzău (9.55%) şi Ialomiţa (9.52%), toate cu un scor similar, deci într-o competiţie acerbă pentru locul doi la şpagă”, a precizat Dragoş Vana.

Clasamentele pentru fiecare județ în parte, pot fi consultate AICI.

Sursă foto: Graphs.ro

Județul Teleorman, cel mai corupt la nivel național

Reamintim că statisticile pentru luna martie indică faptul că personalul medical din judeţul Teleorman ar fi fost cel mai corupt la nivel naţional, cu un procent de 8,11% dintre pacienţi plângându-se că li s-a cerut şpagă. La mică distanţă s-a aflat judeţul Giurgiu (7.55%), urmat de Olt (cu 5.08%).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel