George Simion și Ilinca, prima apariție publică după nuntă. Unde s-au fotografiat tinerii soți și care a fost mesajul lui George Simion pentru susținătorii săi:
Controversatul om politic George Simion a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu el și cu soția, fiind prima apariție publică de la nunta din această vară.
Astfel, la câteva luni distanță, politicianul şi soţia lui și-au petrecut o zi de duminică plină de încărcătură emoțională la o biserică din Capitală.
În postarea publicată pe paginile sale de socializare, George Simion și Ilinca transmit susținătorilor acestuia un mesaj special.
Declarat încă de la început ca o persoană credincioasă, pentru care religia și tradițiile sunt extrem de importante, George Simion consideră că trebuie să militeze pentru aceste valori pentru ca România să devină o țară mai bună.
„Duminică binecuvântată să aveți”, au transmis George Simion și Ilinca în postarea însoțită de fotografia cu tinerii soți zâmbind fericiți în fața bisericii Sfinții Ioachim și Ana din București.
Reacțiile susținătorilor tânărului politician nu au întârziat să apară, comentariile acestora curgând pe paginile de socializare ale lui Simion.