Din cuprinsul articolului
Gina Pistol a dezvăluit recent că nu se află într-o formă fizică bună și are de gând ca începând cu anul următor să își dedice mai multă atenție.
„Mai avem câteva zile de audiții și sper să rezist până la final. Simt că o iau prin păpușoi cu mintea, trupul și sufletul. M-am oprit la farmacie săptămână trecută și mi-am luat o pungă de suplimente și mă ajută un pic. Parcă mă simt puțin mai bine fizic. Și psihic.
Doamne, mă mai uit pe pagina Chefi la Cuțite – că nu mă uit la televizor, n-am mai deschis televizorul de când eram mică – și văd pozele din primăvară. Eu atunci credeam că sunt ok, că sunt într-o formă fizică nu chiar de invidiat, dar mi se părea că sunt ok, față de cum am fost.
Gina: Trebuie să fiu un pic în echilibru cu mine
Dar acum, uitându-mă la mine, ah, ce voinică eram, vai de mine! Gata, numai! De la anul, mă apuc de antrenamente. Am zis că eu nu-mi fac planuri de viitor, doar că la anu’ vreau să am mai multă grijă de mine, de minte, de trup și de sufletul meu, pentru că eu, ca să fiu așa cum mă știu cei dragi, cum mă știu oamenii, trebuie să fiu un pic în echilibru cu mine și cu tot ce se întâmplă în jurul meu.
Ca să fiu o mamă bună, o iubită bună, o soră bună și o prietenă bună trebuie să fiu un pic în echilibru cu mine. Și trebuie să mă apuc de sport, că mie îmi face bine. Mă ajută sportul. Mult. Trebuie să fac și terapie, vreau să călătoresc mai mult prin țară. Mi-e dor de natură, pe mine mă încarcă natura. Și nu știu, vreau să fac mai multe așa, pentru mine, pentru fiica mea, pentru Andrei, pentru familia mea. La anul o să fiu: new year, new me”, a declarat Gina Pistol pe pagina sa de Instagram.