“Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 28 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 13.197 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 415 decese dintre care 2 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00″, au anunțat autoritățile.
În mod obișnuit, buletinul cu situația epidemică era transmis la ora 13, dar oficialii au decis să schimbe strategia și să ofere o informare în avans pentru a evita ca presa să mai publice pe surse date din bilanțul zilnic.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (27 octombrie) 14.950 noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 508 de decese, la care se adaugă patru decese anterioare intervalului de referință, dar raportate astăzi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.602.830, dintre care 46.015 au decedat, iar 1.358.530 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.470 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Din totalul de 512 pacienți decedați, 465 erau nevaccinați și 47 vaccinați. Cei 47 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.442. Dintre acestea, 1.861 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 478 sunt minori, 434 fiind internați în secții și 44 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.223.507 teste RT-PCR și 4.297.968 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.202 teste RT-PCR (14.557 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.645 la cerere) și 48.942 de teste rapide antigenice.