Gaura în inimă, ce este și cum se tratează. Simptomele care ar trebui să-ți dea de gândit

Este o malformația cardiacă congenitală gravă care, netratată, duce la deces. Semnele ei sunt de multe ori ignorate și, din păcate, în România sunt puține centre specializate în chirurgie cardiacă pediatrică

Dana Lascu

Defectul septal, denumit popular gaură în inimă, este cea mai frecventă boală cardiacă apărută din naștere. „Poate fi atrial sau ventricular, în funcţie de cavitățile cordului pe care le uneşte. Din punct de vedere al gravității, defectul septal ventricular afectează mai sever copilul decât defectul septal atrial, necesitatea de a efectua o intervenție chirurgicală la vârstă mică fiind mai mare în acest caz”, explică, pentru Doctorul zilei, dr. Claudiu Chivu, medic primar chirurgie cardiovasculară, la spitalul Gr. Alexandrescu.

Simptomele care ar trebui să-ți dea de gândit

Specialistul spune că „dacă avem un copil care se învinețește la plâns, obosește repede la supt, respiră greoi și nu ia în greutate, atunci o ecografie cardiacă va decela cu mare probabilitate o malformație cardiacă”. Odată suspicionată o malformaţie cardiacă se impune internarea copilului întrun centru de tratament terţiar al bolilor de inimă. „În momentul actual se încearcă dezvoltarea centrelor de cardiologie și chirurgie cardiacă pediatrică, infrastructură actuală fiind insuficientă numărului de cazuri. Aşa se explică de ce un număr mare de copii cu malformaţii cardiace sunt operaţi în centre specializate din alte ţări”

Operați cu miile, în străinătate

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, anual, circa 1.000 de copii cu boli cardiace sunt trimiși peste hotare pentru a fi operați. O astfel de intervenție costă zeci de mii de euro – bani dați de la bugetul de stat prin celebrele formulare „E”. Statul, însă, nu suportă și cheltuielile părinților care își însoțesc copiii la tratament în străină- tate, acestea ridicându-se și ele la mii de euro.

Când și cum operează defectul septal

Dr. Claudiu Chivu spune că după ce am stabilit cu certitudine diagnosticul pacientului, se pune în balanţă necesitatea intervenţiei chirurgicale şi riscurile pe care aceasta le implică. „Sunt situații în care intervenția se amână deliberat, deoarece în primul an de viață defectele septale mici sau medii se pot închide spontan. În general, defectele septale ventriculare necesită corecție înaintea vârstei de un an, pe când defectele septale atriale pot fi amânate până la 3-5 ani”

Inima copilului este oprită pentru a fi „reparată”

Specialistul ne dezvăluie că, spre deosebire de alte malformaţii complexe, s-au înregistrat progrese mari în tratamentul defectului septal, în momentul actual mai puţin de jumătate din micii pacienţi necesitând o operaţie propriuzisa, amplă. „Practic această intervenție presupune oprirea inimii copilului, moment în care funcțiile sale sunt preluate de mașină cord-pulmon. Gaura din inimă este cusută cu materiale speciale, după care inima copilului este repornită şi îşi reia funcţia. Recuperarea după intervenţie presupune 6-10 zile de spitalizare urmate de 2-3 luni de recuperare la domiciliu”, arată dr. Claudiu Chivu.

Mai puțin invazivă, dar cu riscuri

Chirurgul spune și că prin tehnicile noi de cardiologie interven- ţională, o parte din defectele septale pot fi închise „cu niște petece denumite „umbreluțe”, care sunt amplasate prin venele de la picior. În acest tip de intervenție, inima nu mai trebuie oprită. Denumirea de „umbreluţe” provine de la modul în care sunt implantate aceste petece, ele fiind iniţial cilindrice, iar în momentul când sunt pe poziţie, la nivelul defectului septal, se extind ca nişte umbrele închizând în acest mod gaura în inimă din două părţi”. Acest tip de intervenție este mult mai scurt decât procedura clasică, durata fiind în mod obișnuit sub o oră, iar recuperarea copilului este mult mai rapidă putând fi externat peste o zi. De asemenea, ea „nu necesită o recuperare prelungită ca în cazul intervenţiilor clasice. Complicaţia majoră este dată de riscul ca umbreluţa să migreze de la locul său, situaţie în care o intervenţie pe cord clasică este necesară”. Chirurgul cardiovascular spune că „un mare avantaj al implantării de umbreluțe este acela că nu rămân cicatrice în zona precordială, așa cum se întâmplă în urmă intervenției clasice. Sunt anumite situaţii, însă, în care implantarea umbreluţelor este imposibilă datorită anatomiei dificile a defectului septal. În astfel de cazuri, intervenţia chirurgicală clasică este necesară”.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

7 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

37 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: