Din cuprinsul articolului
Primii ani de școală înseamnă pentru un copil și un posibil debut al unor boli care îi afectează coloana vertebrală, deformând-o. Acesta e motivul pentru care mulți cred, în mod greșit, că rucsacul umplut până la refuz sau poziția în bancă ar fi de vină
Elena Oceanu
Cele mai întâlnite boli de spate ale copiilor sunt scoliozele și cifozele care, tratate necorespunzător pot avea consecințe grave. De aceea, trebuie să fii foarte atent pentru ca micuţul tău să nu dezvolte astfel de boli, şi să-l duci la medic din timp pentru a fi consulatat. Mai mult ca în orice altă afecțiune, în scolioză, existența unor prejudecăți ce se transmit din generație în generație fac ca țara noastră să aibă un număr foarte mare de copii cu forme grave ale acestei boli, care se prezintă tardiv la doctor și care, ulterior, sunt tratați incorect, atenționează prof. dr Mihail Jianu, medic primar ortoped. Specialistul adaugă că statul aplecat la birou sau la calculator nu conduce la o deformare a coloanei, decât dacă există o predispoziție genetică și hormonală: „Poziția vicioasă nu are cu certitudine niciun rol în apariția unei scolioze. Dacă ar fi așa, nu s-ar putea explica de ce boala apare într-o proporție atât de mare la fete (80-85%) și de ce primele semne de deformare apar exact în perioada pubertății și nu la vârste mult mai mici, când comportamentul copiilor, fete și băieți, este aproape identic”.
Rucsacul plin nu deformează coloana
Un alt mit foarte răspândit, din păcate, chiar de către unii medici, este acela că apariția scoliozei este cauzată de ghiozdanul prea greu. „Actualmente, în România, în fiecare categorie de vârstă și, implicit, în aceeași clasă, sunt aproximativ 200.000 copii (pe fiecare categorie de vârstă, n.r.) care duc zilnic un ghiozdan cu greutate sensibil egală. Dintre aceștia, foarte puțini (0,2-3%), vor dezvolta o scolioză, restul nu. Zeci de ani, generații întregi de elevi au avut de dus ghiozdane mult mai grele, nu din materiale ușoare precum sunt cele de azi”, demontează acest mit dr. Jianu. Pentru că nu este o afecțiune spinală dureroasă, copiii nu sunt duși de părinți la doctor pentru consult. Proporția scoliozelor dureroase este de doar 3%, iar cauzele durerii sunt musculare sau reflexe dureroase din cavitatea toracică sau abdominală.Pentru că aceste lucruri nu sunt cunoscute de mulţi medici, la noi, în foarte multe cazuri, copiii bolnavi ajung să fie văzuți foarte târziu de un specialist în domeniu, când boala este avansată, iar singurele soluții de tratament sunt intervențiile chirugicale. Toate acestea se întâmplă şi pentru că lipseşte o reţea naţională de depistare precoce şi tratament a deformărilor de ax ale coloanei vertebrale, reţea care ar putea fi pusă la punct cu ajutorul medicilor din cabinetele şcolare.
Coloană deformată sub formă de C sau cu cocoașă
Scolioza presupune o deformare a coloanei vertebrale în plan frontal (copilul văzut din spate are coloana în formă de C sau S) iar cifoza o deformare în plan sagital (din profil, se poate observa că s-a dezvoltat o cocoaşă). În cazul scoliozei, curbarea coloanei vertebrale poate să apară în zona toracică, lombară sau toraco – lombară. Aceasta nouă poziţie a coloanei produce asimetrii ale umerilor şi omoplaţilor. În fazele incipiente curburile se pot redresa uşor, însă în fazele mai avansate se produc modificări osoase. Poți verifica singur dacă copilul tău are sau nu scolioză: cu spatele gol, cere-i să aplece trunchiul înainte. Astfel poți vedea mai ușor dacă coloana vertebrală este sau nu deformată. Orice suspiciune ai avea, mergi cu micuțul la un specialist în ortopedie pediatrică.
Cum se depistează cele două boli
Pe lângă examinarea fizică și efectuarea unor teste specifice, medicul va apela și la radiografii cu raze X (obligatorii în cazul identificarii scoliozei prin examinare fizică). Radiografiile pun în evidență atât gradul și severitatea scoliozei, cât și apariția altor deformări ale coloanei: cifoza (curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică, provocând cocoașa) sau lordoza (curbarea excesivă a coloanei în regiunea lombară, provocând dureri de şale). În plus, pentru depistarea bolii se poate folosi și rezonanța magnetică computerizată, un procedeu modern ce nu utilizează radiații cu raze X, foarte sigur pentru micuți.
Scoliozele fără cauze, cele mai fecvente
Oamenii de știință au identificat până acum trei tipuri de scolioză. În circa 90 la sută din cazuri, motivele apariţiei scoliozei nu sunt cunoscute (acestea se numesc idiopatice), apărând în cazul unor copii ale că- ror coloane vertebrale fuseseră anterior drepte. Un alt tip de scolioză este cea congenitală (se poate observa de la naştere, copilul are nişte vertebre malformate, prost croite) şi cea cauzată de dereglări musculare (apare după poliomelită, infirmitate motorie cerebrală) sau distrofie musculară.
Hormonii, posibilă cauză a scoliozei
Fetele au mult mai multe șanse decât băieții să sufere de scolioză, ele reprezentând 85-90 la sută din totalul cazurilor. De cele mai multe ori afecţiunea apare după vârsta de 9-10 ani, în perioadă de prepubertate – pubertate. Faptul că debutează în acest interval, mai ales la fete, îi face pe medici să bănuiască că ar putea fi cauzată și de concentrația de hormoni feminini din sânge – la această vârstă creşte mult, pregătind organismul pentru sarcină şi naştere, diametrul bazinului se măreşte, hormonii relaxând articulaţiile etc. Din acest motiv se dereglează şi statica coloanei, vertebrele nu mai au rezistenţă şi apar aceste deformări. Foarte adevărat este, însă, şi faptul că din milioane de fete care trec prin pubertate numai unele fac boala, ceea ce înseamnă că în declanşarea ei intervine şi predispoziţia genetică.
Programarea genetică „ajută” boala
Cifoza sau deformarea care implică apariţia cocoaşei este de aceeaşi etiologie ca şi scolioza. Nici în această boală ortopezii pediatrii susţin că nu se poate spune că poziția incorectă în care copilul stă în bancă are vreo legătură cu declanșarea ei. Poziţiile greşite sau miopia pot favoriza aşa-numitele atitudini cifotice (copilul are tendinţa de a sta cocoşat), dar nu pot declanşa o cifoză gravă, funcţională. Nu putem spune însă că nu este bine ca un copil să stea drept în bancă, însă o poziţie incorectă nu trebuie luată drept cauză favorizantă pentru apariţia cifozei.
Cum se tratează: Exercţiile fizice şi corsetul
Atunci când este depistată din timp, scolioza pot fi tratată mult mai ușor, fără a se mai ajunge la intervenții chirugicale complicate, în care vertebrele trebuie sprijinite cu tije sau cârlige. Care ar fi aceste tratamente? Depinde de stadiul bolii. Pentru curbări ale coloanei vertebrale de până la 30 de grade se face kinetoterapie (gimnastică medicală sub îndrumarea unui specialist).
Kinetoterapia este importantă pentru întărirea musculaturii, exerciţiile având şi un rol benefic pentru sănătatea bolnavilor: îi ajută să respire mai bine, să aibă mobilitate, ajută la flexibilitatea coloanei.
Cel mai important lucru este acela ca părinții să fie foarte atenți la modificările care apar în corpul copilului. Semnele celor două afecțiuni, scolioza și cifoza, se pot vedea cu ochiul liber. Totul e să te uiți!
Când se apelează la operație
De la 30 la 50 de grade se recomandă pe lângă gimnastică și purtarea unui corset, care previne agravarea curburii, (corsetul nu va îndrepta însă coloana) iar la curburi ale coloanei de peste 50 de grade se ia în considerație operația. Scopul intervenţiei chirurgicale este de a îndrepta coloana, cât de mult şi sigur posibil, şi de a men- ţine corecţia. Cum ajung medicii să o îndrepte? Prin fuzionarea vertebrelor de-a lungul coloanei şi sprijinirea acestora cu o instrumentaţie destul de sofisticată: tije, cârlige, racorduri. Intervențiile chirugicale sunt însă destul de complicate și pot dura chiar 7-8 ore.