Sari la conținut

Glaucomul nu are simptome dar duce la orbire, netratat. Când să mergi la oftalmolog, în funcție de vârstă ca să îl descoperi din timp

Medicii oftalmologi din întreaga lume atrag atenția asupra acestei boli care apare pe nevăzute și care duce la orbire dacă nu este tratată. Glaucomul este a doua cauză de orbire, după cataractă, însă poate fi oprit dacă este depistat la timp.

Din cauza progresiei tăcute a bolii, până la 50% dintre persoanele afectate care trăiesc în țările dezvoltate nu sunt conștiente că au glaucom. Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 de milioane de oameni suferă de glaucom și 4,5 milioane de oameni și-au pierdut vederea din cauza glaucomului. Estimările Societății Române de Glaucom indică peste 140.000 pacienți cu glaucom în țara noastră.

Glaucomul nu produce dureri, bolnavii nu au simptome cu excepția îngustării câmpului vizual, așa că de multe ori diagnosticarea se face târziu. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medicii (preluați de Asociația Mondială Împotriva Glaucomului) este controlul oftalmologic periodic, preventiv, astfel:

 înainte de 40 – o dată la 4 ani

 între 40 și 54 de ani – o dată la 3 ani

 între 55 și 64 de ani – o dată la 2 ani

 peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

În plus, orice persoană cu factori de risc mari ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani după vârsta de 35 de ani. Factorii de risc cei mai importanți sunt diabetul și istoric de glaucom în familie. Pentru cei care au un părinte, un frate sau o soră cu glaucom, riscul este și mai crescut.

Alți factori de risc sunt presiunea intraoculară crescută (dar nici ea nu doare), vârsta (riscul de apariție a glaucomului crește ușor cu fiecare an de viață, în special la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani) și miopia severă.

”Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi tratată, dar poate fi ținută sub control. De aceea, este esențial ca oamenii să meargă regulat la consultații, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienții diagnosticați să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, spune conferențiar doctor Vasile Potop, membru în conducerea Societății Române de Glaucom.

Cifre importante:

 1% din populația cu vârsta de peste 40 de ani și 10% din persoanele cu vârsta de peste 80 de ani suferă de glaucom;

 Glaucomul este răspunzător pentru 12% dintre cazurile de orbire;

 Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 de milioane de oameni suferă de glaucom și 4,5 milioane de oameni și-au pierdut vederea din cauza acestei boli;

 Se estimează că 3% din populația de peste 40 de ani suferă de glaucom la nivel global și 2% la nivel european;

 Din cauza progresiei tăcute a bolii, până la 50% dintre persoanele afectate care trăiesc în țările dezvoltate nu sunt conștiente că au glaucom;

 În țări mai puțin dezvoltate, procentul persoanelor care suferă de glaucom fără să știe se ridică la 90%.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel