Din cuprinsul articolului
Gina Pistol, cunoscută pentru participarea la mai multe emisiuni concurs transmise pe micul ecran, a povestit că trece printr-o perioadă critică. Astfel, vedeta de televiziune a punctat că „e o traumă pe care eu trebuie să o lucrez la mine”.
”M-am culcat pe la 04:30, că am avut un zbor de noapte și m-a cam dat peste cap, dar voiam și eu așa să vorbesc singură, ce să fac, dacă Andrei este plecat în Bali, fiică-mea mă înțelege, dar nu-mi răspunde încă… Mă, nu știu ce se întâmplă, sunt foarte mâhnită, mi-am început săptămâna așa, supărată. Și am motive serioase să fiu supărată. Dacă ar fi trăit bunică-mea, ar fi zis că trăim sfârșitul lumii. Și fix asta simt, ne ducem la vale, am luat-o grav de tot prin păpușoi, cu toții. S-a înrăit lumea, fiecare e cu treaba lui, lipsa empatiei, nu știu ce se întâmplă, dar nu-mi place! Am aterizat la ora 02:00, eram cu un rucsac în spate, cu un copil adormit în brațe, cu căruciorul pe care încercam să îl urc în microbuzul de te duce de la avion la clădire. Și nu m-a ajutat nimeni, stăteau și se uitau la mine cum mă chinui”, a povestit Gina Pistol, pe rețelele sociale.
”Nu știu dacă ați înțeles ceva din tot ce am vorbit eu până acum…”
Ea mai transmis că ”Măi, nu știu ce se întâmplă, dar nu mai am energie și nu e doar energie din punct de vedere fizic, nu am energie psihic, nu știi cum e, nu reușesc să mă adun.
Oricum sunt puțin mai bine în perioada asta, dar am avut așa o… nu știu ce s-a întâmplat, anul ăsta a fost ciudățel rău pentru mine.(…) Nu știu dacă ați înțeles ceva din tot ce am vorbit eu până acum, din discursul meu, în capul meu are o logică, mai am discursuri din astea pe care le țin cu mine însămi, dar nu știu ce am avut, a fost o perioadă ciudățică așa, de aceea nici nu am făcut postări pe Instagram, pentru că pur și simplu nu am avut energie.
Toată viața asta de om mare mă consumă enorm și de când am devenit mamă parcă nu mai am timp de nimic altceva. Adică tot timpul fac cumpărături, mă ocup de casă, gătesc, stau și eu cu copilul. Avem o doamnă care ne ajută, doar că atunci când vine la noi să ne ajute fug repede, e o traumă pe care eu trebuie să o lucrez la mine”, conchide vedeta TV.
Trauma psihologică
Trauma psihologică este un tip de deteriorare a psihicului care se produce ca urmare a producerii unui atac din punct de vedere psihologic. Atunci când trauma duce la stres post-traumatic, daunele pot implica schimbări fizice la nivelul creierului uman, schimbări care afectează capacitatea persoanei de a face față în mod adecvat stresului.
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare, eveniment care apare în viața individului și care depășește posibilitățile sale de adaptare. În general acest eveniment neplăcut generează o sensibilizare excesivă a individului la emoțiile ulterioare. Atunci când trauma duce la stres post-traumatic, daunele pot implica schimbări fizice la nivelul creierului uman, schimbări de natură chimică, care afectează capacitatea persoanei de a face față în mod adecvat stresului și care, pe termen lung, generează efecte patogene durabile.
Cauze
De asemenea trauma psihică poate apărea din repetarea unei serii de evenimente mai puțin intense fiecare în parte, prin însumare copleșesc complet capacitatea individului de a face față sau de a integra ideile și emoțiile implicate în această experiență.
Sentimentul de „a fi copleșit” poate fi amânat săptămâni, ani în măsura în care persoana se străduiește să răspundă circumstanțelor imediate ale fenomenului stresor. Traumele psihologice pot duce la consecințe negative pe termen lung, care sunt adesea trecute cu vederea, chiar și de către profesioniștii din domeniul sănătății mintale.
Trauma poate fi cauzată de o mare varietate de evenimente, dar există câteva aspecte comune. Există frecvent o violare ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor și a drepturilor omului , punând persoana într-o stare de extremă confuzie și nesiguranță. Acest lucru apare, de asemenea, atunci când persoane sau instituții de care persoana depinde sau în care persoana își pune speranțele, încalcă sau trădează așteptările individului într-un mod neprevăzut.
Traumele psihologice pot însoți traume fizice sau pot exista independent. Cauzele tipice și pericolele de traume psihologice sunt:
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…