Categories: Stil de viaţă

GHIDUL complet al sexului la români: câți au disfuncții erectile, cât sex fac pe lună, când își încep viața sexuală

Peste un milion de romani suferă de disfuncţii erectile, însă doar 1% dintre ei se prezintă la medic. Studiile făcute de către specialiştii romani arătă că interesul concetăţenilor faţă de sex şi perfomanţe sexuale este mult mai mic decât în ţările occidentale.

Disfuncţie erectilă, nu impotenţă

Estimările doctorilor în privinţa vieţii sexuale a românilor nu sunt deloc favorabile: în jur de 1,3 milioane de bărbaţi români suferă de disfuncţii erectile (DE), însa doar 1% dintre ei se prezintă la medic ca să ceară un tratament.

Datele provin dintr-un studiu medical foarte serios făcut în urmă cu câţiva ani. Acesta a arătat că mai mult de 25% dintre bărbaţii romani cu vârsta peste 35 de ani au un oarecare grad de disfuncţie erectilă. Trebuie menţionat că termenul de disfuncţie erectilă nu este egal cu cel de impotenţă. De fapt, specialiştii în domeniu au ajuns la concluzia că termenul de impotenţă este prea agresiv şi sugerează mai degrabă absenţa totală a funcţiei aşa că a fost înlocuit cu cel de disfuncţie erectilă. Aceasta este definită de specialişti drept imposibilitatea de a obţine şi menţine o erecţie suficientă pentru realizarea unui act sexual satisfăcător.

Disfuncţie uşoară sau severă?

Care ar fi cauzele problemelor de erecţie? Pâna în anii 90 s-a crezut că 90% dintre disfuncţiile erectile sunt de natură psihogenă, altfel spus se credea că nu există bărbaţi impotenţi, ci numai femei nepricepute. Ulterior, pe măsură ce s-au acumulat date noi cu privire la fiziologia erecţiei, s-a ajuns la concuzia că de fapt, mai mult de  80% dintre disfuncţiile erectile au o componenta organică, adică există leziuni, cel mai frecvent la nivelul vaselor sanguine.

Gradul disfuncţiei de care suferă un bărbat – uşoară, medie sau severă – depinde de viaţa mai mult sau mai puţin stresantă pe care aceştia o au, de eventuale probleme de sănătate care se asociează dar şi de modul de reacţie, particular fiecarui individ. Munca în tensiune poate genera modificări neurohormonale în organism care au drept consecinţă disfuncţii.

Vârsta scade potenţa

Pentru o erecţie bună, trebuie să vină spre penis sânge suficient de mult şi să plece sânge puţin. În momentul în care apar disfuncţionalităţi în această privinţă, apare şi disfuncţia erectilă. Cu trecerea anilor, viteză fluxului sanguin scade ceea ce explică reducerea performanţelor sexuale. Cea mai dramatică scădere a fluxului de sânge care vine spre penis apare, paradoxal, nu la 60 de ani cum ne-am aştepta, ci între 30 şi 40 de ani. Odată cu vârsta potenţa scade oricum, nefiind posibil ca la 40 de ani un bărbat să aibă aceleaşi capacităţi ca la 20 de ani, decât în cazuri excepţionale.

Cât sex pe lună?

Standardele în ceea ce priveşte numărul de contacte sexuale într-o lună sunt destul de ridicate la americani, ei fiind singurii care au efectuat astfel de studii pe criterii ştiintifice. Marjele sunt însă foarte mari şi depind de la caz la caz, fiind normal ca într-o perioadă mai grea numarul de raporturi sexuale să fie mai mic. Informaţiile care urmează sunt doar orientative.

Între 20–30 de ani, sunt normale în medie între 15-30 de acte sexuale pe lună.

Între 30 şi 40 de ani, media este de 8, (+-5) pe lună (pot fi şi 3, dar şi 13).

Între 40 şi 50 de ani, media scade la 4-8 pe lună. Dupa 60 de ani, frecvenţa indicată de specialişti este de 4 (+-4) pe lună.

Tratamente posibile

Soluţia de tratament în situaţia în care problemele sexuale  ar putea fi cauzate de stres este o pauză. Pentru mulţi bărbaţi o simpla ieşire de câteva zile la munte sau mare readuce potenţa la cotele obişnuite  Dacă neplăcerea persistă, consultaţi un medic (psihiatru, endocrinolog cu competeţă în sexologie, urolog). Mai întâi se încerca tratamente nespecifice cu vitamine, tonice generale iar dacă acestea nu dau rezultate, trebuie luate medicamente mai puternice de tipul Cialis, Viagra, Levitra. Acestea acţionează la nivel vascular şi facilitează obţinerea unei erecţii. Efectul medicamentelor de ultimă generaţie durează mai mult de o zi (la Cialis efectul este de 36 de ore, în timp ce la Viagra este de 4 ore) şi nu au contraindicaţii în ceea ce priveşte consumul de alcool sau mâncare concomitet cu medicamentele. Foarte importantă este şi înţelegerea din partea partenerei. Printre opţiunile terapeutice disponibile  mai sunt şi tratamentele transderme cu testosteron şi injecţiile în corpul penian. Soluţia în cazurile grave este protezarea peniană. Preţul unei proteze peniane variază între 1200 de euro una mai simplă şi peste 15 mii de euro, cea “gonflabilă”.

Explicaţiile lispei potenţei

Specialiştii afirmă că 80% dintre cazurile de DE sînt cauzate de anumite boli, precum diabetul (din doi diabetici, unul are disfuncţie erectilă), hipertensiunea arterială, bolile de ficat sau rinichi etc. Factorii psihologici sunt răspunzători pentru 20% dintre cazurile de DE (stresul, anxietatea, depresia). Pe viitor, oamenii de ştiinţă estimează că procentul DE va creşte din cauza procesului general de îmbătrînire şi pentru că va creşte şi accesibilitatea la medic.

Actul sexual la români, mai scurt decât la americani

Românii sunt mai rapizi în realizarea unui act sexual, spre deosebire de americani, se arată într-un studiu realizat de către specialiştii de la Centrul Medical Povernei din Capitală. „Am chestionat 120 de pacienţi, 65 dintre ei sufereau de disfucţie erectilă iar 55 erau normali. Le-am cerut să completeze un chestionar legat de timpul de organizare a actului sexual’’, ne-a declarat dr. Dan Pereţianu, specialist în sexologie şi andrologie, autorul cercetării. Bărbaţilor li s-a cerut să spună cât timp le ia din momentul în care apare dorinţa de a face sex şi până când se decid (“timpul dorinţei”), cât le ia de la decizie la preludiu (“timpul deciziei”) şi de la preludiu la penetrare. A rezultat un timp total de 37 de minute la bărbaţii normali şi de 44 de minute la cei cu disfucţie erectilă, în timp ce la americani timpul total alocat acestori timpi, de la momentul la care se ia decizia şi până la finalizarea lui, este mult mai mare, de 54 de minute. ‘‘Românii au un act sexual mai scurt decât americanii, mai ales la nivelul gândului (de la gând la decizie). Americanii se gîndesc mai mult până se decid dacă să aibă sau nu un act sexual, în timp ce românii sunt foarte rapizi în decizie“, comentează rezultatele cercetării dr. Pereţianu. Mai exact, americanilor le ia 29 de minute să se decidă să facă sex în timp ce românii au nevoie de 12 minute (cei normali) şi 18 minute (cei cu disfuncţie erectilă). Constatările făcute de medici îi ajută să le ofere pacienţilor cu probleme medicamente care au o acţiune mai rapidă asupra erecţiei.

Puţin interes pentru raporturi sexuale multiple

Nici în privinţa raporturile sexuale multiple (mai multe ‘‘numere’’, într-un interval de patru ore sau de 24 de ore) romanii nu sunt prea performanţi. Într-un studiu realizat în acelaşi centru medical, pe un lot de peste 80 de bărbaţi (dintre care 34 sufereau de disfuncţii erectile), se arată că bolnavii cu disfuncţii erectile au un singur raport sexual într-un interval de patru ore şi 1,03 la 24 de ore, în timp ce aceia care nu au probleme prezintă o medie de 1,24 la 4 ore şi de 1,83 la 24 de ore. În plus, pacienţii cu DE au declarat că fac sex o dată la 1-2 luni iar cei normali de două ori pe săptămână. “Românii sunt mai puţin interesaţi de raporturile sexuale multiple comparativ cu americanii, inclusiv cei care suferă de DE. În cultura americană este important pentru bărbat să aibă raporturi sexuale multiple, ceea ce conduce şi la consumul mai mare de medicamente de tip blocanţi de 5 fosfo diesterază’’, explică dr. Dan Pereţianu, specialist în sexologie, care mai spune că aceste constatări îi ajută pe medici să aleagă tipul de medicament necesar pacientului, în condiţiile în care nu are nevoie de un medicament care să favorizeze raporturile sexuale multiple.

150 de milioane de bărbaţi suferă de DE

Bărbaţii din ţările occidnetale sunt mult mai receptivi la tratamentele pentru disfuncţii erectile decât românii. În SUA se prezintă la medic 17% dintre bărbaţii cu probleme, în Olanda 24% iar în Japonia în proporţie de 19%.

Potrivit unui studiu publicat în British Journal of Urology, DE afectează global peste 150 de milioane de bărbaţi, dintre care 90 de milionae trăiesc în Brazilia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Relaţiile sexuale încep la 14 ani

Trezirea nevoilor sexuale la tinerii români se face astăzi mult mai rapid decât în trecut, susţin specialiştii în sexologie. Vârsta la care se începe viaţa sexuală a scăzut de la 18-22 de ani, la o medie de 14 ani astăzi. Motivul acestei situaţii este în primul rând agresiunea informaţională la care aceşti tineri sunt supuşi, agresiune venită din partea televiziunii, dar şi a presei scrise (foarte multe reviste care prezintă trupuri goale, diferite poziţii de raport sexual etc.).

“În plan sexual, începerea vieţii sexuale înainte de maturizarea psihologică poate duce la trăiri sexuale inadecvate atât din punct de vedere al orientării sexuale cît şi al tehnicii, ceea ce conduce la numeroase despărţiri”, este de părere specialistul în sexologie Dan Pereţianu, care mai adaugă că în ziua de azi cuplurile se despart mai frecvent iar schimbarea partenerilor se face foarte rapid.

Vârsta optimă pentru debutul vieţii sexuale

Majoritatea tinerilor iau actul sexual ca o joacă, în urma cărei constată că obţin o plăcere. Specialiştii afirmă însă că actul sexual nu-i o joacă şi nu ar trebui început în perioada copilăriei când psihicul nu este maturizat pentru a-l putea percepe corect. Specialiştii concluzionează că viaţa sexuală trebuie începută în momentul în care maturizarea organelor genitale este conformă cu maturizarea înţelegerii trăirilor sexuale. Maturizarea organelor genitale se petrece între 9 şi 14 ani la fete şi între 12 şi 18 ani la băiat, vârsta optimă pentru debutul sexual ar trebui să rămînă între 18 şi 22 de ani, şi la fete şi la băieţi, când ambii sunt maturizaţi fizic şi psihic şi au capacitatea de a percepe corect raportul sexual.

 

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

16 minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

46 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

56 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: