Din cuprinsul articolului
Gheața neagră”, extrem de periculoasă. Gheața neagră este una dintre cele mai periculoase fenomene care pun în pericol traficul pe timp de iarnă. Pelicula fină de gheață se formează direct pe asfalt, astfel încât ea are aceeași culoare și este extrem de greu de identificat.
Un carambol, în care au fost implicate 17 autovehicule, între care şi o ambulanţă fără pacient, s-a produs, în această dimineaţă, din cauza poleiului, pe podul din localitatea Dârste, judeţul Braşov. Nu au fost, însă, persoane rănite grav. Eexpertul în conducere defensivă Titi Aur a atras atenţia că poleiul reprezintă cel mai mare pericol pentru şoferi în sezonul rece, mai ales pe poduri, anvelopele de iarnă fiind absolut necesare.
El a vorbit, de asemenea, despre importanţa politeţii în trafic şi a programării adecvate a timpului de deplasare, având în vedere că astăzi se încheie minivacanţa şi este de aşteptat ca pe şosele să fie aglomeraţie.
„ În primul rând, avem nevoie de anvelopele de iarnă. Niciodată nu am fost adeptul anvelope all season. Gheaţa neagră, poleiul, este cel mai periculos lucru care mi se poate întâmpla. De ce? Pentru că mă surprinde. În această perioadă de mini-vacanţă trebuie sa plec de la această premisă, că pe anumite trasee, mai ales înspre munte, dar nu numai, va fi mai aglomerat şi atunci, dacă eu voi pleca de acasă conștient că pe drum voi sta mai mult, este primul lucru pe care trebuie să îl fac.
Pe urmă, trebuie să încep să respect mai ales regula aia de bun simţ. Dacă toată lumea stă la coadă, la rând, nu am dreptul moral, nu pot să fac eu să ajung mai în față, mai ales că nu voi ajunge decât 100, 200, 300 de metri mai în faţă şi voi intra din nou într-o coloană.
Deci, trebuie să înțeleg că cea mai bună soluție ca să ne deplasăm toți cursiv este să stăm fiecare la rând și să respectăm fiecare reguli de circulaţie, reguli de conducere defensivă, reguli de bun simţ”, a transmis Titi Aur, potrivit RRA.
În primul rând, dacă ai intrat pe o porțiune cu gheață neagră, trebuie să nu bruschezi nicio comandă a mașinii, să încerci să nu frânezi puternic și să menții volanul în direcția în care vrei să mergi. Este foarte important de știu că acest fenomen apare pe suprafețe nu mai mari de circa 6 metri, ceea ce înseamnă că orice metru parcurs pe traiectoria corectă este un câștig. Dacă este posibil e recomandat să retrogradezi într-o treaptă mai mică, pentru un mai bun control la nevoie.
Deoarece gheața neagră se formează pe suprafețe mici, ca niște petice, este bine să adaptezi viteza de deplasare, astfel încât orice alunecare să poate fi ușor redresată atunci când anvelopele recâștigă aderența. Dacă observi că există un astfel de fenomen pe zone mai mari (ploaie urmată de răcire bruscă) este mai bine să te oprești până ce drumul este stropit cu soluții specifice sau cu sare. Este extrem de periculos să circuli pe un astfel de drum.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…