CINCI CAUZE ESENȚIALE pentru care ne pierdem părul și cele mai bune soluții

Îngrijirea și căderea părului au ajuns adevărate obsesii pentru mulți români, iar forumurile, inclusiv doctorulzilei.ro, sunt pline de neliniști legate de acest subiect. „Acum câțiva ani, a început să îmi cadă parul exagerat, am porțiuni în care se vede scalpul. Am avut un accident de mașină în 2004 și am suportat șapte operații. M-am tuns scurt, am fost la dermatologi, mi-au dat niște spray-uri, fără rezultat, mi-am făcut analizele pentru tiroidă, care au ieșit bine, am luat vitamine și minerale. Degeaba! Ce aș putea face??? Sunt disperată!”, întreabă Cristina, pe forumul doctorulzilei.ro. Care sunt explicațiile și soluțiile când vine vorba despre căderea părului, îngrășarea lui sau enervanta mătreață?

De ce „se ofilește” podoaba capilară

Pentru a înțelege mai bine această problemă,  puteți compara podoaba capilară cu o grădină. Modul în care crește este rezultatul a ceea ce se întâmplă „dedesubt”. Pot interfera cu ciclul creșterii părului de la medicamente, până la stresul unei operații, infecții sau chimicale. „Pe lângă cauzele genetice și hormonale, mai sunt incriminate pentru căderea părului stresul, avitaminozele si unele cauze specifice. Există căderi de păr generalizate sau localizate, cunoscute sub numele de peladă sau alopeciae areată. În această situație, căutăm și cauze infecțioase sau autoimune care pot genera problema”,  explică medicul dermatolog Mihaela Leventer.
Chiar dacă pierderea părului pare mai gravă și mai frecventă în cazul bărbaților, și femeile au un risc la fel de mare de a rămâne fără păr sau de a avea firul extrem de fragil și subțire. Cele mai multe remarcă problema când ajung la vârsta de 50-60 de ani, însă se poate întâmpla și mult mai devreme.

E normal să pierdem și 100 de fire de păr zilnic

Cei mai mulți oameni pierd între 50 și 100 de fire de păr în fiecare zi, potrivit Academiei Americane de Dermatologie. În zilele în care părul este spălat, cad până la 250 de fire, însă nu e bine să evitați spălarea, fiindcă oricum părul o să cadă. Un indiciu care trădează o cădere anormală a podoabei capilare este și următorul: dimineață, la trezire, pe pernă veți observa o cantitate mai mare de fire, ca și la oglinda unde vă pieptănați.
În timp ce la bărbați căderea părului apare de la frunte către creștetul capului, la femei se manifestă mai degrabă subțierea firului de păr pe partea centrală a scalpului.
Sfatul medicului Mihaela Leventer pentru cei care sunt de părere că pierd părul într-o proporție exagerată: mergeți la o un dermatolog. „Acesta va stabili dacă este vorba de o afecțiune dermatologică sau dacă e o cădere fiziologică. Tot el va spune analizele necesare pentru a descoperi cauza”.
Tratamentele depind de motivul pierderii podoabei capilare: se administrează vitamine, mai ales cele din seria B și minerale, cum ar fi seleniul și zincul, pentru că ajută la revigorarea părului, dar, de cele mai multe ori, se dau medicamente specifice, ghidate de analize, adaugă medicul.

Cinci cauze ale căderii podoabei capilare

1. Stres
Variațiile mari de greutate, contraceptivele, dar și un divorț sau operațiile pot face părul să cadă.

2. Moștenirea genetică
Bărbații ai căror tați și bunici (și din partea mamei) au avut chelie au un risc mare să aibă aceeași problemă.

3. Schimbări hormonale Apar atât la femei tinere, cât și la cele aflate la menopauză. Se pot asocia cu seboreeași acneea.

4. Cauze infecțioase și autoimune
Artrita reumatoidă, diabetul de tip I, scleroza multiplă, psoriazisul.

5. Dieta precară  
În special lipsa proteinelor și a fierului din alimentație poate amplifica diminuarea podoabei capului.

^ Spălați părul când simțiți nevoia!
Multe întrebări ale cititorilor doctorulzilei.ro vizează părul gras și mătreața. „În aceste cazuri e vorba de dermatită seboreică, afecțiune care se manifestă cu mâncărimi și cojirea scalpului. Boala se tratează și cu șampoane antidermatită seboreică. Varianta aceasta de tratament este cea mai simplă și ușor de utilizat”, recomandă medicul dermatolog. Îngrășarea părului este fiziologică și  toate persoanele se confruntă cu ea. Pentru a o corecta, ne spălăm. „Ritmul spălării este dat de normele sociale, de obiceiuri culturale, de posibilități și de obținerea senzației de confort, care e diferită de la o persoană la alta”, adaugă medicul. Astfel, sunt indivizi care consideră corect și confortabil spălatul zilnic, alții se spală pe cap la două zile sau la o săptămână, dar sunt și populații care nu se spală și prețuiesc seboreea, cu care își construiesc un aspect specific al podoabei capilare.

Dereglările hormonale care vă pot lăsa fără păr. Cele trei cauze posibile

Căderea părului  din cauze hormonale este mai frecventă în cazul femeilor. Există trei situații de acest tip, explică Dan Perețianu, medic primar endocrinolog și doctor în științe medicale, la Centrul Medical Povernei din București.
1. Căderea părului de pe cap la fetele/femeile cu
hiperandrogenism. Asta înseamnă că părul crește unde nu trebuie, inclusiv pe bărbie și pe extremități, și cade de pe cap.
2. La menopauză. Sunt multe femei care nu  mai au estrogen și, din această cauză, are de suferit și podoaba capilară.
3. Hipotiroidism (glanda tiroidă nu secretă suficienți hormoni tiroidieni). În formele accentuate, părul cade de peste tot. Se manifestă și cu oboseală, creștere în greutate,  edeme, piele uscată.

Tratamentul se dă după analize amănunțite

Soluțiile de tratament trebuie alese în funcție de cauza identificată în urma analizelor. „La hiperandogenism de cauză ovariană, nu suprarenală, care se asociază și cu seboree și acnee, se recurge la blocarea secreției ovariene, prin administrarea de estroprogestative, la care se adaugă, în funcție de progestiv, și un antiandrogen”, sunt explicațiile oferite de medicul endocrinolog. Dacă la mijloc este o tumoră ovariană, se intervine asupra tumorii, iar dacă este una suprarenală, se operează, de asemenea.
Pentru femeile aflate la menopauză, care sunt afectate de căderea masivă a părului, se recomandă administrarea de estrogen, „ceea ce femeile noastre nu prea fac”, completează medicul endocrinolog.

Tehnici moderne: laser cu flacără roșie și transplant

O ultimă ofertă în materie de leacuri pentru chelie disponibilă în România este laserul cu lumină roșie. Aparatul, care se găsește într-o clinică privată din București, a făcut deja fericiți sute de români. Oricine poate face tratamentul cu Sunetics, indiferent de sex, cu o singură condiție: „să mai aibă câțiva foliculi rătăciți”, afirmă medicul dermatolog Lucian Russu. „Fără rădăcini, niciun laser nu mai face nimic”, e sincer doctorul. Procedura este destul de simplă: se stă jumătate de oră sub cască, cu niște ochelari speciali, și o lumină roșie de intensitate joasă stimulează foliculii și intensifică regenerarea celulară. O ședință de 20 de minute costă 30 de lei, iar una de jumătate de oră, 45 de lei. Sunt necesare 44 de ședințe în decurs de un an. Cercetarea actuală încearcă să revigoreze rădăcinile de păr părăsite de fire și care se miniaturizează. Ele conțin celule stem, dar sunt incapabile să mai formeze un fir viguros. „Dacă totuși podoaba capilară s-a pierdut în creștetul capului și chelia s-a format, se ia în calcul și transplantul firelor de păr de la ceafă spre zona cu păr lipsă. De fapt, este o redistribuție a propriilor fire de păr cu scopul de a asigura o acoperire mai bună”, completează medicul dermatolog Mihaela Leventer. Costurile transplantului variază între 1.500 și 2.500 de euro, în funcție de suprafața grefei de păr.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

18 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

28 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

47 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: