Categories: Ştiri sănătate

Gestul necugetat la care a recurs o pacientă infectată cu covid-19

 Potrivit unui comunicat de presă al Spitalului  Judeţean de Urgenţă Bistriţa, o femeie de 55 de ani, pacientă internată cu COVID s-a sinucis într-o baie de la etajul al patrulea al unității.

„Un eveniment nefericit s-a petrecut în această dimineaţă la Secţia Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. O pacientă în vârstă de 55 de ani din Beclean, internată în salonul nr. 30 al secţiei, de la etajul 4 al unităţii, s-a sinucis astă-noapte în grupul sanitar din salon. Femeia a fost internată în data de 23 noiembrie cu o formă medie de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în Secţia Boli Infecţioase, evoluţia stării sale de sănătate pe parcursul spitalizării fiind uşor ameliorată, în contextul administrării medicaţiei antivirale, antibiotice, antiinflamatoare şi simptomatice, neexistând indicii că pacienta ar avea probleme din sfera psihiatrică”, se menţionează în comunicat.

Potrivit comunicatului Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, corpul femeii prezenta două plăgi înjunghiate, una latero-cervicală dreapta şi una în hemitoracele stâng, în zona submamară.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care a survenit decesul femeii, în cauză fiind dispusă necropsia.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

10 minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

41 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

51 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: