Categories: Ştiri sănătate

Gest emoționant. O tânără însărcinată în luna a opta a fost de acord ca organele soțului ei să salveze alte vieți

Numărul donatorilor de organe a început să crească în România. În ultimele trei zile, au avut loc prelevări de organe la Deva, București și Oradea. Un gest emoționant, care i-a impresionat și pe medici, a avut loc la Oradea: o tânără însărcinată în opt luni a fost de acord ca organele soțului ei să salveze alte vieți.

„În noaptea 5 spre 6 septembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a avut loc a unsprezecea prelevare de organe și țesuturi din acest an. Soția însărcinată în opt luni a unui tânăr de 34 de ani din judeţul Bihor, care a suferit un stop cardiorespirator pentru care medicii nu au mai putut face nimic, a fost de acord cu prelevarea de organe pentru a salva alte vieți din lungul șir de pe listele de așteptare. Un gest uman cu o încărcătură emoțională deosebită, o decizie grea, dar înțeleaptă, pentru care trebuie cu toții să le fim recunoscători. Rinichii vor pleca la Cluj-Napoca, iar ficatul la București. Familia a fost de acord și cu prelevarea de țesuturi: corneea va ajunge să salveze vederea a doi pacienți de la Spitalul Militar din București, iar țesuturile osoase vor ajunge la Banca de Țesut de la Spitalul Clinic Colentina. Un gest de omenie care a depășit durerea sfâșietoare a unei familii. Echipa medicală de la Oradea, implicată și conectată la medicina modernă, și efortul echipelor de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni și Cluj au redat bucuria de a trăi unor oameni aflați în suferință”, mesajul plin de recunoştinţă al Dr. Carmen Pantis, coordonator regional al Agenției Naționale de Transplant, coordonator transplant SCJU Oradea.

O altă prelevare de organe, a 16-a din acest an, a avut loc, joi seara, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.

Echipele de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni au recoltat ficatul şi rinichii. Rinchii au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar ficatul – la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” din Iași.

„Este un gest plin de altruism făcut de familia donatorului, căreia îi mulţumim pentru nemărginita dragoste şi putere de a ajuta alţi oameni, acceptând donarea de organe. Pacientul, un bărbat de 60 ani, a fost diagnosticat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral hemoragic. Această şansă la viaţă nu ar putea avea loc fără activitatea depusă cu multă implicare şi pasiune a echipei de la Spitalul Floreasca, a <<culturii donatorului>> implementată de 20 ani în Spitalul Floreasca”, a declarat Dr. Rosana Turcu, coordonator de transplant la Spitalul de Urgență Floreasca București.

Și la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a avut loc o prelevare de organe, în noaptea de 4 septembrie. „Un bărbat de 60 ani aflat în moarte cerebrală a salvat viaţa altor pacienţi. Este a treia prelevare de organe din acest an de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Echipe de medici din Bucureşti şi Cluj Napoca au prelevat ficatul, rinichii şi ţesuturile (cornee, oase), care au ajuns la pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare. Mulţumim familiei donatorului pentru puterea de a dărui viaţă dincolo de durerea lor. Mulţumim colegilor de la Deva şi echipelor de prelevare care au făcut posibilă o nouă şansă la viaţă pentru semenii noştri aflaţi în suferinţă”, a transmis Agenția Națională de Transplant.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

7 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

37 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: