Guvernul a aprobat joi Hotărârea privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„A fost aprobată Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, care va duce, în scurt timp, la o colectare unitară a informaţiilor privind toate tipurile de cancer, în vederea monitorizării incidenţei cancerelor la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului acestei boli şi fundamentarea politicilor de sănătate publică”, a precizat Constantin, după şedinţa de guvern.
El a menţionat că, potrivit actului normativ aprobat, aceste raportări în Registrul Naţional de Cancer sunt obligatorii pentru întreg sistemul medical din România, fie public sau privat. Organizarea efectivă, cât şi standardele de comunicare urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii în următoarele 30 de zile, potrivit sursei citate de Agerpres.
Potrivit acestuia, actul normativ adoptat joi privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer face parte din „ecosistemul medical” prezentat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, săptămâna trecută.
Înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer este o măsură prevăzută în Planul Național de Combatere a Cancerului, care reprezintă un sistem informatic de înregistrare nominală a cazurilor noi de cancer diagnosticate, pe baze populaționale.
RNC va fi administrat Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin Centrul Naţional de Supraveghere al Bolilor Netransmisibile (CNSBN) și prin Centrul Naţional de Statistică în Sănătate Publică (CNSSP).
Potrivit actului normativ, furnizorii de servicii medicale de diagnostic și tratament vor fi obligați să raporteze datele bolnavilor diagnosticați cu cancer, iar direcțiile de sănătate publică (DSP) județene trebuie să raporteze decesele survenite la pacienți cu cancer. De asemenea, unitățile medicale și instituțiile publice trebuie să desemneze un responsabil pentru raportarea datelor în Registrul Național de Cancer.
După aprobarea hotărârii de guvern, următorul pas este aprobarea unui ordin al ministrului Sănătății, în termen de 30 de zile, care va include metodologiile de raportare, circuitul informațional, precum și modul de constituire, organizare și funcționarea a RNC.
Pentru ca registrul să devină operațional, Ministerul Sănătății și INSP urmează să dezvolte și operaționalizeze aplicația informatică de înregistrare nominală a datelor bolnavilor diagnosticați cu cancer.
Fondurile necesare dezvoltării și gestionării aplicației informatice de înregistrare a datelor pacienților cu cancer vor fi asigurate din bugetul Ministerului Sănătății, din sume provenite din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Actul normativ prevede și sancțiuni pentru necompletarea, de către furnizorii de servicii medicale de diagnostic și tratament, publici sau privată, a fișei unice de raportare a cazului de cancer “în termen de 30 de zile de la încheierea oricăruia dintre episoadele raportabile”, potrivit 360medical.ro.
Contravențiile prevăzute sunt avertisment scris (la prima constatare şi la următoarele constatări, dacă fapta a fost săvârşită după mai mult de un an de la data precedentei constatări), amendă de la 500 lei la 1.000 lei (la a doua constatare, dacă fapta este săvârşită la mai puțin de un an de la avertisment) și amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei (la a treia şi următoarele constatări, dacă fapta este săvârşită la mai puțin de un an de la prima amendă).
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…