Sari la conținut

Haos în spitale și la poliție la început de 2024. Alis Grasu: am avut o creștere a numărului de solicitări

apel de urgenta 112
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Apeluri false la 112

Anul 2024 a debutat cu un haos general în spitale: zeci de copii au ajuns la urgențe, răniți de petarde și artificii. Numărul adulților care au făcut execese alimentare și au consumat prea mult alcool și care au necesitat îngrijiri medicale de urgență a fost și mai mare.

Cea mai aglomerată a fost camera de gardă a Spitalului Universitar – peste 270 de cazuri. Nu toate au fost urgențe.

Dr. George Cătălin Damian, medic primar medicină de urgență pentru Știrile ProTV: „Pacienții cronici care au încercat să-și rezolve o problemă în ziua de Revelion, sperând că vor găsi camera de gardă liberă, pacienții agitați, cu intoxicație etanolică și agresivi atât cu membrii familiilor, cât și cu personalul medical și pacienții care chiar au prezentat o urgență medicală”.

Patru minori au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru că au consumat prea mult alcool. Au venit peste 230 de copii la camera de gardă. Zece dintre ei erau răniți cu petarde și artificii.

În noaptea dintre ani, doar la Serviciul de Ambulanță București Ilfov au fost 538 de apeluri, cele mai multe fiind urgențe.

Coordonatoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov afirmă că în fiecare zi, în fiecare oră, la Serviciul de Ambulanţă se solicită ambulanţa pentru întreaga paletă de solicitări, de la viroze, sezoniere, grupă, COVID, la afecţiuni respiratorii de toate tipurile, afecţiuni cardio-vasculare, până la infarctul miocardic şi accidentul rutier.

”E o uşoară creştere, vorbim de o creştere cu 2% a numărului total de solicitări, faţă de noaptea de Revelion a anului 2022-2023”, a spus Alis Grasu, la Digi24.

Nu doar medicii au fost în alertă, ci și polițiștii, care au intervenit la aproape 4.500 de incidente în noaptea dintre ani.

Alis Grasu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei/ Alis Grasu – Coordonatoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov

23.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în noaptea de Revelion

Forțele de ordine au fost și ele în alertă. 23.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie. În doar 24 de ore au intervenit la 4.443 de evenimente, iar polițiștii rutieri au aplicat sute de sancțiuni.

Aproximativ 25 de permise de conducere au fost reținute în București, iar la nivel național, aproape 370.

Dintre acestea 60 au fost reținute pentru consumul de alcool la volan și nouă pentru consumul de substanțe interzise. Totodată, la nivel național, polițiști au ridicat și peste 185 de certificate de înmatriculare.

Tot în pragul Anului Nou, pompierii au desfășurat 1.144 de emisiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 109 pentru stingerea de incendii și cinci pentru descarcerare.

Șapte persoane au fost salvate. La rândul lor, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat nouă misiuni aero-medicale, fiind salvate șase persoane.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel