Categories: Ştiri sănătate

Hackerii care au atacat cibernetic 26 de spitale cer o recompensă uriaşă

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunţat că există o cerere de răscumpărare de 3,5 BTC, echivalentul a aproximativ 157.000 EURO, după atacul cibernetic care a afectat activitatea mai multor spitale din Capitală şi din ţară.

De menţionat că în mesajul atacatorilor nu se specifică un nume de grupare care revendică acest atac, ci doar o adresă de e-mail.

26 de spitale, afectate de atacul informatic

În acest context, DNSC recomandă să nu fie luată legătura cu atacatorii şi să nu fie plătită răscumpărarea. De asemenea, anunţă în că în cazul altor cinci unităţi sanitare a fost confirmat atacul, astfel că numărul total al spitalelor din Bucureşti şi din ţară afectate ajunge la 26.

”Există o cerere de ransom (răscumpărare) de 3,5 BTC (aproximativ 157.000 EURO). În mesajul atacatorilor nu se specifică un nume de grupare care revendică acest atac, ci doar o adresă de e-mail.

Atât Directoratul, cât şi alte autorităţi cu atribuţii în domeniul securităţii cibernetice implicate în analiza acestui incident RECOMANDĂ SĂ NU se ia legătura cu atacatorii şi să nu se plătească răscumpărarea cerută!”, conform DNSC, citat de News.ro.

La încă cinci spitale se confirmă incidentul de securitate cibernetică, dar nu există până acum niciun indiciu referitor la exfiltrarea datelor:

– Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă”, Bucureşti

– Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, Hunedoara

– Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede

– Spitalul Orăşenesc Băicoi

– Clinica Sante Călăraşi (clinică privată)

Recomandările Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

Spitalele care folosesc platforma HIPOCRATE, indiferent dacă au fost afectate sau nu, au primit încă de luni din partea DNSC o serie de recomandări pentru gestionarea corectă a situaţiei:

– Identificare sistemelor afectate şi izolarea lor imediată de restul reţelei, cât şi de la internet

– Păstrarea unei copii a mesajului de răscumpărare şi orice alte comunicări de la atacatori. Aceste informaţii sunt utile pentru autorităţi sau pentru analiza ulterioară a atacului

– Să nu oprească echipamentul afectat. Oprirea acestuia va elimina dovezile păstrate în memoria volatilă (RAM)

– Să colecteze şi să păstreze toate informaţiile de tip jurnal relevante, de pe echipamentele afectate, dar şi de la echipamente de reţea, firewall

– Să examineze jurnalele de sistem pentru a identifica mecanismul prin care a fost compromisă infrastructura IT

– Să informeze imediat toţi angajaţii şi să notifice clienţii şi partenerii de afaceri afectaţi cu privire la incident şi amploarea acestuia

– Să restaureze sistemele afectate pe baza copiilor de rezervă a datelor, după ce s-a efectuat o curăţare completă a sistemelor. Este absolut necesar să se asigure că backup-urile sunt neafectate, actualizate şi sigure împotriva atacurilor

– Să se asigure că toate programele, aplicaţiile şi sistemele de operare sunt actualizate la ultimele versiuni şi că toate vulnerabilităţile cunoscute sunt corectate.

DIICOT a declanşat o anchetă in rem

”La data de 12.02.2024, două societăţi comerciale  care prestează servicii de mentenanţă  a sistemului informatic integrat al spitalelor publice din România au sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  cu  faptul că, în zilele de 11 şi 12 februarie 2024, persoane neidentificate au atacat sistemul informatic integrat şi infrastructura hardware  cu un virus de tip ransomware  ce a avut drept consecinţă blocarea funcţionării acestui sistem şi a comunicaţiilor de orice fel,  precum şi  restricţionarea accesului la bazele de date informatice”, anunţă DIICOT.

În cauza constituită au loc cercetări, in rem, privind săvârşirea infracţiunilor  de acces ilegal  la un sistem, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi operaţiuni ilegale cu programe sau dispozitive informatice.

”Precizăm că în acest moment nu pot fi furnizate informaţii suplimentare privind stadiul anchetei, fiind incidente dispoziţiile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001. Această etapă nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva vreunei persoane, ci instituie cadrul procesual necesar  strângerii probelor  în vederea stabilirii corecte şi complete a stării de fapt şi  adoptării în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”. transmite DIICOT.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

27 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

57 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: