Gastroenterolog: Depistez des cancere de colon avansate pentru că oamenii nu bagă în seamă aceste două semne de alarmă

Cancer de colon simptome. Cancerul de colon este a doua cauză de deces prin cancer atât la bărbaţi cât şi femei. Deşi considerat că apare, în mod clasic, după vârsta de 50 de ani, se observă o creştere a frecvenţei apariţiei lui la persoanele tinere, devenind unul dintre cele mai frecvente 10 cancere ce apar în intervalul de vârstă 20-50 de ani.

Simptomele cancerului de colon nu sunt întotdeauna evidente şi pot fi puse pe seama altor afecţiuni necanceroase (de exemplu: hemoroizi, sindromul colonului iritabil, constipaţia cronică etc.), mai ales că în stadiile incipiente, pacienţii nu au simptome aproape deloc. De aceea, de multe ori, diagnosticul este pus prea târziu, în stadii avansate, în care boala a metastazat. Prin urmare, depistarea precoce prin screening regulat după 50 de ani sau chiar mai devreme, în unele cazuri, reprezintă o investiţie importantă în sănătate.

Oamenii tind să nu ia în seamă balonarea sau constipația

”Întâlnesc din ce în ce mai des cancere de colon, în fiecare gardă depistez câte un cancer avansat pentru că majoritatea pacienților se prezintă la medic în stadii avansate. Rar depistez cancere precoce pentru că în fazele de început nu dă simptome evidente și oamenii tind să nu ia în seama balonarea sau constipația,” a explicat dr. gastroenterolog Adelina Popescu, în cadrul unui dintre interviurile LiveDoc.

Simptomul care îi alarmează pe majoritatea oamenilor dar care apare mai degrabă când boala e avansată, este sângerarea rectală. Însă gastroenterologul ne sfătuiește să ne prezentăm la medic dacă experimentăm durere, balonare, constipație, diaree, alternanța între constipație și diaree, scădere în greutate, anemie.

Însă, orice persoană de 50 de ani trebuie să facă o colonoscopie, chiar dacă nu are niciun simptom. ”Această investigație se face la 50 și dacă totul este în regulă, se repetă peste 10 ani. Când există factori de risc, adică polipoză familială sau alte cancere, investigațiile se fac mai devreme și cu o frecvență mai crescută”, a adăugat dr. Adelina Popescu.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

10 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

40 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: