Bărbia dublă este adesea confundată cu guşa. Este vorba de confuzii semantice. Nu sunt lingvist, dar pot spune că atunci când se discută despre „guşă“, lumea se referă la o excrescenţă („crescătură“) situată în regiunea cervicală anterioară (adică în regiunea din faţă a gâtului).
Acumularea de ţesut adipos (grăsime) are diverse particularităţi de la un individ la altul, care ţin de stofa genetică a fiecăruia. Adesea, se poate întâlni o acumulare de grăsime în regiunea submentonieră submandibulară (adică sub bărbie) la multe din persoanele care cresc în greutate. La unele persoane, apariţia de „guşă“ sub bărbie (adică de „bărbie dublă“) nici măcar nu e legată de creşterea în greutate, ci doar de configuraţia lor anatomică determinată genetic, la care se adaugă înaintarea în vârstă cu scăderea calităţilor elastice ale colagenului din piele.
Gușa de tip bărbia dublă
Astfel, pielea de sub bărbie începe să „atârne“ sub acţiunea îndelungată a forţei gravitaţionale. În alte afecţiuni foarte rare, se produce o acumulare tumorală de grăsime (tumori multiple şi benigne, denumite lipoame) la nivelul gâtului şi cefei, dând pacientului un aspect caricatural, denumit „gât proconsular“ sau „gât de bivol“. Aceasta e o afecţiune determinată genetic, mai frecventă la bărbaţi, denumită „polilipomatoză Madelung“.
Guşile de tip „bărbie dublă“ nu au vreo legătură cu glanda tiroidă sau cu hormonii tiroidieni secretaţi de aceasta, iar încercarea de a le înlătura constă în regim alimentar, cu scăderea rezervelor adipoase ale organismului de la acest nivel şi – în multe cazuri – chirurgie estetică. Glanda tiroidă se găseşte şi ea în regiunea din faţă a gâtului, dar nu imediat sub bărbie, ci mai jos, sub mărul lui Adam (cartilagiul tiroid). Bărbia dublă nu are aşadar legătură cu vreo creştere în dimensiuni a glandei tiroide. Glanda tiroidă, având o formă de fluture, are în mod normal dimensiuni mici – între 5 şi 20 ml la femeie şi între 5 şi 25 ml la bărbat. De cele mai multe ori, glanda tiroidă este aşa de mică încât, chiar dacă ea se află la suprafaţă, nici măcar nu se poate palpa. În anumite situaţii medicale, glanda tiroidă poate creşte în dimensiuni, fie difuz (în totalitate), fie prin apariţia unor formaţiuni nodulare unice sau multiple.
Există cazuri (nu rare) când tiroida creşte apreciabil, astfel încât ea poate fi observată uşor în regiunea de jos a gâtului ca o umflătură, difuză sau asimetrică, nodulară, astfel încât tiroida mărită poate fi lesne asimilată cu o „guşă“, fiind de altfel şi denumită „guşă difuză sau nodulară“. Guşa poate fi verificată dacă reprezintă într-adevăr o creştere de volum a tiroidei, rugând pacientul să înghită. Mişcarea laringelui în sus şi în jos în timpul deglutiţiei (înghiţitului) va antrena şi glanda tiroidă, care este fixată de cartilagiul tiroid al laringelui (mărul lui Adam), iar această mişcare poate fi observată de investigator la inspecţie şi/sau palpare“.