Sari la conținut

Ghidul pacientelor cu cancer la sân. Tot ce trebuie să știe o femeie care a primit acest diagnostic

Un ghid destinat pacientelor diagnosticate cu cancer la sân a fost lansat pe 12 februarie, în Capitală. În navigator este cuprins tot traseul unei paciente cu cancer la sân – pornind de la suspiciunea iniţială, investigaţiile ce trebuie efectuate pentru stabilirea diagnosticului, stadializarea bolii şi tipul de tratament.

Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei şi reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societăţii Europene de Oncologie Medicală. În România, peste 9.000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de sân.

”Acest tip de iniţiative de informare a pacientelor sunt întotdeauna bine-venite, mai ales când vorbim despre cancerul de sân, o boală cu un impact socio-economic foarte ridicat. Sper că informaţia din acest navigator să ajute pacientele să înţeleagă mai bine cu ce se confruntă şi ce trebuie să urmărească, de la diagnostic, până la tratament”, a afirmat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Medicul Dragoş Median de la Spitalul Clinic Filantropia a afirmat, într-o conferinţă de presă, că ghidul este util atât pacientelor, pentru a se informa şi a şti care sunt paşii de urmat, cât şi medicilor, care vor avea de-a face cu pacienţi informaţi.

„Traseul unei paciente în sistemul de sănătate pare adesea complicat şi de multe ori pacientele diagnosticate cu cancer de sân au nevoie de informaţii şi explicaţii clare cu privire la etapele diagnosticării şi intervenţiilor necesare tratamentului acestei afecţiuni. Tipul de informaţie cuprins în acest navigator poate ajuta la scurtarea timpului dintre etapele acestui proces, ceea ce creşte şansa unui diagnostic şi a unui tratament mai rapid”, a declarat, la rândul său, Oana Matei, Group Medical Manager Roche România.

Navigatorul este disponibil pe platforma www.canceruldesan.ro şi va fi distribuit în format fizic şi în secţiile de oncologie ale spitalelor din ţară.

Totodată, 1.500 de eşarfe de mătase vor fi oferite pacientelor cu cancer de sân care se află în tratament pe bază de chimioterapie. Eşarfele au fost realizate de o pacientă care a avut o astfel de boală.

Platforma www.canceruldesan.ro este primul website ce conţine exclusiv informaţii detaliate despre cancerul de sân. Platforma are peste 80 de articole şi se adresează atât pacientelor, cât şi tuturor celor care doresc să afle mai multe cu privire la prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul cancerului de sân, precum şi multe alte informaţii despre ce înseamnă să trăieşti cu această boală.

Navigatorul a fost lansat de FABC şi Roche România.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel