Una din cinci femei fumătoare preferă să cedeze viciului și în timpul sarcinii, chiar dacă asta le va condamna micuții fie la moarte precoce, fie la probleme de sănătate grave, precum meningita.
Testele efectuate de Institutul Național pentru Sănătate din Marea Britanie pe femeile fumătoare înainte și după ce au născut, arată că multe dintre ele și-au aprins țigara în timp ce în corpul lor se dezvolta o altă viață, deși fuseseră avertizate asupra riscurilor.
În total, 21% dintre femeile fumătoare din toată lumea fac aceeași greșeală, triplându-și riscul de a aduce pe lume copii care ajung să facă meningită (o infecţie a ţesuturilor creierului -meningele- şi uneori şi a lichidului cefalorahidian care înconjoară creierul şi măduva spinării).
Descoperirea a fost făcută de cercetătorii Universității din Nottingham, care au analizat 18 studii privitoare la conexiunea dintre fumatul pasiv și meningită. Au aflat astfel că micuții expuși fumului de țigară în propria casă sunt de două ori mai vulnerabili în fața acestei boli, decât cei ai căror părinți nu obișnuiesc să fumeze. Iar riscurile de îmbolnăvire sunt cu atât mai mari cu cât copiii sunt mai mcii, cred oamenii de știință, ceea ce îi transformă pe bebelușii mamelor fumătoare în victime sigure.