Din cuprinsul articolului
Medicii de la Sanatoriul Balnear Techirghiol atrag atenția cu privire la riscurile la care se expun persoanele care aleg să facă tratamente cu nămol în timpul zilelor caniculare, la orele de vârf.
Olga Surdu, medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie la Sanatoriul Balnear Techirghiol, afirmă că persoanele ce se ung cu nămol și se expun la soare în plină zi sunt expuse unor pericole mari.
”Cred că beneficiile sunt cele mai mici posibile. În momentul ăsta avem 23 – 24 de grade dimineaţa, iar în miezul zilei 30 și ceva de grade, deci numai temperatura este un factor de stres.
Eliminarea sudorii de pe piele este mecanismul care consumă cea mai multă energie și atunci organismul se răcorește.
În condițiile în care pacientul este acoperit cu nămol, acest mecanism de adaptare este anihilat, este inhibat pentru că este acoperită pielea cu nămol, care are culoarea neagră și se comportă ca un corp negru. Deci, în afară de faptul că acoperă, împiedică transpirația, absoarbe toată radiația solară.
Acesta este motivul pentru care noi recomandăm ca aplicația completă de nămol să se facă dimineața, între orele 8:00-10:00 sau după-amiaza, între orele 17:00-19:00. Corect făcută, aplicația nu durează mai mult de două ore”, a transmis dr. Olga Surdu, potrivit Radio Constanța.
”În afară de temperatură, pe litoral, elementul de disconfort este umezeala. La 80 de unități și peste 80 de unități, cum avem zilele acestea de umiditate, respirația este foarte dificilă.
Travaliul cardiac în condiții de temperatură crescută este comparabil cu un efort fizic mare. Ca și cum, eu știu, cineva ar sparge lemne, ca și atunci, toate suferințele cardiovasculare sunt amenințate cu decompensarea, ba chiar cu agravarea lor, iar pacientul, persoana, nu se simte bine, este obosită, respiră greu, gâfâie, ba nu poate să doarmă sau doarme prea mult. Deci, sunt o sumă de semnale de alarmă pe care organismul le dă, cu condiția ca ele să-și fie ascultate”, a mai spus medicul.
De asemenea, Olga Surdu a precizat că numeroși pacienți decid să ignore atenționările specialiștilor și se expun unor riscuri.
”Este o luptă cu convingerea pentru că fiecare dintre noi crede că știe mai bine decât ce i se spune, știe el personal ce are de făcut. Și faptul că unele persoane iubesc căldura și iubesc soarele le ‘ajută’ să ignore sfaturile”, a adăugat medicul, potrivit Antena 3.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…