Doi angajați ai Aeroportului Internaţional din Sibiu sunt suspecți de gripă porcină, în timp ce un alt coleg de-al lor în vârstă de 38 de ani, care lucra ca dispecer, a murit recent de pneumonie severă. Reprezentanții aeroportului se pregătesc să intre în orice clipă în carantină.
Cei doi tineri de 22 şi 26 de ani, care lucrează la Aeroportului din Sibiu la încărcat/descărcat bagaje au fost internați aseară în spitalul din oraș, cu simptome specifice unei viroze respiratorii, iar medicii îi suspectează că ar avea gripă porcină.
”Băiatul meu a fost răcit luna trecută şi a rămas cu o tuse, tuşeşte, mai ales dimineaţa, l-a văzut un medic specialist din TBC şi acum i-a chemat, şeful de tură i-a sunat, băiatul meu şi colegul lui sunt în concediu medical, i-a chemat în urgenţă. Şi colegul lui este răcit. Au sunat şefii de tură să vină în Urgenţă, de ce, nu ştiu, băiatul meu are filmul făcut de la TBC, nu are nimic la plămâni, are o sinuzită care trebuie tratată”, povestește Monica Prodea, mama unuia dintre tinerii internaţi. Specialiștii le-au recoltat probe biologice și i-au internat la secția de Boli Infecţioase.
DSP confirmă un caz de AH1N1
”S-au prezentat în Urgenţă doi pacienţi de 22 şi 26 de ani cu febră, cefalee, cu astenie şi faticabilitate, cu coriză, s-au recoltat probele biologice şi în prezeent sunt internaţi în Serviciul de Infecţioase”, a spus Mirela Bădescu, medic în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe.
Reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Sibiu admit că unul dintre angajați a murit acum două zile din cauza pneumoniei, dar spun că nu știu mare lucru despre celelalte două cazuri. ”Vizavi de problema legată de colegul nostru care a murit într-adevăr ieri a avut loc decesul unuia dintre colegi pentru o complicaţie de natură virală, omul a fost internat în spital, a decedat ieri dar încă nu avem rezultatul autopsiei, iar vizavi de acest aspect, prezenţa la spital şi internarea celorlalţi doi colegi, nu putem să avem o poziţie oficială vizavi de acest aspect pentru că nu ştim pentru ce au fost internaţi”, a declarat Nicolaeta Boborodea, purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu.
Aceasta se pregătește oricând să anunțe instaurarea carantinei.
”Da, normal, în situaţia în care se va confirma gripa aviară există proceduri specifice care vor fi aplicate, dar de la discuţia cu internarea celor doi colegi până la confirmarea unei epidemii de gripă aviară e o altă discuţie, nu putem avea o asemenea decizie în acest moment”, a mai spus Boborodea. Pacienții care s-au aflat aseară la Urgenţa Spitalului de la Sibiu au primit, pentru orice eventualitate, măşti de protecţie. ”Măştile ni le-a împărţit o doamnă, doamna asistentă, nu ne-a zis nimic dar se pare că au fost doi băieţi suspecţi de gripă aviară. Am auzit vorbind oameni şi doamne de aici, cred că infirmiere sau barncardieri”, a povestit Cristina Şulea, o pacientă care aştepta pe holurile spitalului.
Arafat: „Cei doi prezintă simptome”
„Concluzia acestor analize va fi aflata in cursul zilei de azi (n.r. miecuri). Se va verifica daca este o gripa banala sau este un alt virus. Cei doi prezinta simptome usoare de gripa. Numai pentru faptul ca cei doi vin de la locul unde a fost si primul pacient, colegii au ales sa ii retina”, a declarat Raed Arafat, secretar in Ministerul Sanatatii, la Digi24.
În Statele Unite au fost raportate cazuri ale acestui virus foarte periculos
Între anii 2009-2010, AH1N1 a provocat o pandemie din cauza căreia au murit 284.000 de oameni. Zeci de mii de oameni mor în fiecare an din cauza acestei gripe, care apare în SUA între lunile octombrie și martie, având un varf de incidență în ianuarie și februarie.
Conform Daily Mail, Texasul este cel mai afectat stat american până acum, cu 25 de decese în acest sezon. De asemenea, în North Carolina au fost raportate 13 decese, iar alte 2 persoane au murit în Salt Lake City. La nivel național, 6 copii au murit.
Potrivit datelor oficiale ale guvernului american, între 5 si 20% din populatia care trăiește în SUA se îmbolnăvește de gripa în fiecare an.
Simptomele pot fi slabe ca intensitate sau severe si includ: febra, tuse, dureri in gat, slabiciune a corpului, dureri de cap si afectiuni ale articulatiilor si muschilor din jurul ochilor. In cazul complicatiilor apar: pneumonie, infectii ale urechilor sau a sinusurilor si deshidratare severa.