Din cuprinsul articolului
Gestul controversat al lui Patrick Mouratoglou, după ce Simona Halep a scăpat de suspendare. Românca a fost în centrul atenției atât pentru susținerea, cât și pentru critica pe care a primit-o după ce decizia de suspendare a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la patru ani la nouă luni.
Printre cei care au criticat-o pe Halep s-a numărat și Serena Williams, care și-a exprimat dezamăgirea printr-o postare pe rețelele sociale, sugerând că ar fi preferat să aibă 8 trofee la Wimbledon, în loc de 7, dacă Halep ar fi pierdut trofeul câștigat în 2019.
După ce ITIA a suspendat-o patru ani pe Halep, Serena Williams a ironizat-o pe româncă și a scris pe rețelele sociale: ”8 e cifră mai bună”, cu referire la numărul de trofee pe care le-a câștigat la Wimbledon.
Americanca a cucerit 7 titluri pe iarba londoneză și a sugerat că ar fi putut ajunge la 8, dacă Simonei i s-ar fi retras trofeul câștigat în 2019, chiar în fața ei. Este important de precizat că între cele două sportive au mai existat și alte controverse de-a lungul anilor.
Serena Williams a fost nemulțumită când Simona Halep a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou, cel care a antrenat-o pe sportiva din Statele Unite timp de mai mulți ani.
Gestul controversat al lui Patrick Mouratoglou, după ce Simona Halep a scăpat de suspendare
Patrick Mouratoglou a făcut un gest neașteptat postând un clip video cu Serena Williams pe contul său de Instagram, la doar cinci zile după decizia TAS. Acest gest a provocat o serie de reacții din partea fanilor și a alimentat speculațiile despre relațiile din lumea tenisului.
Vezi această postare pe Instagram
Replica Simonei Halep
În replică la ironiile lui Serena Williams, Simona Halep a făcut și ea câteva declarații. Ea a vorbit despre criticile pe care le-a primit și a recunoscut că acestea au fost o sursă de motivație pentru ea. Cu toate acestea, Halep a considerat că Williams este prea importantă pentru a fi implicată într-o polemică de acest gen.
”Au fost și sportivi care m-au criticat. Invidia și răutatea există în lumea asta. Când o persoană este căzută, unii vor să o distrugă. Nu am crezut că voi trece prin asta.
Eu nu am avut o asemenea greutate în viața mea, acum era ceva personal. E foarte greu să gestionezi. Le mulțumesc și lor că mi-au dat motivație să lupt! Dar le mulțumesc și celor care chiar au crezut în mine, oameni simpli, care nu mă cunoșteau
(n.r. la Serena Williams) Cred că a fost o frustrare personală că nu a reușit să câștige atunci. Fiecare scrie și spune ce simte. Nu o judec, dar consider că este mult prea mare pentru acea postare!”, a spus Simona Halep, la Antena 3.