Grevă în Sănătate. Asistenții medicali din Marea Britanie vor intra în grevă. Va fi o grevă care prin dimensiunea și implicațiile ei ar fi fără precedent în istoria sistemului național de sănătate britanic. Care este principala nemulțumire? Ce se va întâmpla cu pacienții?
În Marea Britanie se anunţă cea mai mare grevă a asistenţilor medicali din sistemul naţional de sănătate, care se confruntă şi cu o criză majoră de forţă de muncă. Principala revendicare este creşterea salariilor peste rata inflaţiei.
Conducerea Colegiului Regal al Asistenților Medicali, care reprezintă întreg sectorul, susține că majoritatea celor 300.000 de membri a votat în favoarea unei greve. Colegiul Regal al Asistenților Medicali a fost fondat acum mai bine de 100 de ani și este pentru prima dată când își consultă membrii în privința unei acțiuni sindicale, o grevă care prin dimensiunea și implicațiile ei ar fi fără precedent în istoria sistemului național de sănătate britanic. Principala nemulțumire este legată de salarii.
Asistenții medicali cer venituri mai mari cu 5% peste rata inflației, care în prezent este de 12%. Niciuna din administrațiile din Anglia, Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord nu oferă astfel majorări salariale. Salariile asistenților medicali în Marea Britanie încep de la 27.000 de lire pe an, salarii brute, din care urmează să fie deduse taxele, și ajung la 55.000 de lire pe an pentru asistenții medicali care intră în sălile de operații, potrivit RRA.
Guvernul de la Londra face apel la asistenți să aibă în vedere impact asupra pacienților. Asistenții spun că nu vor fi afectate serviciile de urgență, însă toate celelalte programări, inclusiv operații, care nu sunt considerate urgente, vor fi anulate. Se așteaptă ca data grevei să fie anunțată săptămâna viitoare.
Guvernul de la Londra face apel la asistenți să aibă în vedere impact asupra pacienților. Asistenții spun că nu vor fi afectate serviciile de urgență, însă toate celelalte programări, inclusiv operații, care nu sunt considerate urgente, vor fi anulate. Se așteaptă ca data grevei să fie anunțată săptămâna viitoare