Generația tinerilor care își găsesc echilibrul interior în antidepresive nu mai este un mit, ci o realitate. Un studiu recent publicat arată cifre care ne pun pe gânduri.
Peste 70.000 de minori, printre care si aproape 2.000 de copii de scoala primara, au primit retete pentru antidepresive in Anglia anul trecut, relateaza Press Association. Expertii au cerut prudenta in recomandarea acestor medicamente tinerilor, avertizand ca potentialele efecte pe termen lung asupra creierelor in dezvoltare nu sunt cunoscute pe deplin.
Cei care fac campanii pentru sustinerea sanatatii mentale sustin ca alte tratamente, precum „terapiile pe baza de vorbit”, ar trebui sa fie mai usor accesibile ca prima masura. Pe de o parte cifrele privind numarul retetelor eliberate sunt percepute de profesionisti drept o dovada ca tinerii vor sa se trateze, ceea ce este incurajator, dar pe de alta parte se fac apeluri pentru un acces mai larg la alte terapii, scrie Agerpres.
Datele obtinute de The Times de la Sistemul National de Sanatate (NHS) in baza legii privind accesul liber la informatie arata ca 7,3 milioane de oameni au primit cel putin o reteta pentru antidepresive in Anglia in 2017. Medicamentele au fost luate de unul din sase adulti, sugereaza statistica, numarul total marcand o crestere de aproape 500.000 din 2015.
Un psihiatru din cadrul Universitatii Oxford, Andrea Cipriani, a declarat pentru ziar ca medicii trebuie sa fie atenti atunci cand prescriu antidepresive unor creiere in dezvoltare. „Nu cunoastem consecintele pe termen lung”, a spus el. Un studiu efectuat in 2016 de dr. Cipriani a ajuns la concluzia ca cele mai multe antidepresive nu i-au ajutat pe copii si adolescenti cu probleme mentale grave si ca unele dintre ele ar putea fi periculoase.
In urma studiului s-a descoperit ca din 14 medicamente antidepresive, numai unul – fluoxetina, vandut sub denumirea Prozac – era mai bun decat un placebo la tratarea simptomelor tinerilor cu depresie majora.
Un alt medicament, venlafaxina, a fost asociat cu un risc sporit de ganduri sinucigase si tentative de sinucidere.
Totusi, studiul a ajuns in cele din urma la concluzia ca eficienta si siguranta antidepresivelor luate de copii si adolescenti raman neclare, din cauza modului prost de concepere a testelor clinice si a informatiilor selective pe care le transmit acestea, finantate in majoritate de companiile de medicamente.
Experta Helen Stokes-Lampard a declarat vineri ca „este important ca cifrele nu sunt privite automat drept ceva negativ” si a avertizat, pe de alta parte, in privinta unei „lipse severe” de alte optiuni aflate la indemana medicilor.
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…
Mercurul este un element chimic care se găsește în mod natural în mediul înconjurător și,…
Diabetul apare atunci când glicemia, principala sursă de energie a organismului, este cu mult peste…
Persoanele care consumă acest condiment prezintă riscuri scăzute de a face cheaguri de sânge. Acestea…
Pe 15 decembrie 2024, Luna Plină în Gemeni îi împinge pe nativi să iasă din…
Oficialii din domeniul sanitar din SUA au anunţat primul caz al unei noi forme de…