Sari la conținut

Grădiniță sau bonă? Varianta ideală pentru dezvoltarea copilului

Nu o odată ai avut dilema: grădiniță sau bonă sau cu bunica. Cum să fie mai bine, mai sigur, mai sănătos pentru copil. Întrebare la care nu este ușor de răspuns, alegere dificilă care presupune de multe ori un consum enorm de energie. Despre rolul grădiniței în dezvoltarea ulterioară a prichindelului am discutat cu Bogdan Tase, psiholog la Asociația Extraordinary, din București.

Deși pare surprinzător, nu foarte mulți părinți percep corect rolul grădiniței sau beneficiile pe care aceasta le aduce în dezvoltarea unui copil. Rolul grădiniței este unul foarte important în buna creștere a copilului. Mai exact, ea ajută pe toate ariile de dezvoltare: aria socială, aria cognitivă, aria comportamentală și cea a vorbirii. Scopul ei este unul foarte important: aici punându-se bazele unei dezvoltări de lungă durată iar dacă baza nu este una solidă, va fi mult mai greu să clădești în continuare, ne-a spus psihologul.  

Acesta ne-a explicat și care sunt principalele beneficii pe care această instituție le aduce unui copil.

Grădinița îi învață pe copii foarte multe lucruri cum ar fi:

  • În aria socială îi învață să se integreze într-un colectiv, să se joace și cu ceilalți copii. Toate aceste lucruri îi va ajuta să devină adulți extrovertiți.
  • În aria cognitivă îi ajută la dezvoltarea corectă a creierului. Grădinița este locul unde copiii învață să scrie, să facă calcule simple matematice, unii chiar să citească.
  • În aria comportamentală cei mici învață să se obișnuiască cu un program, cu respectarea unui regulament diferit de ce erau ei obișnuiți acasă. Sunt învățați să împartă jucării, să își aștepte rândul dar și alte reguli de conduită în societate care sunt necesare pentru a se putea adapta la mediul social.
  • În aria vorbirii, o arie pe care mulți părinți pun accentul, vorbirea fiind și ceva vizibil, grădinița aduce un aport foarte important, aici, copiii dezvoltându-și cea mai bună și amplă parte a vocabularului.

Toate aceste cunoștințe dobândite în timpul grădiniței îi vor ajuta pe copii să devină adulți bine integrați pentru societate. Adulți care vor înțelege ce înseamnă respectul de sine, respectul față de celălalt, respectarea unui program sau unui regulament de ordine interioară, vor avea abilitatea de a duce la bun sfârșit un lucru, abilitatea de a discerne între bine și rău și multe alte abilități care vor rezulta din dezvoltarea acestor arii. În esență, rolul grădiniței este unul foarte important și orice copil are nevoie de ea, chiar dacă are sau nu cu cine sta în lipsa părinților. Acest ciclu de învățământ va pune bazele unei dezvoltări psihosociale sănătoase, ne-a mai spus psihologul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel