Grasimea de pe abdomen este mai periculoasa decat cea de pe umeri, solduri ori coapse, avertizeaza medicii. Studiile au demosstrat ca acumularea grasimii predominant in regiunea abdominala reprezinta un risc mai mare pentru bolile cardiovasculare, afectiuni care se regasesc la peste jumatate din populatia Romaniei.
Dintre aceste boli, cele mai periculoase sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral si atacul ischemic (reducerea fluxului de sange de la nivelul creierului).
„Tesutul gras din aceasta zona ajunge direct in ficat si ii modifica functiile. De asemenea, secretia de colesterol va fi mai mare, iar sangele se va coagula mai repede, ceea ce va duce la aparitia cheagurilor care blocheaza vasele de sange”, explica cardiologul Ionel Bratu.
Diabetul, una dintre posibilele complicatii
In ultimii ani, s-a dovedit ca distributia grasimii in organism este foarte importanta si ca cea mai periculoasa forma de obezitate este cea de tip masculin, care se manifesta prin depunerea grasimilor pe burta. „Cele mai intalnite complicatii ale acestui tip de obezitate sunt diabetul si tulburarile cardiovasculare”, explica endocrinologul Constantin Dumitrache.
Medicii spun ca grasimea de pe abdomen este foarte activa din punct de vedere metabolic si se asaza mai usor pe vase, ingustandu-le. In schimb, grasimea de pe solduri, coapse sau umeri este mai inerta si mai putin periculoasa.
„Prin grasimea abdominala se elibereaza si o serie de acizi grasi liberi, substante deosebit de periculoase, ce tulbura secretia de insulina”, detaliaza diabetologul Eduard Adamescu, de la Spitalul Malaxa din Bucuresti.
Grasimea de pe burtă si cancerul
„Şorţul” de grăsime din abdomen favorizează răspândirea cancerului ovarian, arată un studiu recent al cercetătorilor americani.
Mai exact, celulele garse care se află în oment, un ţesut din zona abdomenului superior care susţine organele din apropiere, furnizează nutrienţii şi energia necesară unei creşteri rapide a tumorii, informează portalul Medical News Today. Autorul studiului, Ernst Lengye, profesor de obstetrică şi ginecologie la Univeristatea din Chicago, a explicat că ţesutul gras al omentului este foarte bogat în lipide care creează o rampă de lansare ideală şi oferă energie celulelor de cancer ovarian, ceea ce hrăneşte răspândirea acestei boli letale.
În cazul celor mai multor femei, în momentul în care afecţiunea este diagnosticată, cancerul este deja răspândit în oment, iar aici tumorile devin mai mari decât cele originale, spun specialiştii. Responsabilă este FABP4, o proteină purtătoare de grăsime. Dacă acţiunea ei este blocată, transferul de nutrienţi din celulele grase în cele canceroase este redus substanţial şi, implicit, tumora creşte mult mai greu. Cercetătorii de la Univerisitatea din Chicago sugerează că metabolismul lipidic ar putea fi implicat şi în dezvoltarea altor tipuri de cancer unde exsită o sursă bogată de celulele grase, cum ar fi cancerul de sân, gastric sau de colon.
Stresatii au abdomenul mai voluminos
Specialistii au observat ca la persoanele care se ingrasa mult in regiunea abdomenului exista si o cantitate mai mare de cortizol in sange (n.r. – cortizolul este hormonul stresului, dar are un rol important si in metabolismul lipidelor).
Pentru a scapa de acest tip de grasime, rolul cel mai important il au exercitiile fizice. „Dezvoltarea muschilor abdominali este chiar mai importanta decat dieta”, sugereaza nutritionistul si diabetologul Eduard Adamescu.
Grasimea abdominala poate fi eliminata si prin interventii chirurgicale, insa acestea sunt riscante si implica anestezie. Grasimea din jurul abdomenului poate fi determinata prin masurarea circumferintei taliei. La barbati, aceasta nu trebuie sa fie mai mare de 94 de centimetri, iar la femei sa nu depaseasca 80 de centimetri.
La pacientii care pierd in greutate in aceasta regiune a corpului s-a observat si o reducere a grasimii din jurul organelor interne. Chiar si o scadere de 5%-10% a greutatii corporale poate ameliora nivelul trigliceridelor, „colesterolului rau”.